O recenzie ratata

A Perichoretic Model of the Church - cover

Prin intermediul unui link la un articol al meu pe acest blog, am aflat ca Pr. Piciorus, posesorul blogului Teologie pentru azi, mi-a facut ‘cinstea’ de a ma firitisi cu o pretinsa ‘recenzie’ la teza mea de doctorat: Un model perihoretic al Bisericii. Eclesiologia trinitara a lui Dumitru Staniloae., publicata in 22012 de Editura Lambert, din Saarbrucken.

Voi argumenta pe scurt, mai jos, de ce cred ca nu avem de-a face cu o recenzie, in sensul academic al cuvintului, ci, in cel mai bun caz, cu o incercare ratata. In fapt, avem de-a face cu un text tezist, cu caracter polemic sectar, in nota obisnuita a parintelui. Dumnezeu sa-l ierte!

Autorul incepe halucinant, cu observatia ca doctoratul meu nu este in teologie, ci in… filosofie (PhD = Doctor of Philosophy). Domnia sa isi vadeste prin aceasta afirmatie absoluta ignoranta cu privire la terminologia academica din spatiul anglo-saxon. Si ca sa nu-l complexam prea mult, apelind la surse prea abstracte, iata o explicatie ‘la mintea copiilor’, din Wikipedia:

Doctor of Philosophy, abbreviated as PhD, Ph.D., D.Phil., or DPhil in English-speaking countries and originally as Dr.Philos. (for the Latin philosophiae doctor or doctor philosophiae), is in many countries a postgraduate academic degree awarded by universities. The academic level known as a Doctorate of philosophy varies considerably according to the country, institution, and time period, from entry-level research degrees to higher doctorates. A person who attains a doctorate of philosophy is automatically awarded the academic title of doctor. In the context of academic degrees, the term “philosophy” does not refer solely to the field of philosophy, but is used in a broader sense in accordance with its original Greek meaning, which is “love of wisdom”.

Sper ca acum este suficient de clar. Mai lipsea sa spuna ca si-a dat seama ca nu sunt nici doctor, caci nu stiu sa scriu retete pentru medicamente. Dar sa depasim acest moment jenant si sa trecem ‘la cestiune’, vorba lui Conu Iancu.

Dupa o serie de observatii lipsite de consistenta, autorul afirma:

Abia în p. 68 începe discuția eclesiologică… dar nu și cea despre eclesiologia lui Stăniloae.

Se vede ca el se astepta ca, dat fiind titlul, teza sa se refere exclusiv la eclesiologia lui Staniloae, ceea ce vadeste ignorarea totala a rigorilor academice occidentale, care solicita clarificari metodologice si de asezare serioasa a temei in contextul cercetarilor la zi asupra acesteia.

Si iarasi urmeaza o critica ‘la singe’, legata de capitolul de analiza a conceptului de perihoreza. Pr. Piciorus spune:

Mănăstireanu însă nu studiază sursele patristice ci ne citează din bibliografia secundară.

Desigur, aceasta ar fi facut un teolog ortodox, dat fiind locul predilect pe care il acorda ortodoxia surselor patristice. Insa, datorita faptului ca subiectul meu era unul de teologie contemporana, nici coordonatorul tezei si nici examinatorii acesteia, dintre care unul era ortodox, Dr. Andrew Louth de la King’s College London, n-au socotit ca ar fi fost necesar sa lucrez direct cu sursele patristice. Desigur, cu totul ar fi stat lucrurile daca examinator mi-ar fi fost parintele; dar nu m-am putut ridica eu la aceasta ‘cinste’, asa ca m-am multumit cu modestii academici britanici care, sunt sigur, in ignoranta lor patentata, n-au auzit inca de competentele teologice ale ilustrului nostru contemporan dimbovitean.

Peste doar doua paragrafe apare o alta observatie ametitoare:

După ce trece în fugă prin teologia patristică pentru a-l înțelege pe perihoreză, autorul ajunge să constate „two important weaknesses” ale sale, p. 95.

Sa trecem pente exprimarea defectuoasa. Aici trebuie sa fac o precizare importanta. In teologia ortodoxa romaneasca, singura tratare monografica a conceptului de perihoreza este aceea a lui Loichita si dateaza din 1953 (!). Toate discutiile legate de acest important concept patristic in ultimii 60 de ani sunt ignorate aproape total de teologii ortodocsi romani, iar cind un protestant incearca sa umple acest gol tot ce are de spus analistul nostru este ca este vorba de o ‘trecere in fuga prin teologia patristica’.

Dupa care acesta se ocupa, la fel de defectuos de descrierea celor doua slabiciuni. Si adauga:

Și în concluzie, autorul găsește că „termenul perihoreză este both inadequate and misleading”, în ciuda faptului că exprimă dogma de la Calcedon, p. 95.

Ceea ce nu reuseste sa observa Pr. Piciorus, in graba lui de a desfiinta lucrarea de fata, este ca critica mea se refera DOAR la conceptul de perihoreza cristologica, si ca criticile oferite acestuia nu sunt doar ale mele, ci sunt impartasite, cu argumente solide, de teologi contempoprani importanti. Se vede insa ca nu atit de importanti incit sa-l impresioneze pe nazurosul nostru teolog ortodox.

Aceasta graba a desfiintarii il face sa nu observe alte doua sensuri ale perihorezei, tratate in extenso in acest capitol din teza, cel de ‘perihoreza a deificarii’ si mai ales cel de ‘perihoreza trinitara’, pe care il socotesc extrem de important si folositor, acesta devenind conceptul cheie in formularea modelului perihoretic al Bisericii – cheia hermeneutica a intregii mele teze, elaborat in cap. 4 al lucrarii, despre care insa parintele, care nu are ochi pentru asemenea subtilitati metodologice, nu catadixeste sa spune decit cele de mai jos:

Cap. 4 începe în p. 117, se numește Un model perihoretic al Bisericii…dar nici aici autorul nu ajunge la Stăniloae.

Cind citesc aceste cuvinte imi aduc aminte de un banc mai vechi in care badea Ghorghe, ocupat cu cititul presei si suparat ca lelea Ioana il tot trimitea dupa apa, ii striga deodata plin de obida: ‘you’ve got an obsession, baby’.

Dar sa mergem mai departe, caci mai avem minuni de care sa ne… minunam. El observa:

Partea a II-a a tezei sale începe în p. 131 și se numește „Perihoreza și Treimea imanentă în teologia lui Stăniloae”. Dar autorul nu se ține de titlu și vorbește despre ce dorește. Și autorul începe discuția despre teologia lui Stăniloae tocmai în p. 138.

Dincolo de obsesia lui legata de unde incep eu discutia depre teologia lui Staniloae, este clar ca parintele nostru nu pricepe ce se intimpla in aceasta parte a tezei. De aceea se ocupa de nimicuri statistice. Si cind sa-si infiga dintii in ceva mai substantial, se impiedica iarasi pentru ca nu pricepe. El spune:

În p. 143-144 autorul subliniază faptul, că la „o examinare superficială a structurii” Dogmaticii lui Stăniloae, el poate să pară un scolastic, pentru că începe cu ființa lui Dumnezeu și atributele Sale.

Discutia la care se refera recenzorul este una serioasa, dar lui i-a ramas in git termenul ‘scolastic’, care la ortodoci este de rau, tare de tot. Deci, criticul nostru se inroseste rau de tot si nu reuseste sa priceapa ca nu eu, ci altii, inclusiv ortodocsi, il acuza de asta, iar eu incerc sa-l apar. Ca sa vezi ce face patima din om! Ii orbeste ratiunea si ii fura discernamintul.

Ceea ce urmeaza este o insiruire fara noima de observatii superficiale si lipsite de importanta, atunci cind nu sunt bazate de-a dreptul pe o lectura eronata si inadecvata a textului.

Spre final, criticul adauga:

În concluziile finale, Dănuț Mănăstireanu consideră că Părintele Dumitru nu a fost un ignorant față de teologia neoprotestantă, p. 299.

Pr. Piciorus nu pare a observa ca aici nu incerc sa jignesc memoria lui Staniloae, acuzindu-l de ignoranta. Dimpotriva, fac o evaluare critica a operei lui Staniloae, care adesea in lucrarile sale (probabil in mod intentionat) face afirmatii false si absolut naucitoare despre ce anume ar crede evanghelicii, in ciuda faptului ca stie suficient de mult cu privire la teologia profesata de acestia, atita cit este ea. (Pentru luminarea Pr. Piciorus, termenul corect pentru identificarea acestor  grupari este cel de ‘evanghelici’; cel de neoprotestanti, complet inadecvat, fiind o facatura a propagandei comuniste si a celei sectar ortodoxe din regimul trecut).

Finalul ‘recenziei’ este si acesta naucitor. Autorul pune cireasa pe tort, repetind ineptia de la inceput:

În concluzie, autorul a scris o teză teologică, care nu are de-a face cu regimul filosofic decât tangențial.

Si, ca sa dea lovitura de gratie sectantului care a indraznit sa se apropie critic de teologia idolului sau, recenzorul concluzioneaza:

Iar încercarea sa critică de a se apropia de opera Părintelui Stăniloae a rămas în parametri protestanți, fără a intui noutatea teologică și experiențială a ei pentru Biserica Ortodoxă.

Dar in ce parametri, ma rog, se astepta (nu prea) sfintia sa sa ma apropii? De vreme ce sunt protestant, o fac ca un protestant. Nu asa este normal? Doar n-am sa ma dezic de propria identitate pentru a ma invrednici de o recenzie buna de la prea (ne)cucernicul nostru akademos. Si, in definitiv, daca prin absurd o faceam ca un ortodox, lui oare ce-i mai raminea de facut?

In concluzie (desi mai potrivit ar trebui sa-i spun confuzie) mi se pare destul de evident ca:

1. recenzorul a citit in mod superficial textul si n-a priceput mare lucru din el; dar poate ca nu-i in stare de mai mult; in acest caz macar ar avea o scuza; dar nu cred asta;

2. intentia polemica i-a intunecat judecata si l-a facut, de exemplu, sa ia criticile drept laude si invers; este evident ca acesta stapineste la perfectie metoda retorica perfida specifica invatamintului romanesc din perioada comunista – ma refer la constructia artificiala a unui om de paie si la lupta ‘eroica’ cu acesta, ceea ce nu are de-a face nici cu onoarea, nici cu academismul;

3. autorul isi vadeste ignoranta cu privire la dezbaterile importante din teologia contemporana, si aici nu ma refer doar la cele din spatiul catolic si protestant, ci si la cele din spatiul ortodox;

4. nivelul elementar de cunoastere a limbii engleze si a conceptualitatii teologice din spatiul anglo-saxon reprezinta handicapuri pe care autprul nu pare sa le poate depasi, cel putin in acest moment.

Daca ar fi avut o doza mai mare din simtul cel bun, ar fi putut iesi o recenzie in sensul adecvat al termenului, cel putin inversiunea lui romaneasca, fiindcapina la standardele acedemice rigurase ale lumii civilizate mai este cale lunga. Vorba ceia, ‘daca tacea, filosof raminea’

Nota: Observ ca autorul a folosit ca baza pentru aceasta ‘analiza’ un exemplar al tezei mele pe care l-am daruit bibliotecii ITP din Bucuresti. Iata ca tot a folosit la cava, fie si ceva rau.

Daca doriti, puteti citi AICI aceasta recenzie ratata a Pr. Dorin Octavian Piciorus.

Advertisements

Author: DanutM

Anglican theologian. Former Director for Faith and Development Middle East and Eastern Europe Region of World Vision International

7 thoughts on “O recenzie ratata”

  1. Domnule Dănuț Mănăstireanu,

    dacă îmi permiteți, aș dori să preiau articolul dumneavoastră de aici…pentru ca să îl editez în continuarea notelor mele de lectură.

    Pentru că articolul la care dumneavoastră vă raportați e la tagul „Fișe de lectură” și nu „Recenzii”.

    Eu am citit mai mult decât am scris acolo…la fel ca și în cazul fișelor de lectură dedicate lui Corneliu Simuț sau Marius Cruceru.

    Dacă dumneavoastră îmi veți permite să vă preiau textul în mod integral…am să și comentez poziția dumneavoastră exprimată aici.

    Vă doresc numai bine…și sărbători fericite!

    Like

    1. Draga Pr. Piciorus,
      Intr-adevar, nu am observat tagul ‘fise de lectura’, dar aceasta nu salveaza observatiile superficiale, rauvoitoare. si mai ales, incorecte.
      Desigur, daca doriti, puteti prelua textul meu. Desi, sincer sa fiu, as prefera un dialog teologic purtat cu instrumente academice, decit schimburi dd replici ‘de pe ficat’. Dar nu sunt sigur ca va intereseaza asa ceva. Cel putin istoria nu vadeste asta, Dar, cine stie, se pot intimpla intotdeauna minuni, mai ales in Postul Craciunului
      Va doresc si eu un Craciun luminat de smerenia Pruncului in care s-a intrupat Cel fara de-nceput.

      Like

  2. Cum v-apropiati parinte
    De un miel risipitor
    Ca un lup care l-ar prinde ?…
    Ca un tata iubitor ?…

    Cum se-apropie Trimisul
    Cerurilor de Pamant
    Copilasul sfant, Promisul ?
    Ca o mama cu Duh Sfant !…

    Cum se-apropie Lumina
    In contextul Post-Modern
    Asa va dispare Vina
    Si pretextul ei Infern…

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s