Dialog despre credinta cu un calvinist

Prietenul meu, Marius Silvesan, in sreria lui de postari intitulate Maxima zilei de pe blogul lui numit Istorie evanghelica, a publicat in data de 23 octombrie un citat din interviul pe care l-am acordat revcent unui ziarist de la cotidianul Adevarul. Iata citatul cu pricina:

Credinţa este răspunsul nostru la ceea ce înţelegem despre Dumnezeu, despre realitatea ultimă, despre revelaţia lui Dumnezeu în istorie, despre Scriptură. Este, pentru mine, ca o mână întinsă, pentru a accepta realitatea. Credinţa este o dotare naturală a omului. (Dănuț Mănăstireanu)

Atunci cind aceasta postare a aparul pe pagina de Facebook a acestui blog, domnul Adi Cosma, unul dintre prietenii virtuali ai domnului Silvesan, a lasat urmatorul comentariu:

Credinta este un dar de la Dumnezeu prin care suntem socotiți neprihăniți înaintea Lui. Cel puțin credinta salvatoare… Si din cuvintele lui Pavel nu vad de unde reiese credinta ca si o dotare naturală a omului, cand Pavel argumentează in Romani 3 ca omul natural este incapabil sa-l mulțumească pe Dumnezeu. Sau la fel in Romani 8.

La solicitarea domnului Silvesan am raspuns in felul urmator acestui comentariu:

Domnule Cosma, raspund la comentariul dvs. la sugestia domnului Silvesan.
Mai intii mi se pare ca nu ne intelegem din teologii. Comentariul dvs. vadeste o intelegere calvinista a teologiei, pe care eu n-o impartasesc (asa cum n-o impartasea nici Calvin, fie si pentruca ideologia respectiva a fost creata de epigonii lui, la vreun secol dupa acesta; ca sa nu mai vorbim de deosebirile uneori esntiale intre el si ei). Pe de alta parte insa, este dreptul dvs. legitim, ca si al meu de altfel, de a impartasi orice ideologie alegeti, atita reme cit nu incercati s-o impuneti altora si, as adauga eu, atita vreme cit nu considerati ca cei care n-o impartasesc sunt eretici si pierduti.
In ce priveste discutia de mai sus legata de credinta, incercati sa observati ca avem de-a face cu un articol de ziar, nu cu o dizertatie teologica. De aceea m-am ferit sa folosesc in argumentatie versetzele biblice (oricum, am scapat de mult de aceasta obsesie fundamentalista) si am incercat sa folosesc o abordare dinspre revelatia naturala, mai adecvata unui public mai degraba neavizat in materie de teologie.
In acest sens, omul natural, fie el religios sau nu, nu poate trai fara credinta. Credem, de exemplu, caci nu putem verifica, ca pilotul avionului in care urcam stie meserie si ca avionul a fost verificat inainte de plecare. Aceste este sensul, nesofisticat si neteologic, al ultimei mele afirmatii. Sunt sigur ca atunci cind ziarul Adevarul va va intervieva, veti raspunde cu totul altfel la o asemeena intrebare, si este dreptul dvs s-o faceti.
Sper ca acum este cit de cit mai clar ce am vrut sa spun. Dar daca nu e, fiti liber sa reveniti.

Domnul Cosma a intervenit, intr-adevar, cu urmatorul raspuns:

Multumesc pentru răspuns. Apreciez sinceritatea si capacitatea dumneavoastră de observatie. Din punctul meu de vedere, atunci cand formulez propoziții cu conținut sau un oarecare sens religios, încerc ca imi argumentez ideile bazat pe Sfânta Scriptura. Atunci cand trebuie sa scriu, sa argumentez, sa imi dau cu părerea, nu de putine ori ma intreb: oare ar fi Ap. Pavel ( de exemplu) de acord cu mine aici? Oare Scriptura întărește ce am de zis?
In spiritul acesta am scris postul de mai sus, pentru ca se pot folosi cuvinte religioase ( credinta) intr-un mod total neadecvat sau nepotrivit cu indicativele care le avem in Scriptura. Așadar, credinta salvatoare nu este o dotare naturală a omului, asa cum am scris, ci ea este un dar din partea Lui Dumnezeu. Este o idee predominanta in Scriptura, si nu este nevoie de o teologie calvinista ( pe care o am si o apar) pentru a înțelege sensul cuvintelor in contextul lor scrise de oamenii inspirați de Duhul. De aceea am reacționat, pentru ca folosiți un cuvânt cu un sens determinat in Scriptura intr- un mod străin cu intenția mesajului pe care acest cuvânt i-l are in mod intrinsec in Scriptura. Pentru ca am observat aceasta inconsistenta am fost motivat sa scriu.
Acum este adevărat ca termenul credinta are mai multe implicații, dar eu m-am referit la termenul soteriologic al acestui cuvânt pe care mi se pare ca l-ati folosit in o expresie contrara Scripturii.
Si in final, ma bucur ca ati fost intervievat de ziarul Adevarul, dar din punctul meu de vedere mesajul pe care i-l cred si apar NU se schimba in funcție de cine am in fata. Apostolii nu au facut asta si consecințele credincioșiei lor fata de Dumnezeu si mesajul Evangheliei i-au adus in situații de dificultate ( F.Ap. 5 de exemplu ).
Si ca nota finala, nu înteleg ceea ce va deranjează la Calvin sau “epigonii” lui, reforma protestanta a fost o revărsare a Duhului peste Europa si Calvin a jucat un rol fundamental in acest proces, dupa cum presupun ca știți. POST TENEBRAS LUX.
Din punctul meu de vedere Calvin a fost credincios textului divin mai mult decât oricare alt teolog, a fost un geniu al exegezei si expoziției biblice. Un om care a înțeles, ca si Luther, fundamentul interpretării corecte al Scripturii si supremației Lui Dumnezeu in totala experiența a vietii creștine.
Cu drag.

Iata, in final, raspunsul meu la acest comentariu:

Domnul meu, multumesc frumos pentru raspunsul dvs. ponderat. Este evident ca ne plasam, din perspectiva bibliologiei si a teologiei culturii, dar si a soteriologiei, pe pozitii diferite, daca nu cumva chiar opuse.

1. Eu nu sunt bibliolatru (a propos de afirmatia dvs cu credinciosia lui Calvin fata de textul biblic – eu prefer credinciosia fata de Cristos), nici literalist si cu atit mai putin biblicist (cred mai degraba in spiritul decit in litera Scripturii) si nu cred ca multimea referintelor biblice (10-12 pe pagina?) face ca o afirmatie sa fie biblica sau nu. Este suficient sa ne uitam la felul cum au folosit autorii NT textele VT ca sa vedem ca suntem foarte departe de ei. Cu riscul de a va enerva, va sugerez sa va uitati putin peste cartea lui Christian Smith, The Bible Made Impossible.

2. In privinta teologiei culturii, eu cred mai degraba in modelul sintetic practical de celti si de rasariteni, decit in exclusivismul si iconoclasmul cultural promovat de Iustin Martirul si de cei ce l-au urmat, fie ei calvinisti sau nu. Asa fiind, eu cred ca ‘orice adevar (adevarat) este adevarul lui Dumnezeu’, indiferent ca aceste este exprimat (sau nu) in Biblie, in Coran, sau in scrierile unui ateu.

3. Soteriologic vorbind, deoarece sunteti calvinist, banuiesc ca sunteti monergist si credeti in stricaciunea totala a omului si a creatiei – ‘total depravity’, in vreme ce eu sunt sinergist si cred ca faptul caderii n-a obliterat complet chipul lui Dumnezeu in om (adevar evident atit in VT cit si in NT).

Cit despre Calvin si ‘epigonii’ lui, discutia este prea complicata pentru specificul spatiului oferit de Facebook. Subliniez doar ca, desi am o mare apreciere pentru geniul lui Calvin, evaluarea mea cu privire la el si la Reforma, ca sa nu mai vorbim de protestantismul scolastic al secolului al XVII-lea este mult mai nuantata si nicideum atit de encomiastica.

Asa fiind, sunt putine sanse sa ne intelegem. Dar cred ca, ‘in gentleman’s fashion, we can agree to disagree’. Si, cum zice Scriptura, in lucrurile in care am ajuns la aceleasi convingeri sa umblam la fel, iar in celelalte, sa ne lumineze Duhul lui Dumnezeu. Eu unul cred ca el poate face asta, daca ii dam voie. Sper ca si dvs. Fiti binecuvintat!

Se poate ca acest dialog sa continue. Nu stiu. Asta a fost pina acum. Iar daca va continua, voi incerca sa-l adaug aici. Cine stie, poate ca va fi de folos cuiva.

Sa fiti iubiti!

 

Advertisement