Gabriela Munteanu – Georgia mea

Tbilisi2012 109

Georgia, Tbilissi, 17‑22 aprilie 2012; congres de lingvistică şi turcologie.

Cu maşina până la Bucureşti. Întâlnit la poalele Caucazului cu Dinu, venit să facă interviu fetei cu siturile roz‑nostalgice, în cadrul cercetării doctorale pe tema Nostalgiei. Spune despre această Maria, cu care corespondează de un an, că este rafinată, foarte specială, un bun subiect de aplicaţie şi amiciţie.

Georgienii sau ivirii (gruzini, cum le spun ruşii, iar ei refuză acest nume acum), creştini ortodoxi, doar 3 milioane si jumătate de oameni, sunt miraculoşi prin tot ce înseamnă istoria şi felul lor de a fi, cu biblia tradusă în secolul al V‑lea, cu biserici ancestrale, ziduri aşişderea, cu versanţii Caucazilor care îi apară de vijelii şi geruri, încât au o climă subtropicală, fără îngheţ iarna: palmieri, arbuşti parfumaţi, platani şi pini majestuoşi peste tot. Prietenoşi, cultură milenară, precum grecii sau evreii. sau armenii, cu care, aflu, nu sunt în mare prietenie.

Ce m‑a impresionat este că nu au întrerupt firul scrierii, firul limbii lor: acelaşi grai, acelaşi alfabet (33 de melcişori simpatici) dintotdeauna, adică un popor şi o cultură scrisă într-adevăr milenară. Au şi dialecte, tot caucaziene, dar neasemănătoare cu limba istorică, literară. georgienii i‑au alungat pe persani, pe arabi, pe turci, pe ruşi, păstrându-şi fiinţa lor ca atare. Cultul tribului şi al familiei este puternic şi întreţinut natural, fără emfază. Au eroi naţionali, regi vechi. Poetul naţional, Rustavili, la 1200, scrie epopeea Voinicul în piele de tigru (ვეფხისტყაოსანი), tradusă în româneşte; Eugen a citit-o în copilărie, eu auzisem de această operă, dar nu mi-a căzut în mînă. Un fel de Ghilgameş. Ritualuri la masa în familie sau cu prietenii, unde din cinci în cinci minute se toastează – obicei vechi, tradiţional! gastronomie fantastică: vinete, sosuri din nuci şi alte seminţe, un fel de colţunaşi umpluţi cu carne şi fierţi. O doamnă profesor turcolog, foarte tare în domeniul ei şi în aria culturală generală, de la univ. din Tbilisi, vorbind şi germana(!!!) – ştia foarte bine despre Antim Ivireanul, despre vizita lui Eugeniu Coseriu la Tbilisi prin 1984, invitat de un mare lingvist de al lor Cicobava, germanist, admirator al lui Humboldt, ne‑a spus despre un poet de‑al lor, Abasvili, mort la Iaşi, pe la 1780, de holeră, însoţind o delegaţie a ţarului. Mi‑a fost chiar jenă că nu ştiam asta. Acum m am interesat despre el.

Indira Dzagania, profă de rusă, nu prea ştie nici engleză, doar înţelege un pic. Ea face parte din comitetul de organizare a congresului şi este legătura noastră pentru orice problemă. Ne invită la ea acasă, la bloc, într-un fel de cartier Alexandru, cu urmele comunismului sovietic, dar curat şi cu foarte foarte multă vegetaţie. Toată mâncarea se pune de la început pe masă, încît te sufoci un pic. Are o fată elevă în clasa a 12-a şi un băiat student la economie, ştiu foarte b engleza, sunt foarte respectuoşi, comunicativi, şi foarte frumoşi: conturaţi, la sprîncene, cu ochii negri, tenul alb, părul negru, lucios. Toastăm.

Vizităm toţi trei grădina botanică, urcînd versanţi cu şantiere, uliţe vechi, în renovare, situl cu băile turceşti şi fosta reşedinţă a paşalelor. Luăm două crenguţe şi le sădim în grădină. un fel de coac-arbust cu flori roz. S-au pris, dar să vedem dacă supravieţuiesc peste iarnă.

Eugen a conferenţiat în plen despre Antim şi modelul lingvistic integralist al lui Coşeriu, mai ales că magistrul a vizitat univ. din Tbilissi şi a conferenţiat aici şi este luat în seamă… Doamna aceasta ne‑a însoţit în locuri istorice în jurul capitalei şi ne‑a povestit foarte frumos, fără tente naţionaliste, cu accente ştiinţifice de mare clasă; de pildă, la prima capitală a Georgiei, Mtskheta, (vreo 30 km de Tbilisi), cu urme de civilizaţie pe la mileniul 3/2 î. H.

Mai înainte am fost pe un munte, la baza căruia un râu se varsă în alt râu, cel care traversează oraşul Tbilisi, râul Mtkvari. un peisaj spectaculos cu mare perspectivă spre valea unde se vedeau aşezări, poduri şi alţi munţi. Aici, pe culme, este cea mai veche biserică a lor, cu arhitectură şi insemne, basorelifuri, steme sacre, în piatră foarte interesante din anul 500 aproximativ, care se cheamă Jvari.

Deşi oamenii obişnuiţi nu prea au bani, îşi duc viaţa lor tradiţională, cu o demnitate deosebită.

 

 

Advertisement

Author: DanutM

Anglican theologian. Former Director for Faith and Development Middle East and Eastern Europe Region of World Vision International

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: