Interviu cu sculptorul Liviu Mocan – de Vlad Mixich

Liviu Mocan - Stilpi impuscati (Cluj)
Liviu Mocan – Stilpi impuscati

Domnul Vlad Mixich, unul dintre putinii jurnalisti pe care-i frecventez regulat, si pe care am avut placerea de a-l intilni acum vreo doi ani la un seminar Aspen, publica pe platforma HotNews, pentru care lucreaza, un interviu cu vechiul meu prieten, sculptorul Liviu Mocan. Iata-l aici in intregime.

* * *

Liviu Mocan s-a nascut in 1955 in Cara, judetul Cluj. A absolvit Academia de Arte Vizuale din Cluj si a fost vreme de doi ani artist rezident al Universitatii Anderson din Mississippi, SUA. De-a lungul timpului a avut mai multe expozitii personale la New York, Chicago, Budapesta, Bucuresti, in Elvetia sau in Germania. Sculpturile sale pot fi vazute in locuri publice din Germania, SUA, Norvegia, Noua Zeelanda si desigur Romania. Este cel mai bine cunoscut in Romania ca fiind autorul “Stalpilor Impuscati” din Piata Revolutiei din Cluj, dar si al “Semintelor” amplasate de-a lungul anului cultural 2007 in centrul Sibiului. Liviu Mocan este detinatorul mai multor premii prestigioase pentru sculptura, numeroase lucrari ale sale fiind achizitionate de colectionari particulari din Marea Britanie, Elvetia, Grecia, Austria, Germania, SUA sau Norvegia.

 

* * *

Liviu Mocan este unul dintre cei mai importanti sculptori romani ai momentului. Lucrarile sale sunt expuse in spatii publice din intreaga lume si sunt achizitionate de colectionari particulari la preturi de zeci de mii de euro. Dar ceea ce il face special pe Liviu nu este talentul sau, ci mai ales crezul sau. In timpul conversatiei sale cu Vlad Mixich, sculptorul Liviu Mocan ne-a dezvaluit o idee pe cat de fascinanta, pe atat de socanta.

Vlad Mixich: In zilele noastre e greu sa alegi formula de adresare potrivita unui dialog cu un artist consacrat. Cum e mai bine: maestre Liviu Mocan, domnule Mocan  sau pur si simplu Liviu?
Liviu Mocan: As vrea sa te rog sa nu ma faci sa ma simt batran si ramolit, asa ca prefer sa-mi spui simplu, Liviu. Intrebarea ta imi aminteste de magarul lui Arghezi, care se simtea bine cand i se spunea maestre. Cand mi se intampla totusi sa fiu salutat in felul acesta, obisnuiesc sa raspund “corect nu se spune maestre, ci mai este”.

De ce spun asa? Pentru ca pe mine ma intereseaza in primul rand ceea ce sunt, nu ceea ce fac. Eu sunt in primul rand o sculptura, si apoi un sculptor. Iar maestre tine de profesie (mestere, sculptore), or asta e o categorie iar cealalta categorie e cea care tine de numele meu. Numele meu defineste statutul meu, eu fiind o sculptura, o creatie, si de aceea este mult mai valoros pentru mine sa-mi spui simplu, Liviu.

VECINUL MEU ESTE DUMNEZEU

V.M.: Cine l-a sculptat pe Liviu?
Liviu Mocan: Cine l-a sculptat e foarte simplu si foarte clar. Se vede cand privesti un fir de iarba ca doar acela care este Marele Creator ne zamisleste pe fiecare in parte.

V.M.: E oarecum intimidant sa stai de vorba cu un om care spune ca, atunci “cand mainile mele se adancesc in lut moale, simt mainile lui Dumnezeu”. E o metafora sau chiar traiesti in imediata vecinatate a divinitatii?
Liviu Mocan: Toti oamenii il au ca vecin pe Dumnezeu. Sculpturile mele, profesia mea, sunt ferestrele pe care le fac in gardul acesta care ma desparte de vecinul meu, si prin ele pandesc in curtea marelui meu vecin. Asta e o realitate, nicidecum o metafora. La masa mea de lucru, acolo unde imi adancesc mainile in lut moale, este loc pentru tine si pentru oricare alt vizitator. Profesia mea este locul in care invit oamenii sa vada si ei prin gard, ii invit sa simta ceva din ceea ce simt si eu dincolo de realitatea mea concreta de zi cu zi.

V.M.: Multe dintre lucrarile tale au o puternica tendinta de verticalitate. Sunt indreptate catre sus. In arta reusesti cu succes sa aspiri catre cer, dar ca simplu traitor intr-o lume moderna, de ce ispite zilnice te lovesti?
Liviu Mocan: De obicei noi oamenii dam vina pe lume, pe tranzitie, pe conditiile economice. Insa primul obstacol de care eu ma izbesc zilnic sunt eu insumi. Eu insumi cu indisciplina mea, cu poftele mele marunte care ma stapanesc, cu incapacitatile mele, cu micimea mea. Iti spuneam despre pofte…eu sunt diabetic si nu am voie sa mananc dulciuri. Dar sunt atat de marunt si de indisciplinat incat, cu toate ca boala avanseaza, nu ma pot stapani. Sunt ca un copil tampit. Cu mine ma bat, cu micimile mele ma bat in fiecare zi.

V.M.: Ai vorbit de micimile tale; totusi, ca artist, ai cunoscut succesul in timpul vietii. Cum te-a schimbat acest succes?
Liviu Mocan: Stiu ca suna destul de ciudat, dar eu nu caut succesul. Eu nu caut sa-mi fac un nume. Ma straduiesc sa nu fiu afectat nici de lauda nici de critica omeneasca. De ce? Pentru ca motivatia vietii mele este Dumnezeu si nu oamenii. Eu traiesc si muncesc in fata lui Dumnezeu. Singura comparatie care ma intereseaza este comparatia cu El, care ma striveste total, pentru ca El este un creator colosal.

Sunt extrem de fericit ca am o profesie oarecare, cu nimic mai deosebita decat altele, dar prin aceasta profesie pot sa vad ceva din grandoarea Lui. Daca nu as sti ca ma iubeste si ca sunt la randul meu parte din aceasta creatie desavarsita, ar fi vai de mine.

V.M.: Astfel de cuvinte dau impresia ca traiesti o realitate foarte diferita de realitatea celor mai multi dintre noi. Cum ai ajuns in aceasta realitate? Arta te-a adus aici sau tu ai adus arta intr-o astfel de lume?
Liviu Mocan: Cred totusi ca cele doua realitati se intrepatrund, ele merg intr-un tandem continuu, zilnic. Lucrurile au pornit candva in viata mea, dinauntru in afara, dar de ani buni profesia ma ajuta. Ce incerc eu sa fac se poate numi mult mai corect ca fiind exercitii spirituale.

Eu nu fac sculpturi, ci fac exercitii spirituale, adica acele mari adevaruri cu privire la univers care trec cu mult peste capul meu fara ca eu sa le pot pricepe, le abordez in sculptura rand pe rand. Eu lucrez in serii, pe teme, preiau un astfel de adevar si incerc sa-l inteleg si atunci il realizez in felurite materiale si forme odata, si inca odata, poate poate pricep ceva.

Astfel, sculptura – ca exercitiu spiritual – ma ajuta incet incet sa pricep diverse aspecte ale marilor realitati si sa mi le insusesc nu doar cu ratiunea, ci cu intreaga mea fiinta.

V.M.: Una dintre seriile la care lucrezi in prezent este seria semintelor. Stiu ca doresti sa amplasezi o astfel de sculptura pe fiecare continent. Pana acum ai reusit in Noua Zeelanda si urmeaza in curand Africa. Ce astepti de la un astfel de demers…global? Sa te “suspectam” de acel  narcisism specific multor artisti?
Liviu Mocan: Ati avea tot dreptul si chiar puteti sa o faceti. Eu va spun insa ce este in inima mea. Proiectul se cheama “Urmand soarele”. Nu se cheama urmandu-l pe Liviu Mocan. Vreau sa pun accentul pe soarele insusi, eu fiind doar un urmator, un ucenic care calca pe urmele soarelui.Caut sa realizez cate o sculptura de mari dimensiuni, de 7 metri, pe fiecare continent, dar amplasandu-le in ordinea in care soarele rasare pe planeta. De aceea am inceput cu Noua Zeelanda, apoi urmeaza Asia, Africa, Europa si in final America. Caut asadar nu sa vorbesc despre mine ci caut sa atrag privirea si gandirea contemporanilor mei asupra importantei pe care o are soarele pentru viata planetei.

V.M.: Crezul tau artistic suna asa: “ma stradui sa lustruiesc oglinzi pentru cer”. Pana sa ajunga in rai, cine se va oglindi aici pe pamant in oglinzile lui Liviu Mocan?
Liviu Mocan: Eu lustruiesc oglinzi aici pe pamant, pentru ca cerul sa se reflecte in ele. Pentru ca cerul prins in oglinzile mele sa poata fi vazut de catre semenii si fratii mei oamenii.

V.M.: Ai trait ani buni in SUA si, din cate stiu, reintoarcerea in Romania a fost o alegere voita. Multi se intreaba ce poate cauta un sculptor in Romania tranzitiei. Imi permit insa sa te intreb ce ai gasit dupa revenirea in Romania?
Liviu Mocan: Exact lucrurile pe care le intalnim noi azi in Romania, le-au intalnit si nemtii, si rusii cand au venit in tara asta, si romanii pe vremea lor. Ma refer la esentele fiintei umane. Ce putin conteaza dezvoltarea tehnologica, sau chiar nivelul de trai. Conteaza si le apreciez eu insumi, dar mult mai importante sunt esentele. Eu m-am intors din SUA pentru esentele pe care le gasesc in Romania indiferent de cat de saraca sau bogata este ea.

Aici imi este familia, aici imi sunt prietenii, aici este limba romaneasca in care pot sa-mi fac rugaciunile mult mai profund decat in oricare alta limba. Am revenit la esente, desi le-as avea oriunde merg, pentru ca ele rezoneaza cel mai bine in pamantul acesta, rezoneaza mai direct cu sufletul meu care s-a nascut in el.

V.M.: Fiind sculptor, pamantul e important pentru tine si lucrezi de multe ori cu el…
Liviu Mocan: Si el lucreaza cu mine si ma va prelucra cand voi ajunge in el. Acum lucrez eu mai mult cu el dar peste o vreme ma va prelucra el pe mine.

CIMITIRUL STEGARILOR

Schita unui mormant de stegar

V.M.: Ai un proiect despre un cimitir mai aparte in care sa fi ingropat tu si prietenii tai. Povesteste-ne despre acest loc special…
Liviu Mocan: Oh da…Eu am scris deocamdata copiilor mei doua file de testament. Prima fila este o cerere pe care le-o fac, si anume le cer ca ei sa ma ingroape cu un steag al invierii in maini. Asadar voi fi un mort in sicriu care tine cu mainile de un steag ce va iesi prin sicriu, va iesi prin pamant, pana afara.As vrea sa va transcriu aici o parte din aceasta fila. Pe ea scrie asa: “cand voi iesi din atelier, cu mainile intepenite de frigul si boala acestei planete, indreptati-ma spre mormant copiii mei si asezati-ma spre odihna cu steagul invierii in mana. Sa nu-mi puneti uneltele la picioare, ci doar fotografia voastra si-a mamei sub perna, iar in mana dreapta strans, steagul invierii. Steagul de inox pe care sub ochii vostri il lustruiesc zi de zi”.Dupa ce am scris fila asta le-am cerut sa ma ingroape cu steagul in mana si povestind incoace si-ncolo despre nazbatia asta a mea, destul de multi mi-au spus: vreau si eu sa ma ingrop cu steagul invierii in mana. Asa s-a nascut ideea unui cimitir de stegari, o armata de morti care marsaluiesc pe sub pamant spre capatul lumii.
* * *
(Sursa, HotNews)

 

 

Author: DanutM

Anglican theologian. Former Director for Faith and Development Middle East and Eastern Europe Region of World Vision International

2 thoughts on “Interviu cu sculptorul Liviu Mocan – de Vlad Mixich”

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s