Neoprotestant vs. evanghelic

Acest text este o solicitare de ajutor de la cei care au competente filologice, istorice si teologice mai bune decit mine in acest domeniu.

Voi incerca sa definesc mai intii problema, si apoi sa formulez intrebarile.

Punctul de pornire al acestei discutii este titulatura,, in schimbare permanenta pe care au primit-o de-a lungul celor peste 160 de istorie romaneasca comunitatile eclesiale care acum se numesc generic fie ‘neoprotestante’, fie ‘evanghelice’.

In acest caz ma intereseaza mai putin etichetele depreciative, de genul ‘sectanti’ sau ‘eretici’ si chiar cele relativ neutre, gen ‘pocaiti’, care si ele au devenit rapid depreciative, context in care este surprinzator entuziasmul cu care majotitatea acestei comunitati a acceptat si si-a asumat aceasta eticheta (precizez ca in Scriptura nu gasim nicaieri acest cuvint ca substantiv). Dar aceasta tine mai mult de resortul sociologiei religiei, decit de fiologie.

De asemenea, consider ca desi exista o oarecare suprapunere intre termenii din titlu, exista intre ei deosebiri esentiale:

a. primul, cel de ‘neoprotestant’ – nou-protestant, are sens mai degraba confesional (in sens de denominatie) si se refera la toate confesiunile crestine care sunt ulterioare Reformei – incluzindu-i, in Romania, nu doar pe baptisti, pe ‘frati’ – crestinii dupa Evanghelie, si pe penticostali, ci si pe adventisti, care nu se asociaza public aproape niciodata cu aceste grupuri.

Aici insa apar o serie de probleme. Mai intii, anabaptistii, care se afla la radacina multora dintre aceste grupari, nu sunt ulteriori Reformei, ci paraleli cu aceasta, si in anumite cazuti, chiar o antedateaza. De asemenea,, cel putin in spatiul romanesc, confesiunilor enumerate mai sus li se adauga adesea grupari pseudocrestine, precum iehovistii si mormonii, care au chiar mai putin in comun cu gruparile de mai sus decit au adventistii cu celelalte trei. Astfel, utilizarea acestei etichete, desi probabil legitima daca ne referim strict la chestiuni confesionale, este in mod inevitabil generatoare de confuzii grave si neflatante pentru primele patru confesiuni enumerate mai sus.

Alaturi de mult mai depreciativul ‘secte’, acesta a fost, fara indoiala, termenul preferat de  propaganda comunista, dar si de propaganda sectara ortodoxa. In acest context, poate ca ar fi de folos, cel putin pentru o vreme, delimitarea terminologica de aceasta istorie prea putin nobila.

b. ce de al doilea termen, cel de ‘evanghelic’ – singurul utilizat in spatiul englo-saxon, spatiu cultural determinant pentru etosul acestor traditii crestine, si pe care il prefer si incerc sa-l promovez cit pot de mult, are avantajul ca, fara a nega dimensiunea cconfesionala a problemei, se concentreaza pe continutul de credinta care uneste diversele grupari de care vorbim aici. Desigur,  avem aici problema definitiei, care este in permanenta dezbatare, ceea ce este de inteles intr-o miscare atit de diversa si in continua diversificare. Dar, daca pornim de la definitia larg acceptata a lui Bebbington – bazata pe biblicism, crucicentrism, conversionism si activism – atunci lucrurile se simplifica oarecum.

Pornind de la aceasta definitie, adventistii se exclud de la sine (de fapt, prin propria lor alegere, ei nici nu fac parte din Alianta Evanghelica), si cu atit mai putin s-ar putea afirma asa ceva despre gruparile eretice precum mormonii si iehovistii.

Pe de alta parte, aceasta eticheta pote include cu usurinta gruparile de acest gen mai noi care au aparut in Romania in ultimele decenii (gruparile independente, neconfesionale, etc.) sau mai vechi, care au fost reinfiintate dupa caderea comunismului.

Singura confuzie posibila aici este faptul ca in mod traditional in Romania, ca si in alte parti, luteranii sunt numiti evanghelici, si, din ignoranta fata de ceea ce se intimpla in spatiul anglo-saxoon, acesta pare sa fie singurul sens cunoscut majoritatii ortodoxe de la noi. Dar aceasta este problema lor, nu a noastra, si ea se poate rezolva rapid, cu o mai mare deschidere ecumenica (sau inter-confesionala, daca deranjeaza termenul) si cu citeva lecturi elementare.

Si acum, iata intrebarile mele, la care astept in primul parerile specialistilor, dar si al celor care au cit de cit date despre aceasta problematica. Desigur, orice fel de referinte bibliografice ar fi mai mult decit folositoare.

• Stie cineva cind aproximativ a fost folosit pentru prima data in limba romana termenul de ‘neoprotestant’ si in ce context, respectiv cu ce sens – la cine anume se referea – si cu ce scop?

• Apoi, ce termen a fost folosit inaintea acestuia pentru a descrie asemenea grupari religioase?

• In ce masura a fost folosit termenul ‘evanghelic’, in sensul sugerat de noi aici, inainte de 1989 si de ce credeti ca nu s-a impus el atunci?

Va multumesc anticipat pentru ajutor.