Cotidianul cultural Metropolis publica o scrisoare adresata de actorul Horetiu Malaele lui Ceausescu si consoartei lui, atunci cind, in disperare, a hotarit sa plece din tara. N-am mai apucat insa, nici sa plece, nici sa trimita scrisoarea. Iat-o aici.
Nota: Acest text este dedicat celor care din interes, din prostie sau din ignoranta vinovata se fac a uita mizeria criminala a regimului comunist; acum, in pragul aniversarii eliberarii noastre, cu pret de singe, din aceasta mostruozitate a spiritului, se cuvine sa ne aducem din nou aminte, pentru ca aceste orori sa nu se mai repete.
* * *
Iți mulțumesc pe această cale, tovarășe Ceausescu, erou între eroii neamului, geniu constructor al României moderne, pentru sfertul de veac smuls din existența noastră, pentru că așa ușurați de greutatea anilor, am putut avea și noi iluzia zborului.
Și-ți mai mulțumesc tovarășe Ceaușescu, cel mai iubit fiu al poporului, pentru rezistența trupească ce-am dobândit-o, mâncând puțin și orice, că ne-am și îngrășat, pentru că porcu’ se îngrașă din lături și nu din alimente pe puncte.
Mulțumesc tovarășe Ceaușescu, geniu strateg al națiunii, pentru călătoriile tale în străinătate, care ne-au proiectat și pe noi, prin tine și tovarășa ta de viață, în circuitul valorilor universale.
Îți mulțumesc și ție, tovarășă Elena Ceaușescu, mamă bună, om politic și prestigios savant de largă recunoaștere internațională, că rămânând pe-a cincea, ți-ai câștigat libertatea să te apuci de învățat și să ajungi ce ai ajuns, și iartă-ne naivitatea de a fi crezut că polimerii se cântăresc și se cumpără de la tarabă împreună cu poliprunele și polidovlecii.
Vă mulțumesc amândurora, pentru foamea noastră cea de toate zilele, pentru frigul polar, pentru lipsa oricăror mijloace de supraviețuire, conturând astfel o selecție atât de dramatică, încât iată, numai împușcați am mai putut muri.
Și-ți mulțumesc și ție tovarășe Nicu Ceaușescu, pentru bucuria de a te fi cunoscut acum câțiva ani, într-o cel puțin ciudată adolescență, la o sfântă zi de nume, când te-ai jucat cu noi jocuri prezidențiale, punându-mi în piept un pistol cu nume nemțesc și calibru cât o gaură de canal, faptul dezlănțuind o bucurie euforică ce mi-a ascuns viața în vizuina morții, rezultatul fiind, iată și acest sentiment de transcendență necunoscut altfel.
Acum voi mulțumi securității, care cu tact și drăgălășenie, după un spectacol, mi-a adus la cunoștință că sunt vizat foarte sus. Sus e o noțiune abstractă, am răspuns eu. Da, tovarășe, ce dracu’ că ești băiat deștept.
Și pentru că nu știam mi-a adus aminte că am copii și părinți în viață și că de acum până mai încolo vor avea ei grijă, instalând în mine un asemenea sentiment de siguranță, că insomniile de atunci încoace le-am pus doar pe seama faptului că nu puteam dormi.
Mai mulțumesc tovarășului Dulea care m-a informat că am fost tăiat din distribuția câtorva filme pentru că nu am față de învingător. Mi-am adus aminte de teoriile naziste, de deportarea copilului Oblio, și așa stigmatizat la nivelul faciesului am început să gândesc la perspectiva unei glugi suplinitoare, confortabile și mai de randament.
Îți mulțumesc și ție tovarășă Tamara Dobrin pentru cearta binefăcătoare pe care am primit-o după ce la un spectacol omagial am recitat Topârceanu și am vorbit puțin despre foamea națiunii.
Pentru cele șase luni cât mi-a fost interzis să particip la orice manifestare în afara instituției, interdicție ce s-a mărit din exces de zel la un an și jumătate, ajungând în final la o asemenea situație bănească că țin să-ți mulțumesc încă o dată, atât eu cât și soția și copiii mei.
Iartă-mă dacă atunci când mi-ai dat decizia am crezut că nu-i decât o criză trecătoare datorată unei cronicizări alcoolice premature.
În încheiere mai mulțumesc o dată tuturor acelora care cu grijă și nedisimulată tenacitate ați adus România pe cele mai înalte culmi de civilizație, că nu mai știm în momentul de față cum să ne cățărăm spre ea pentru că așa de sus cocoțată este totuși țara noastră, tărâna noastră, sângele și credința noastră veșnică.
Persona 