Comunitatea Străjerul se naşte prin conştientizarea şi asumarea unei anumite crize la nivelul unei generaţii de tineri aflate în contextul unui proces de schimbări importante în societatea şi comunitatea creştină din România. În esenţă, criza se exprimă în plan identitar şi este marcată de sesizarea unor rupturi sau discontinuităţi, cum ar fi cele între: teorie şi practică; religios şi profan; comunitatea religioasă şi lume; evanghelici şi restul lumii creştine; trecut şi prezent; vechi şi nou; bătrâni şi tineri; bărbaţi şi femei etc.
Ca proiect eclesial, Străjerul are în vedere o asemenea criză şi încearcă un răspuns sub forma unei experienţe creştine care să fie bine fundamentată sub raport identitar. În această comunitate se doreşte să se ofere contextul pentru o viaţă creştină coerentă, care să împlinească omul în calitatea sa de fiinţă personală complexă. Credincioşii sunt motivaţi să trăiască în lume cu un scop clar şi potrivit constituţiei lor de fiinţe create după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu.
Procesul pe care îl propune biserica Străjerul este acela de a construi o identitate creştină solidă printr-o triplă orientare:
- spre trecut, pentru a înţelege şi asuma o istorie a prezenţei lui Dumnezeu în lume: o moştenire a unei experienţe creştine vii, complexe şi extrem de valoroase; o bogăţie de modele autentice care şi-au trăit credinţa consistent în lume; un conţinut care trebuie primit, evaluat şi pus ca temelie pentru identitatea creştină; un mandat şi o responsabilitate de dus mai departe într-o lume mereu în schimbare şi cu noi provocări;
- spre prezent, pentru a actualiza moştenirea primită şi a face vizibil şi activ conţinutul revelaţiei creştine, adevărul biblic; pentru a participa efectiv la iconomia mântuirii în calitate de parteneri ai lui Dumnezeu în opera sa de a întoarce întreaga lume către sine; pentru a actualiza local Trupul lui Cristos într-o expresie concretă a diversităţii spiritualităţii creştine (inclusiv cea confesională);
- spre viitor, cu speranţa unei continuităţi şi efortul de a pune la dispoziţia copiilor ceea ce am primit din experienţa Bisericii lui Cristos, la care să putem adăuga efortul şi contribuţia proprie; având grija de a forma generaţia tânără în spiritul Părinţilor Bisericii, cu transparenţa unui model real şi onest în care să se vadă propriile greşeli şi realizări, propriile valori şi aspiraţii, îndoieli şi speranţe; cu necontenita muncă de a-i convinge de realismul şi seriozitatea cu care Dumnezeu se implică în istorie; în speranţa că fiicele şi fiii noştri vor prelua responsabilitatea de a trăi şi duce mai departe viaţa creştină în lume.
Efortul principal în cei 16 ani de activitate a comunităţii Străjerul s-a îndreptat înspre aşezarea membrilor ei pe aceste coordonate amintite mai sus. Această muncă a presupus în principal:
- vizualizarea surselor care ne clădesc identitatea – oameni, texte, instituţii (de la Părinţii Bisericii din perioada de început a creştinismului şi până la modelele actuale din toate confesiunile creştine);
- definirea şi funcţionarea unui cadru comunitar în context confesional, un model în care să fie vizibile valori şi instituţii cu continuitate în viitor şi fără cei care le-au aşezat (definirea cadrului eclesial – a unei structuri de conducere, a unui mod de exersare a carismelor credincioşilor, a unui cadru liturgic şi a unui tip de spiritualitate axate pe ucenicie, formare continuă, dezvoltare armonioasă a personalităţii);
- asumarea unui cadru teologic şi a unui tip de spiritualitate creştină care să împlinească nevoile credincioşilor, să aibă capacitatea de a integra întreaga realitate a existenţei umane şi să răspundă întrebărilor cu care se confruntă creştinii în prezent etc. (un cadru teologic ce are în centru conceptul de persoană, care acceptă că Dumnezeu este o fiinţă personală, lumea este o realitate relaţională şi consideră mântuirea un proces continuu în care este implicată întreaga viaţă a omului, cu toate detaliile şi complexitatea ei).
Probabil că cea mai importantă provocare a comunităţii în prezent o constituie depăşirea unor temeri şi a unor limite proprii, inerente dealtfel, cum că un asemenea proiect nu este posibil sau se poate uşor transforma în ceva ce, măcar teoretic, refuzăm a deveni. Riscul unui blocaj este alimentat de o încredere relativ scăzută în eficienţa unor valori precum ucenicia sau în funcţionarea instituţiei eclesiale dincolo de prezenţa unor personalităţi puternice care să le anime. O altă sursă de blocaj o reprezintă povara responsabilităţii slujirii în cadrul unei comunităţi mici, nu foarte dinamică sub raport numeric, împreună cu teama de izolare sau de eşec şi cu o credinţă slăbită în ceea ce priveşte prezenţa şi implicarea lui Dumnezeu în datele unui asemenea proiect comunitar local.
După 16 ani se pot vedea nu numai temeri şi întrebări; putem identifica rezultate şi un posibil profil, o vocaţie de asumat. În mod constant, în comunitatea Străjerul au venit oameni care au trecut printr-un proces de formare, de creştere, de înţelegere matură a credinţei creştine. Cea mai mare parte din aceşti oameni au plecat, fie în alte ţări, fie în alte localităţi din ţară. Din când în când, mesajul lor de încurajare este acela că ne-am făcut bine treaba, că viaţa lor s-a schimbat, au primit şi întrebări şi răspunsuri şi au reuşit să se depăşească pe ei înşişi în multe limite. De asemenea, au depus mărturie despre un cadru eclesial consistent (un spaţiu liturgic exigent, valori şi oameni dispuşi să ajute, să asiste şi deschişi ca să se vadă viaţa creştină în întregime, cu bunele şi imperfecţiunile ei).
În acest moment de aniversare, avem ocazia de a lua o anumită distanţă critică faţă de proiect şi de a face o evaluare. Rămân spre analiză cel puţin două direcţii în care membrii comunităţii Străjerul să găsească atât subiect de reflecţie şi angajare, cât şi sprijin, credinţă şi încurajare pentru a merge mai departe. Pe de o parte, efortul de construire a unui cadru eclesial funcţional, în contextul unei tradiţii evanghelice, merită dus mai departe. Luăm în calcul măcar orizontul de a lăsa copiilor noştri ceva pe care ei să construiască la rândul lor, ca să nu fie obligaţi să rescrie istoria, să treacă prin aceleaşi frământări sau temeri ca şi noi. Avem ocazia de a ne reînnoi credinţa că Dumnezeu susţine slujirea creştină dincolo de eforturile şi slăbiciunile noastre, pentru că vorbim despre Biserica sa şi nu despre un proiect al omului. Pe de altă parte, merită continuat efortul de a forma oameni, de a fi la dispoziţia celor tineri, a celor care doresc să îşi asume calea credinţei în aceşti parametri ai uceniciei. Este o investiţie costisitoare, fără rezultate spectaculoase care să apară peste noapte sau cantitativ vizibile. Este asemenea muncii de creştere a unui copil, care se realizează în timp, cu paşi mărunţi, în etape uneori incomode şi grele, dar care, cu răbdare şi pasiune, va aduce rezultatul remarcabil al unui om matur.
Iaşi, 19 octombrie 2014 modificat:19 octombrie 2014
(SURSA< Strajerul)
Persona 