Dorin Dobrincu – ‘Cultele neoprotestante si drepturile omului’. Un memoriu din 1977

Dorin_Dobrincu

Istoricul Dorin Dobrincu a publicat in ultimul numar al revistei Archiva Moldaviae, IV, 2012, pp. 351-402, un articol de analiza al unui document intocmit de mai multi lideri evanghelici romani in foarte tensionatul an 1977, cind, alaturi de intensificarea opozitiei Sindicatului Solidaritatea fata de regimul comunist in Polonia, au aparut atit Carta ’77 in Cehoslovacia, cit si Miscarea Goma in Romania.

Redam mai jos prima parte a introducerii acestui studiu.

* * *

Pe 3 aprilie 1977, radio Europa liberă difuza memoriul Cultele neoprotestante și drepturile omului în România. A doua zi, Securitatea îi aresta pe cei șase semnatari: Iosif Țon, Silvian Cioată, Pavel Nicolescu, Aurelian Popescu, Constantin Caraman și Radu Dumitrescu. Momentul coincidea cu arestarea lui Paul Goma și a lui Vlad Georgescu. Toți erau oameni incomozi pentru regimul de la București.

Cei dintâi erau evanghelici angajați în bisericile lor, având o concepție creștină asupra vieții și a lumii, cei din urmă erau intelectuali seculari. Și unii, și alții respingeau explicit comunismul, contestându-i monopolul asupra vieții oamenilor din România. În vreme ce ultimii păreau atunci să găsească puțini susținători, iar astăzi arhivele confirmă această presupunere, cei dintâi ridicau problemele unor grupuri umane ușor identificabile, care aveau o istorie marcată în spațiul românesc aproape exclusiv de opresiune, dincolo de regimurile politice care se succedaseră de-a lungul secolului XX.

Acest text nu urmărește o paralelă a celor două acțiuni care se înscriu în mai larga mișcare pentru drepturile omului din anii comunismului, ci doar să pună în valoare acest memoriu privind situația protestanților români în anii ’70 ai secolului trecut.

În acest text folosesc termenul de neoprotestant doar pentru a fi aproape de vocabularul utilizat în document. În fapt, deși a câștigat teren tocmai în perioada comunistă, acest termen denotă o anumită ambiguitate. Baptiștii, creștinii după Evanghelie, penticostalii și adventiștii sunt pur și simplu protestanți, criteriile apartenenței nefiind date de argumentul istoricității, cum îndeobște se crede, mai ales că este inexact, ci de cel al înscrierii pe linia Reformei. Din aceleași considerente primele trei denominații sunt și se recunosc drept evanghelice, argumentele în acest sens fiind exclusiv teologice.

Contextul extern și intern

La jumătatea deceniului VIII al secolului XX, lumea cunoștea schimbări importante pe arena internațională. În plin „război rece”, în Europa occidentală și în America de Nord se reafirma doctrina drepturilor omului. Având la bază Declarația Universală a Drepturilor Omului, adoptată de Adunarea Generală a Națiunilor Unite în 1948, noua doctrină avea să producă schimbări uriașe atât în plan internațional, cât și în cel intern.

„Importanța universală a drepturilor omului și libertăților fundamentale” avea să fie consfințită în Actul final al Conferinței de la Helsinki, document semnat la 1 august 1975 de 35 de șefi de stat și/sau de guvern din Europa și din America de Nord, între care Leonid Brejnev (URSS), Gerald Ford (SUA), Helmut Schmidt (RFG), Erich Honecker (RDG), Valéry Giscard d’Estaing (Franța), Harold Wilson (Marea Britanie), Todor Jivkov (Bulgaria), János Kádár (Ungaria), Aldo Moro (Italia), Gustáv Husák (Cehoslovacia), Iosip Broz Tito (Iugoslavia). Din partea României, documentul a fost semnat de Nicolae Ceaușescu[1].

Acest act, a cărui importanță se pare că a fost minimalizată de Ceaușescu înainte de conferința de la Helsinki[2], avea să fie invocat de apărătorii drepturilor omului din Occident, dar și de către cei din țările est-europene.

Schimbarea s-a produs mai devreme sau mai târziu, la o scară variabilă, practic în toate țările est-europene, inclusiv în România (mișcarea Goma, Sindicatul Liber al Oamenilor Muncii din România etc.)[3].

Universul religios, moral și comunitar al evanghelicilor

Această schimbare pe arena politică internațională a coincis în mediul evanghelic din România cu unele schimbări la nivelul percepției asupra politicului. Evanghelicii (baptiștii, creștinii după Evanghelie și penticostalii) dezvoltaseră încă din perioada interbelică, pe un fundament parțial pietist, dar și în contextul persecuțiilor guvernelor semiliberale sau dictatoriale (sub Carol al II-lea ori sub Ion Antonescu)[4] o repulsie față de politică. Repulsie care se accentuase în prima parte a regimului comunist, când mulți considerau chiar că este un păcat să fii implicat în politică. Regimul ateu nu a ezitat să încurajeze apolitismul evanghelicilor în chestiunile convenabile, reușind astfel să anihileze posibilele reacții cu conotații politice. Însă la sfârșitul anilor ’60-începutul anilor ’70, odată cu afirmarea noii generații de pastori, de predicatori evanghelici, în special a celor baptiști, cu studii teologice mai bune, mai solide, cu o înțelegere pe măsură a schimbărilor politice internaționale, mai ales a rolului doctrinei drepturilor omului în Europa și în America de Nord, deci în acest context mediul evanghelic începe să reacționeze. Critica viza pe de o parte conducerile conformiste ale propriilor confesiuni, iar pe de alta autoritățile comuniste[5]. Desigur, acești oameni erau înrădăcinați în primul rând în credința că Dumnezeu va judeca păcatul și injustiția, inclusiv colaborarea Bisericii cu Statul[6].

Partidul Comunist îi suspecta pe protestanții români în general, pe evanghelici în special, că nu îi erau fideli, că nu aderau la doctrina comunistă, având în vedere pretenția acestuia de a oferi la rândul său o perspectivă holistică asupra lumii.

La începutul anilor ’70, între baptiști în special s-a conturat o mișcare de protest împotriva abuzurilor regimului comunist, ea căpătând coerență ca umare a implicării lui Iosif Țon, profesor și pastor. Acesta a scris în vara anului 1973 lucrarea Doctrina Baptistă despre Biserică, care a fost trimisă și în Anglia. Ultima parte, care trata situația bisericilor baptiste din România comunistă, a fost tipărită ca broșură sub titlul Cine îşi va pierde viaţa[7].

În același timp, pornind de la acest text al lui Țon, din inițiativa pastorilor Vasile Taloș, Vasile Brânzei, Iosif Sărac şi Pascu Geabou a fost conceput un memoriu adresat lui Nicolae Ceaușescu, în care erau reiterate abuzurile la care erau supuși baptiștii. Semnat de 50 de pastori, acest document a fost depus la Consiliul de Stat, iar o copie a fost trimisă prin poștă la Departamentul Cultelor; o altă copie a fost expediată Uniunii Cultului Creștin Baptist. Acest document este cunoscut sub numele de „Memoriul celor 50”[8].

În pofida acestor memorii și a unor concesii minore și de scurtă durată, statul comunist a continuat nu doar să țină sub control cultele protestante românești, dar și să revină la practici care păreau abandonate sau chiar să intensifice acțiunile împotriva acestora. Ele afectau pe de o parte viața comunitară, iar pe de alta loveau în familiile credincioșilor, afectându-le pozițiile sociale, inclusiv pregătirea și viitorul copiilor.

De aceea nu este de mirare că într-un context internațional în care se discuta tot mai mult de drepturile omului, dar într-unul intern care devenise sufocant, din mediul evanghelic a pornit o reacție împotriva abuzurilor generalizate. În aceste condiții avea să fie realizat și făcut public memoriul Cultele neoprotestante și drepturile omului în România.


[1] Guvernul de la București a publicat documentul în „Buletinul Oficial”, nr. 92, din 13 august 1975.

[2] Vezi ședința Secretariatului CC al PCR din 27 iulie 1975, în ANIC, fond CC al PCR – Secția Organizatorică, dosar nr. 107/1975, f. 2, 6-8.

[3] Vezi Comisia Prezidenţială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, Raport final, ediţie revăzută și îmbunătățită, volum editat de Vladimir Tismăneanu, Dorin Dobrincu, Cristian Vasile, Bucureşti, Editura Humanitas, 2007, p. c. 700-710; în continuare Raport final. Vezi și Paul Goma, Scrisori întredeschise. Singur împotriva lor, ediţie îngrijită de Làszló Alexandru, Oradea, Editura Multiprint, 1995; Culoarea curcubeului ’77 (Cutremurul oamenilor). Cod „Bărbosul” (Din dosarele Securităţii, 1957-1977), Iaşi, Editura Polirom, 2005.

[4] Vezi Dorin Dobrincu, Religie şi putere în România. Politica statului faţă de confesiunile (neo)protestante, 1919-1944, în „Studia Politica. Romanian Political Science Review”, vol. VII, nr. 3, 2007, Actele Colocviului Biserici şi politică în societatea românească a secolului al XX-lea, p. 583-602.

[5] Vezi Idem, Libertate religioasă și contestare în România lui Nicolae Ceaușescu: Comitetul Creștin Român pentru Apărarea Libertății Religioase și de Conștiință (ALRC), în Analele Sighet, vol. 10, Anii 1973-1989: Cronica unui sfârșit de sistem, București, Fundația Academia Civică, 2003, p. 203-227.

[6] Paul Negruţ, Biserica şi Statul. O interogaţie asupra modelului „simfoniei“ bizantine, Oradea, Editura Institutului Biblic „Emanuel“, 2000, p. 143-144.

[7] Iosif Ţon, Confruntări, Oradea, Editura Cartea Creştină, 1999, p. 11–77.

[8] Iosif Sărac (antolog), Istoria „Memoriului celor 50”, Documente, relatări, amintiri, date biografice ale pastorilor semnatari ai „Memoriului” din 1973, Arad, Editura Ramira, 2010, passim. Textul memoriului se regăsește la p. 9-18.

* * *

Mai jos aveti atasat acest articol in integralitatea lui.

Dorin Dobrincu – Cultele neoprotestante, 1977

Author: DanutM

Anglican theologian. Former Director for Faith and Development Middle East and Eastern Europe Region of World Vision International

4 thoughts on “Dorin Dobrincu – ‘Cultele neoprotestante si drepturile omului’. Un memoriu din 1977”

  1. Reblogged this on Istorie Evanghelica and commented:
    Memoriul document din aprilie 1977, cum a fost denumit apelul semnat de șase neoprotestanți care a fost citit la Radio Europa Liberă într-o seară de aprilie 1977, reprezintă o acțiune importantă de contestare și răspuns față de intruziunile statului comunist în viața Bisericii și a persecuțiilor la care au fost supuși credincioșii confesiunilor evanghelice.

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s