Mari Blaj – Cum construim un Babel

Ajung la Beijing dupa-amiaza tarziu. E rece, fulguise peste zi, e o ceata deasa ca in “Hiroshima” lui Jebeleanu. Ma ia de la aeroport prietena mea T. In drum spre hotel ma previne ca locuim intr-un hutong. Nu inteleg deloc ce e aia, doar ca e aproape de centru, intr-unul dintre cartierele vechi ale orasului. Cand ajungem e déjà intuneric. Intram pe o straduta ingusta si mizera, printre cladiri mici, lipite una de alta, cu acoperisuri ca de pagoda. Am un sentiment neplacut, de discomfort. Insa am incredere in T., e un foarte bun travel manager, asadar merg pe mana ei. Intram intr-o receptie mica. Gazdele sunt dragute, fara aere de profesionalism scrobit. Imi place enorm tapetul de culoarea ceaiului, cu caligrafie chinezeasca si crengute de cires inflorit.

A doua zi aveam sa pricep ce e hutongul in toata splendoarea lui. In zilele care au urmat m-am plimbat in diverse astfel de cartiere, unele cu locuinte, pravalii inghesuite si taverne, altele mai elegante, turistice, cu buticuri, galerii de arta, cafenele. Hutong e un vechi cuvant mongol si inseamna “fantana”, ceea ce lasa sa se inteleaga geneza acestor conglomerate pseudo-urbane. Ai tot felul de suprize: asternuturi la aerisit, dessouuri la uscat, gaste ingrozitor de murdare, restaurante decente alaturi de altele insalubre. Bicicletele sunt o realitate de sine-statatoare. Stradutele dintre sirurile lungi de cladiri par a fi cu sens unic, dar se circula in ambele sensuri. De dupa usi apar copii murdari si femei stilate. Pe unul dintre ziduri – un afis: aici s-a nascut si a crescut ultima regina a ultimei dinastii chineze, la inceputul secolului trecut! Nici acum nu mi-a trecut mirarea… Aud ca guvernul planuieste sa demoleze aceste cartiere si sa le reconstruiasca. Imi amintesc ceva planuri de urbanism maret din anii ’80 in Bucuresti…

E inflatie de temple si palate in Asia, precum de manastiri si de castele in Europa. Fetele au fost déjà la Templul Cerului si la Palatul de Vara. Ce sa-i faci, nu le poti avea pe toate. Ma duc in Orasul Interzis, apoi la Templul lui Confucius si la cel al lui Lama. Fiecare dintre aceste locasuri de cult e o splendoare arhitectonica. Se intra de fiecare data pe o poarta masiva, sculptata si pictata. Predomina albastrul pe fundal, cu unele exceptii, desigur. Complexul e perfect simetric, cu pagode centrale de diverse dimensiuni si utilitati si dependinte laterale, si ele cu destinatii si dimensiuni diferite, unele folosite ca spatiu expozitional la care ai acces doar privind prin ferestre murdare. Larra are dreptate: daca din multimea de gardieni si paznici, civili sau nu, jumatate ar fi angajati in departamentul de curatenie, totul ar putea arata altfel. Linia curba a acoperisurilor e nespus de eleganta. Acolo unde vechile decoratii au fost reconstituite, designul, culorile, formele sunt surprinzatoare si incredibil de frumoase. Si te fac sa intelegi imediat sensul expresiei: ”munca de chinez”. In ansamblu, totul e simplu, spatios, echilibrat; in detalii, totul e minutiozitate si crenel. Placheta la intrarea in toaleta: “3 stars toilet”!! Ma tot gandesc la cei ca Marco Polo si la ce trebuie sa fi trait ei la intalnirea cu aceasta civilizatie in Evul Mediu.

Petrecem anul nou chinezesc la Chengdu, in Provincia Sichuan. Artificii interminabile, cu splendoarea de culori si nebunia de zgomot, cladiri de ultim trend luminate la concurenta, zgarie nori, otel si sticla, copaci debordand de ghirlande luminoase (rosii si galbene, desigur), piata centrala plina de flori, un Mao dominand scuarul de pe muntele lui de azalee si primule, cu gestul profetic indicand drumul inainte al natiei, magazine unul si unul, toate numele mari ce-ti pot veni in minte, o lunga fantana arteziana dansandu-si apele pe superbe ritmuri chinezesti… E suficient sa ignori statuia cat un bloc cu 6 etaje si te poti crede oriunde in Occident sau in SUA. Imi trebuie un efort considerabil sa pot acomoda launtric o experienta de numai cateva zile intre hutong, temple budiste si zgarie nori.

Inainte sa vin in China nu auzisem de Chengdu… Cu doar cateva zile in urma luasem micul dejun cu Denis Laming, arhitectul francez care a facut Futuroscopul de la Poitier si pusesem la cale un interviu legat de dezvoltare comunitara. L-am intrebat ce proiecte are in China. Cum stia ca urma sa merg si la Chengdu, mi-a spus ca face acolo un complex muzeal de aproximativ 20 de hectare! In Chengdu fiind, imi pot imagina stilul Laming foarte bine integrat in peisaj. Abia astept sa-l vad gata. Vorbind despre colaboratorii lui chinezi imi spune, printre altele: “ils viennent de loin…”. Peste doar cateva zile aveam sa inteleg bine ce spunea.

Ajungem la Kunming, in Provincia Yunan. Niciodata n-am vrut sa vin in China. Am evitat de cate ori am putut. De asta data n-am avut de-ales. Insa mereu m-am gandit ca, daca ar trebui sa vin, in Yunan as veni. Ei bine, in Kunming e un februarie mai cald ca-n Nordul Africii. Cer senin, vant primavaratic, magnolia, ciresii, cameliile, azaleele, totul infloreste de pe o zi pe alta. Ma simt ca in Tunisia. Locuiesc la etajul 9 al unui bloc cu 33 de etaje. La etajul 2, o vasta gradina suspendata unind intre ele o duzina de blocuri de aceeasi inaltime. Cel in care stau eu e rotund. De cealalta parte a bulevardului, un alt complex, similar, cu alte gradini suspendate, cu aceeasi vegetatie luxurianta si atmosfera linistita, cu ochiuri de apa ici si colo, cu bancute si foisoare, cu spatii de joaca, cu batrani jucand diverse sau facand gimnastica, ba chiar terenuri de tenis si bazine de inot. Sub ele, un labirint de stradute pline de magazinase si restaurante, sub care se intinde vastul labirint de parcari de la subsol, cu care ne obisnuim repede, fiindca e calea noastra de acces. De pe ferestrele apartamentului, mari cat peretii, avem panorama orasului inspre apus si muntii pe fundal si spectacolul interminabil al focurilor de artificii. Loc bun de cugetare si mijlocire. Constat oarecum suprinsa ca nu vad nici un acoperis de templu in marea intinderea de blocuri. Imi amintesc de Europa, de turlele catedralelor, de localitatile construite in jurul bisericilor si de faptul ca, pentru prima data dupa veacuri de crestinism, am inceput sa construim localitati fara biserici! Europa nu a cunoscut asa ceva in ultimele 16 secole. Foarte probabil ca nici China n-a cunoscut pana acum un urbanism lipsit de componenta religioasa in cele 3 milenii de existenta ale sale. Imi amintesc replica arhitectului Laming. In ritmuri diferite, si noi venim de departe, si ei vin de departe, ma intreb insa daca stiu, daca stim incotro. Daca gestul profetic al lui Mao are vreun vector clar, daca nu cumva construim un Babel.

Author: DanutM

Anglican theologian. Former Director for Faith and Development Middle East and Eastern Europe Region of World Vision International

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s