Dialog despre Pr. Ferenc Visky – 1

Ferenc & Julia Visky in gradina lor din Paleu

Nota: Cu ceva timp in urma, am primit de la domnul Tudor Petcu provocarea de a-i raspunde la citeva intrevari legate de relatia mea cu preotul reformat Ferenc Visky. Redau aici, in doua episoade, raspunsurile mele la cele cinci intrebari primite.

* * *

1. Spuneți-mi, pentru început, vă rog, în ce împrejurări l-ați cunoscut pe pastorul Ferenc Visky și cum v-au marcat acesta din urmă preocupările și personalitatea.

L-am cunoscut pe Pr Visky, Feri bacsi (unchiul Feri), cum îi spuneau cei apropiați, la mijlocul anilor 70. Cele doua fete ale lui, Lidia și Hugi, au venit sa studieze la universitate la Iași, și au început să frecventeze biserica baptistă (în Iași nu exista o biserică reformată) și de asemenea orele de tineret pe care le conduceam acolo. Astfel, după ce ne-am împrietenit, am aflat încetul cu încetul povestea extraordinară a acestei familii. Am fost extrem de intrigat de această poveste și am dorit să-i cunosc. Așa că m-am autoinvitat în vizită. În prima vacanță de Crăciun am mers în vizită în satul Paleu, de lângă Oradea, unde Pr. Visky era paroh. Aveau o casă parohială destul de mare, care era mereu plină de musafiri, maghiari din Transilvania și Ungaria, români, germani, olandezi, americani și de multe alte naționalități. Erau nu doar reformați, ci si catolici, luterani, membri în Oastea Domnului, baptiști, penticostali, creștini după evanghelie. Pentru mine era prima dată când am avut experiența unei asemenea ecumenicități spirituale, pe care din acel moment mi-am însușit-o ca pe un mod de viață pe care îl respect cu rigoare până astăzi.

Julia & Frenc Visky la masa de lucru in casa parohiala de la Paleu

După aceea am vizitat familia Visky de cel puțin două ori pe an, în vacanța de iarnă și în aceea de vară, și de multe alte dăți după terminarea facultății. Pr. Visky mi-a fost mentor și model în anii aceia de formare. M-am împrietenit acolo cu copiii lui și cu alți prieteni ai lor, cu care am păstrat relații de prietenie până astăzi, chiar dacă acum ne vedem mult mai rar.

N-am să uit niciodată o întâlnire de Anul Nou, la care au participat aproape 150 de oameni. Seara s-a încheiat cu euharistia, din care s-au împărtășit toți cei prezenți – reformații cred în comuniunea deschisă – după care oaspeții din Oradea au plecat acasă, și in cele câteva camere din casa parohială au rămas să doarmă, pe paturi și jos pe saltele, aproape o sută de oameni.

Îmi amintesc cât de uimit am fost de tradiția protestantă a comuniunii spirituale dinaintea celor trei mese ale zilei, când cei prezenți – și erau întotdeauna musafiri la masă, absolut fără excepție – înainte de a se hrăni cu cele ale trupului, citeau din scripturi, discutau, cântau si se rugau, uneori și o oră întreagă, atunci când discuțiile erau mai încinse. Un alt lucru care m-a marcat în acele întâlniri din jurul mesei era tematica recurentă a harului, a îndurării nemeritate a lui Dumnezeu, nu numai înainte de convertire, ci și după aceea, atât de caracteristică teologiei reformate. Eu veneam dintr-un spațiu eclesial evanghelic (în România termenul generic este cel de „neoprotestant”, dar acesta este complet inadecvat, din pricini pe care nu am vreme sa le detaliez aici). Această tradiție creștină era, și este în mare măsură așa și acum, dominată de un soi de arminianism primitiv, chiar agresiv, în care dincolo de experiența convertirii, tematica harului se reducea la lozinci aproape lipsite de conținut și în care favoarea lui Dumnezeu față de cel credincios depindea în mod esențial de performanțele lui spirituale.

Copiii Visky in deportare la Latesti, in Baragan

Am aflat acolo, cu timpul, multe detalii asupra celor șapte ani petrecuți de Feri bacsi în pușcăriile comuniste și de familia lui în deportare, în Bărăgan. M-a uimit atunci că aceste povești erau relatate fără nici un fel de emfază, ori dorință de etalare a eroismului, ci cu o naturalețe cuceritoare. Dar și mai mult m-a marcat faptul că n-am simțit în acele povestiri nici un fel de amărăciune sau de dorință de răzbunare, față de torționari sau de cei care i-au trădat. La fel ca și alți foști prizonieri politici pe care i-am cunoscut în vremea aceea, Pr. Visky vorbea despre anii de pușcărie ca despre o „universitate” sau „sanatoriu”. Nu ne-a relatat niciodată torturile și interogatoriile, chiar dacă acestea nu erau neapărat ocolite, ci împărtășea cu noi mai degrabă momentele frumoase, ziditoare ale acelor experiențe.

Eu eram convertit de doar câțiva ani, după ce trecusem printr-o perioadă marxistă, și virasem brusc spre anticomunism, fiind implicat, la nivelul meu, modest, într-o mișcare de disidență religioasă inspirată de pastorul baptist Iosif Țon, și de alții, precum Aurel Popescu și Pavel Nicolescu, toți baptiști. Îmi amintesc foarte pregnant o discuție cu Pr. Visky pe această temă, care avea să mă marcheze pentru toată viața. Părintele mi-a spus că, după părerea lui, este nelegitim pentru un creștin să fie anticomunist. Am fost absolut oripilat când am auzit asta, mai ales din gura unui fost deținut politic. Părintele mi-a explicat că în biserici auzim uneori că trebuie să urâm păcatul, dar să-i iubim pe păcătoși. Numai că, dacă lucrul acesta era natural pentru Dumnezeu, el era aproape imposibil pentru oameni. Astfel, dacă urâm ideologia comunistă, încetul cu încetul vom ajunge să-i urâm și pe comuniști, ceea ce este de neacceptat pentru un creștin. Asta nu însemna că trebuie să iubim ideologia marxistă, ci doar că chemarea noastră este sa-i iubim pe toți oamenii, inclusiv pe dușmanii noștri, deci și pe comuniști, așa cum ar fi făcut și Cristos. Trebuie să mărturisesc că mi-au trebuit vreo trei ani să-mi însușesc această lecție de viață spirituală – ce să fac, sunt un om destul de încăpățânat – dar faptul că până la urmă am învățat-o, într-un moment de cumpănă în viața mea, în vara anului 1978, este răspunzător de faptul că am rămas în România, și nu am plecat din țară, așa cum au făcut cei mai mulți dintre prietenii mei implicați în mișcarea de disidență. Și socotesc lucru acesta ca pe un mare har în viața mea, cu tot prețul plătit din această pricină, pe care, iarăși nu am vreme să-l detaliez aici.

Familia Visky dupa iesirea din inchisoare a lui Feri bacsi

2. În virtutea cărui motiv a fost întemnițat Ferenc Visky și care au fost închisorile comuniste prin care a trecut? Se poate spune că pastorul Ferenc Visky reprezenta într-un fel o amenințare la adresa regimului comunist din Romania?

Pr. Visky a fost acuzat și condamnat pentru uneltire impotriva orinduirii de stat, o acuzație fără nici un fundament real. De fapt a fost condamnat pentru că era liderul mișcării betaniștilor, un curent de trezire spirituală în sânul Bisericii Reformate, în Transilvania și în Ungaria, de care comuniștii se temeau foarte tare și pe care au încercat s-o anihileze prin arestarea liderilor, așa cum a făcut și cu Oastea Domnului sau cu Biserica Unita. Așa cum spuneam mai sus, pastorul Visky nu avea convingeri anticomuniste, dar era considerat periculos de noul regim comunist din România pentru că nu putea fi controlat și înfricoșat. Era, de asemenea un om foarte influent, mai ales între tineri, ceea ce reprezenta un risc foarte mare pentru succesul activității de propagandă ateistă exercitată de comuniști. Ca atare, a trebuit să fie eliminat.

Advertisement