Mihai Gotiu – Scrisoare pentru parintii Simonei Halep

Simona Halep cu parintii
Simona Halep cu parintii

Stimați Tania și Stere Halep, nu știu ce gânduri vă încearcă acum, la puține momente de la sfârșitul finalei Turneului Campioanelor: de bucurie pentru că Simona a ajuns atât de sus, urmărită de o lume întreagă, sau de ușor regret că Simona n-a ”scăpat” de Serena Williams în faza grupelor. Înclin să cred că sentimentul de bucurie este cel care primează.

Dacă vă scriu acum (și sper că cineva vă va transmite aceste rânduri) e pentru a vă felicita și pentru a vă mulțumi. Nu atât pentru victoriile Simonei de pe teren (deși, o contribuție importantă aveți și la acestea, de când vă împrumutați de la bănci sau de când v-ați vândut afacerea pentru a-i putea susține pregătirea), cât pentru faptul că ați crescut un copil cinstit. Serviciul, lovitura de dreapta, smash-ul se învață de la antrenori, forța mentală poate fi întărită de psihologi, dar cinstea și fair-play-ul se deprind în primul rând în cei șapte ani de acasă.

Am scris deja: ceea ce îmi voi aminti de la turneul de la Singapore nu va fi succesul incredibil din grupe, 6-2, 6-0, cu Serena Williams, ci setul pe care l-a obținut în fața Anei Ivanovici, când toate calculele indicau că ”interesul” Simonei ar fi fost să piardă cu 0-2. Într-un sport în care, la nivelul de performanță atins de Simona Halep premiile și contractele sponsorilor au câte șase de zero în coadă, câți își mai pun problema corectitudinii absolute? N-au făcut-o legende ca Lendl, Connors, Borg în 1981, într-un episod pe care presa internațională și l-a reamintit acum (pentru a nu mai vorbi de meciurile ”strategice” din fotbalul mondial). Problema acestei corectitudini și-a pus-o însă Simona. Și a câștigat respectul adversarelor și a tuturor iubitorilor de tenis din lume.

Românilor, mai mult decât victoria în unul dintre cele mai importante turnee, Simona le-a oferit un model. O altă cale de raportare la toate meciurile și încercările vieții. Mai mult, Simona ne-a mai transmis un greu de descris sentiment de încredere. Încredere că putem izbândi și fără a fenta regulile. Și ne-a mai arătat că o înfrângere în fața unui adversar mai bun decât tine în ziua și la ora jocului te poate face mai fericit decât o victorie umbrită de cine știe ce șmecherie. Pentru toate acestea, eu unul îi mulțumesc Simonei Halep. Dar nu vă pot uita pe d-voastră, părinții Simonei Halep, pentru că cinstea de la d-voastră a învățat-o. Cu astfel de părinți, am încredere că viitorul poate fi un pic diferit și pentru România.

Felicitări și mulțumesc!

(Sursa, Romania curata)

Author: DanutM

Anglican theologian. Former Director for Faith and Development Middle East and Eastern Europe Region of World Vision International

One thought on “Mihai Gotiu – Scrisoare pentru parintii Simonei Halep”

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s