Vasile Ernu – Un crestin este mult mai mult decit un anticomunist – 1

 

Nu mai este nici iudeu, nici grec; nu mai este nici rob, nici slobod;
nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască,
fiindcă toţi sînteţi una în Hristos Isus.

Galateni 3:28

La începutul anilor ’90, cînd comunitatea noastră din România trecea prin mari transformări, ca mai toată ţara şi tot fostul bloc estic, unchiul exilat în America în anii comunismului românesc s-a întors în ţară. Era un om împlinit, dar părea foarte trist, puţin descumpănit. Nu mai era rebelul din anii 70, gata să înfrunte toate grozăviile lumii, dispus să facă orice sacrificiu. Să fi fost vîrsta de vină? în comunitatea noastră procesul era mai degrabă invers. Vîrsta nu te făcea mai moale, ci mai dîrz. Bătrînii noştri erau ca vinul învechit, ca o stîncă ce a rezistat şi în faţa picăturii chinezeşti, şi în faţa şuvoiului de ape năprasnice.

În exilul american, el a avut o viaţă aproape perfectă: o familie reuşită, cum spunem noi, copii extra-ordinari, care învăţau la cele mai bune universităţi americane, şi o slujbă foarte bine plătită. I-au lipsit doar ţara şi grupul din care a plecat. Comunitatea de acolo nu era suficientă, se lupta cu aceleaşi frămîntări şi aceleaşi probleme cu care se confruntase acasă, dar care pe pămînt american nu mai aveau nici o relevanţă, nici o noimă. Dacă vrei să cunoşti România anilor ’60, 70, ’80, mergi în SUA şi vizitează comunităţile religioase plecate în anii aceia. Doar hainele şi casele arată altfel. Ei au rămas aceiaşi. Preocupările lor au rămas acolo, în acei ani.

Asta m-a şocat cel mai mult. Cînd prieteni ai mei, emigraţi în anii ’80 sau ’90, vin şi discută, mă întreabă despre probleme şi teme din perioada cînd au plecat. Noi am evoluat, ne-am schimbat. Şi noi, şi întreaga societate. Au apărut alte probleme. în raport cu locul de unde au plecat, ei nu s-au schimbat. Au luat cu ei lumea de aici şi de atunci, au dus-o în State şi au conservat-o. Astfel au apărut nişte monştri greu de controlat.

Cînd unchiul meu a revenit, noi l-am întîmpinat ca pe un erou. Toţi cei rămaşi acasă, pe „tărîmul blestemat11, am fost fericiţi să-l vedem, fie doar şi în vizită. El a revenit „de dincolo11, din Ţara Făgăduinţei, unde curg laptele şi mierea binecuvîntării. O lume a bunăstării, a mărfurilor, a libertăţii. O lume pe care noi nu o cunoşteam şi nu o înţelegeam, dar de care eram fascinaţi. Atunci, în comunism, puteam da totul doar pentru a mesteca o gumă din acele ţinuturi fantasmagorice. Acea lume „de dincolo11 începuse să semene în imaginarul nostru cu cea de „dincolo de mormînt11. Un soi de „sînul lui Avraam11. De acest vis nu aveam să ne lecuim însă niciodată. Această lume avea să vină peste noi cu o putere mai distrugătoare decît toate gulagurile lui Stalin şi violenţa legionară pe care am trăit-o. Dar avea să fie mai tîrziu.

Atunci însă, unchiul meu mi-a spus cîteva lucruri care aveau să mă obsedeze ani de-a rîndul. Aveam să înţeleg mult mai tîrziu ce voia să zică de fapt.

— Nu vă faceţi iluzii. Ce vine peste voi este mult mai nimicitor. Vom plînge după ce am trăit, dacă vom înţelege ce am trăit şi ce trăim. Pentru că e mult mai înălţător şi mai uşor să lupţi cu un regim care-ţi ia, care-ţi pune interdicţii direct, brutal, fără scrupule. Şi e mult mai greu să lupţi cu un regim care-ţi dă, care-ţi împlineşte şi poftele pe care nu le-ai visat. Cel care-ţi dă te poate înrobi mult mai uşor decît cel care-ţi ia. Asta ne-au învăţat şi bătrînii noştri, şi Scripturile, dar noi tot uităm. Curînd însă, foarte curînd, veţi vedea că tot ce am reuşit noi, generaţii la rînd, va fi spulberat într-o clipită. Fără ca nimeni să sufere, sub aplauzele noastre, cu zîmbetul pe buzele noastre îmbuibate şi sub privirile noastre sătule. Iar de aici pînă la a-ţi pierde credinţa e doar un pas. Şi mai am un lucru să vă spun, a adăugat unchiul. Nu noi, cei care am fugit dincolo, cei care am avut o viaţă prosperă şi liberă, am cîştigat, ci voi, cei care aţi rămas aici, aţi suferit şi aţi plătit un preţ mare. Noi, cei care am plecat, am pierdut definitiv. V-o spune un om „foarte realizat” după standardele americane. Oricine pleacă pierde, oricine rămîne cîştigă.

Cu unchiul din America am discutat mulţi ani. Am încercat să-l înţeleg. Cert este că acolo, în străinătate, s-a produs o dramă greu de înţeles azi. E cert însă că, dacă azi ar fi puşi în faţa situaţiei de a emigra din dictatura ceauşistă în State, ar alege fără nici o rezervă să rămînă. Chiar cu riscul de a plăti cu ani grei de temniţă. Această atitudine am mai întîlnit-o doar la cîţiva disidenţi ruşi şi la mai toţi sectanţii din spaţiul sovietic.

VA URMA

(Extras din Vasile Ernu – Sectantii, Polirom, Iasi, 2015)

 

 

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s