Asa cum scriam si alta data, in anii 1995-1999 ap participat impreuna cu Pr. Viorel Dumitriu (ortodox) si cu Pr. Cornel Cadar (catolic) la o emisiune ecumenica transmisa in direct de postul de radio local Europa nova, intitulata ‘Lumina din noi’. A fost, pentru noi toti, o perioada luminoasa a experientei ecumenice locale, care, din pacate, nu mai este posibila acum, din multe pricini, legata in special de lipsa deschiderii ecumenice a ierarhiei ortodoxe locale.
Emisiunea de care spuneam mai sus a fost moderata de cele mai multe ori de domnul Laurentiu Melinte. Prietenul meu Mugurel Dumitriu, fiul Pr. Viorel, mi-a trimis recent linkul unui text despre Parintele Dumitriu, scris pe propriul blog. Pentruca platforma blogspot nu are facilitati de reblogare (deh, mina lui Bill Gates), transcriu aici textul domnului Melinte, ca un prinos de cinstire pentru Pr. Viorel. Dumnezeu sa-l odihneasca cu sfintii!
* * *
La Biserica unde slujea parintele Viorel m-a adus prima oara Cosmin, un prieten, cu care parintele Viorel avea in comun caracterul direct. Adica spunea in fata ce avea de spus. Acest lucru le-a atras neplaceri din cand in cand,dar era felul de pret pe care il plateau de bunavoie. Direct si uneori sever in viata de zi cu zi, la spovedanie parintele Viorel era milos si intelegator, parca alt om. Predica exact, fara sa se intinda, il ascultai cu placere si de multe ori cu bucurie. Omul avea harul cuvantului in mod evident. Insista pe metanoia, pe schimbarea sufleteasca radicala, pe ruperea cu omul vechi. Fara metanoia nu exista viata crestina, spunea deseori.
Un prieten care venise o data sa asiste din curiozitate la slujba la Curelari mi-a spus cand am iesit ca biserica parea de turta dulce. Asa era atmosfera care se respira la Curelari. Te faceai din nou copil, oamenii dinauntru pareau toti buni, toata lumea venea imbracata cu ce avea mai bun si mai curat in casa, dar nu asta conta. Te simteai cumva ca acasa, te simteai bine cand slujea parintele Dimitriu.
Uneori slujea impreuna cu parintele Gheorghe, tatal sfintiei sale. La inmormantarea parintelui Gheorghe, intr-unul din anii 90, am simtit cu totii un fel de fina bucurie luminoasa ca un nor, nici un fel de apasare sufleteasca, si ne-am cutremurat cand unul dintre colegii sai de puscarie comunista a povestit cum parintele Gheorghe a intors obrazul, palmuit de un gardian, a intors obrazul si a implinit exact, ca o sluga credincioasa, cuvintele lui Hristos. Cat mai traia, l-am adus la parintele Gheorghe pe un coleg de facultate care nu putea renunta nici la fumat nici la alcool si nici de crezut nu credea in Hristos. Dar dupa ce a vorbit cu parintele Gheorghe, o figura luminoasa de felul celei a sfantului Serafim de Sarov, nu numai ca a crezut si a ajuns sa nu mai fumeze sa nu mai bea, dar peste ani l-am intalnit in gara de nord din Bucuresti ,astepta trenul care sa-l duca acasa, era student la Teologie pastorala. Se produsese o metanoia si cine daca nu parintele Gheorghe se rugase pentru fostul meu coleg de matematica fizica si pentru intoarcerea lui?
La Curelari, biserica veche modesta si nu tocmai o capodopera a arhitecturii religioase ortodoxe, i-am cunoscut pe Parintele Lungeanu, vechi coleg de puscarie comunista si prieten al lui Valeriu Gafencu ,si acolo a venit odata sa predice si episcopul Serafim de la Sibiu, acum mitropolitul Germaniei si al Europei centrale. “Omul acesta are rugaciunea inimii”, mi-a spus parintele Lungeanu. “de unde stiti?”, l-am intrebat. “dupa felul cum vorbeste”, mi-a raspuns si nu am mai insistat. Parintele Lungeanu, bolnav si in varsta totusi, avea sa vina mai tarziu impreuna cu parintele Viorel cu parintele Cadar si cu dl Danut Manastireanu, la prima emisiune de radio ecumenica din Iasi, pe care o moderam la Europa Nova, pe atunci inca nu fusese infiintat radio Trinitas. Era frumos, ascultatorii ne intrebau in direct, ne ascultau si oameni care din cauza bolii erau imobilizati la pat, era respect, vorbit in cunostinta de cauza, bunavointa. Parintele Viorel vorbea, ca toti ceilalti invitati, la obiect, cu discernamant, cu dragoste. Ortodoxie matura, cea a parintelui Viorel. Uneori putea parea dur in aprecieri, dar asta doar daca ascultatorul era prea sensibil, cei care il cunosteam macar putin stiam ca omul e asa, ca are un suflet bun, si ca tot ce face face pentru ca nu poate face altfel.
La Curelari am invatat sa cant colinde in corul Bisericii, Mugurel, baiatul Parintelui Viorel, era dirijorul corului, si stia ce face. Parca nici nu simteai ca inveti sa canti bine, ce bine ne simteam toti in biserica, seara, cantand colinde. Tin minte anul in care in ajunul Craciunului am fost si am colindat la Mitropolie, Parintele Daniel, actualul Patriarh, ne-a primit frumos, dar seara aceea o tin minte mai ales pentru minutele petrecute in spitalul Sfantul Spiridon, la etajul unu am cantat colinde, a venit dupa ce incepusem deja cu colindele o asistenta, a deschis usile saloanelor, in saloane nu mai ramasesera in acea seara de 24 decembrie decat cei care nu aveau pe nimeni sa-i ia acasa sau cei foarte gravi. Dupa ce am terminat de cantat, cei vreo douazeci si ceva de tineri, dintr-un salon a iesit o doamna, o pacienta, si ne-a adus o portocala. Saraca de ea, ne-a multumit cum a stiut.
Asa cu Parintele Viorel. Inimos, bun, direct, gata sa ajute, niciodata nu am auzit sa fi cerut bani de la cineva. Om si preot al lui Hristos, cu adevarat. Vesnica lui pomenire!
23 februarie,la Duminica Infricosatoarei Judecati, 9 zile de la trecerea la cele vesnice a Parintelui Viorel
Laurentiu
(Sursa, AICI.)
Persona 