Comunicat Noua Republica – Afara cu politica din justitie

Partidul Noua Republică – Filiala Judeţeană Iaşi dezaprobă categoric maniera prin care premierul Victor Ponta a înţeles să rezolve situaţia critică a numirii Procurorului şef al DNA şi a Procurorului General al României.

Comisia Europeană a recomandat României la începutul acestui an ca „numirea unui nou Procuror General şi a unui nou Procuror şef al DNA să fie atât un proces deschis şi transparent, cât şi unul în cadrul căruia să fie aleşi candidaţi având competenţe specifice, integri şi cu rezultate în acţiunea anticorupţie”.

În ciuda acestui fapt, puterea actuală a preferat o interpretare simplistă a textului de lege, tratând o problemă de maximă importanţă pentru consolidarea statului de drept într-un mod iresponsabil. O dată în plus, guvernarea USL şi-a arătat dezinteresul faţă de exigenţele minime ale partenerilor europeni preferând să nu înţeleagă nevoia reală a justiţiei de a ieşi de sub suspiciunea oricărei forme de control politic.

Renominalizarea d-lui Tiberiu Niţu pentru funcţia de Procuror General, în condiţiile în care acesta a primit recent un sever aviz negativ din partea Consiliului Superior al Magistraturii, reprezintă o sfidare atât a acestei importante instituţii, cât şi a bunului-simţ elementar care trebuie să guverneze relaţiile instituţionale dintre autorităţile statului român.

Propunerea d-nei Laura Codruţa Kovesi pentru a prelua conducerea DNA este nefirească şi inadecvată, atâta vreme cât dumneaei nu a activat niciodată în DNA. În acest sens, Partidul Noua Republică împărtăşeşte, în egală măsură, rezervele exprimate deja cu privire la această chestiune de către d-nul Daniel Morar, fostul Procuror-şef al DNA, care  a declarat recent că „dacă DNA a progresat în aceşti ani, se datorează procurorilor DNA şi e normal ca în fruntea DNA să fie cineva care a activat in DNA”.

Ţinând cont de împrejurări, apreciem că se impune retragerea de urgenţă a propunerilor avansate de către Victor Ponta, vremelnic ministru al Justiţiei, şi anunţarea de îndată a coordonatelor principale ale unui proces de selecţie transparent, deschis, care să permită accesul la aceste funcţii a unor procurori integri şi competenţi, situaţi în afara oricărei suspiciuni de control politic. Este vremea ca orice meschin interes politic să fie abandonat în scopul consolidării unei Justiţii independente spre care românii să privească cu încredere şi respect.

Dan Constantin MÂŢĂ
Preşedintele Filialei Judeţene Iaşi a
Partidului Noua Republică

Author: DanutM

Anglican theologian. Former Director for Faith and Development Middle East and Eastern Europe Region of World Vision International

4 thoughts on “Comunicat Noua Republica – Afara cu politica din justitie”

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s