Ghid practic pentru elaborarea unei lucrari stiintifice in teologie

Sistemul educational din Romania, in principal cel liceal, nu-i pregateste in mod adecvat pe tineri pentru scrisul academic. Aceasta a fost experienta mea ca profesor, in urma cu aproximativ 15 ani, si inteleg ca in prezent este chiar mai rau.

In acest context, un ghid practic pentru scrisul academic, fie acesta si militat la domeniul teologic, este o nevesitate.

Autorul acestui ghid, Pr. Stefan Lupu, preda teologie la Institutul Teologic Romano-Catolic din Iasi si este autorul unei teze de doctorat legata de teologia Pr. Staniloae (pe care inca o astept a fi publicata in romaneste).

Iata cum este prezentata cartea pe situl Editurii Sapientia, care a publicat cartea:Acest ghid s-a născut dintr-o necesitate practică: de a-i ajuta pe studenţi să depăşească acea dificultate de început, pe care o întâmpină atunci când sunt solicitaţi să elaboreze o lucrare de seminar, de licenţă sau de doctorat în teologie. Dacă, până nu demult, la noi, activitatea studenţilor teologi se rezuma în special, din cauza condiţiilor restrictive în care trebuiau să studieze, la însuşirea cursurilor propuse de părinţii profesori, acum se insistă foarte mult şi asupra dezvoltării laturii creative a personalităţii lor, prin elaborarea a diferitor tipuri de lucrări. Însă cum trebuie să arate o lucrare de teologie, care sunt etapele elaborării ei, ce norme metodologice trebuie respectate în alcătuirea ei? La toate aceste întrebări îşi propune să răspundă ghidul de faţă.
Desigur, o carte de metodologie nu este o invenţie originală a cuiva care se aşază la masa de scris, pentru a veni cu ceva nou pe piaţă, ci se bazează pe experienţa atâtor generaţii de studioşi care s-au confruntat cu aceste probleme. În lumea universitară există, de fapt, numeroase metode, fiecare căutând să atingă acel nivel de organicitate şi completivitate, care să o facă universal valabilă. Însă acest nivel este greu de atins, dovadă diferitele metode propuse. Prin urmare, pentru ghidul de faţă a trebuit să facem o alegere între mai multe metode, fiecare bună şi interesantă, şi să ne oprim asupra uneia care să răspundă la exigenţele contextului cultural în care trăim, dar care, în acelaşi timp, să îndeplinească acele condiţii minime cerute pentru o bună metodă: coerenţa, simplitatea, organicitatea şi completivitatea. În plus, a trebuit să ţinem cont şi de faptul că, acum, majoritatea studenţilor utilizează computerul pentru scrierea lucrărilor lor şi, prin urmare, să adaptăm metodologia la această nouă situaţie, care oferă alte posibilităţi grafice faţă de maşina de scris.
Acest ghid nu este rodul muncii unei singure persoane; la alcătuirea sa au fost implicate mai multe persoane, reprezentând diferite instituţii ale Diecezei Romano-Catolice de Iaşi, cum ar fi Institutul Teologic „Sfântul Iosif”, Academia „Sfântul Augustin” şi Editura „Presa Bună”. Fiecare dintre persoanele implicate simţea, deja de mai mulţi ani, nevoia unei uniformizări a metodologiei în elaborarea lucrărilor ştiinţifice, precum şi a unui manual practic care să-i introducă pe studenţi în secretele muncii ştiinţifice.
În acest scop, într-o zi de noiembrie a anului 1999, sub acoperişul casei „Sfântul Ioan” din Miroslava (Iaşi), împreună cu aceşti reprezentanţi, am optat pentru o metodologie pe care să o urmăm în redactarea cursurilor şi pe care să o propunem studenţilor atunci când vor avea de elaborat lucrări ştiinţifice. Nu ştim dacă am reuşit acest lucru. Aşteptăm de la studenţii teologi, cărora le este destinat acest ghid practic, confirmarea dacă, prin efortul nostru, am reuşit să le uşurăm munca ştiinţifică.

(Sursa, AICI.)

 

Advertisements

Author: DanutM

Anglican theologian. Former Director for Faith and Development Middle East and Eastern Europe Region of World Vision International

14 thoughts on “Ghid practic pentru elaborarea unei lucrari stiintifice in teologie”

  1. “Autorul acestui ghid, Pr. Stefan Lupu, preda teologie la Institutul Teologic Romano-Catolic din Iasi si este autorul unei teze de doctorat legata de teologia Pr. Staniloae (pe care inca o astept a fi publicata in romaneste)”

    Autorul celor scrise mai sus asteapta o recenzie (“ghid” sau lucrare de doctorat in acest caz) a Pr. Stefan Lupu din scrierile teologului ortodox D. Staniloaie; care, la rindul lui s-a inspirat din scrierile sf. Parinti. Care sfinti parinti s-au inspirat din scrierile sf. apostoli care s-au inspirat din cuvintele lui Hristos.

    Putem sa ne oprin direct la scrierile pr. si teolog D. Staniloaie, chiar daca e mai greu de “digerat”. Cu post si rugaciune se pot intelege multe. Nu tot asa a inteles (din scrierile lui D.S.) si pr. Stefan Lupu?

    Like

    1. Ana, daca n=ai citi atit de in graba, ai intelege.
      Ce astept eu este publicarea in limba romana a tezxei Pr Lupu. Eu o am in italiana.
      Ghidul caruia ii fac publicitate aici este o alta lucrare, valoroasa si foarte necesara, a Pr. Lupu.
      Citm despre consideratiile legate de apostili, Sfinti Parinti si comentatorii lor, asa cum spunea cindva la un colocviu in Romania teologul ortodox grec Savvas Agourides, noi trebuie nu sa repetam papagaliceste ce au spus parintii (asa cum, din pacate, fac majoritatea ‘teologilor’ ortodocsi in Romania), ci sa facem ce au facut Parintii, sa dam raspunsuri din Scripturi la problemele vremii.
      Asta incearca sa faca si Pr. Lupu si alti teologi. A repeta papagiceste doar ce a spus Staniloae nu ar fi de niciun folos. Iar cind la aceasta se adauga un gretos stil encomistic, cultuvat cu obstinatie de unii teologi ortodocsi romani, rezultatul este nu numai nefolositor, ci si ridicol.

      Like

      1. ” teologul ortodox grec Savvas Agourides, noi trebuie nu sa repetam papagaliceste ce au spus parintii (asa cum, din pacate, fac majoritatea ‘teologilor’ ortodocsi in Romania)”

        1. ce e scris intre paranteze este opinia acelui teolog grec sau parerea ta personala?
        2. sunt sigura ca teologul ortodox grec nu sustine inventii teologice; musai sa copiezi ideile sf. Parinti fie si papagaliceste; cine nu face asta se numeste np care neoprotestanti sunt de toate culorile teologice posibile, ai de unde sa alegi cit vrei.
        Invataturile Bisericii nu se modifica functie de “problemele vietii” fiecarei generatii.
        Iar pr. D. Staniloaie a copiat papagaliceste (?!) pe sf. Parinti ai Bisericii care au copiat, la fel de papagaliceste pe sf. apostoli si evanghelisti care au copiat papagaliceste (sau nu?) pe Hristos.

        Tu pe cine copiezi papagaliceste sau urmezi strajnic interpretarile tale personale ale Scripturii?

        Like

      2. Ana, ma tem ca cobori nivelul discutiei dincolo de ceea ce este decent si profer sa nu discut la acest nivel.
        Poate incerci astfel, daca vrei sa avem un dialog. Asa nu are sens.
        Ca sa nu mai borbim ca alaturarea numelui lui Staniloar de adverbul’ papagaliceste’ este o lipsa de respect la care nu accept sa particip. Se poate sa am diferentele mele de vederi fata de venerabilul teolog roman, dar n-am fost niciodata ireverentios fata de el, asa cum faci tu acum, de dragul unui argument indoielnic.

        Like

      3. aaa…nu; sper; de fapt sunt sigura.
        Nu esti dusman al ortodoxiei. Nu.
        Nici RW nu era impotriva ortodoxiei; nu a predicat el in BO si nu a cerut el sa se spovedeasca la parintele Calciu D inainte de moarte?
        Nu era nici impotriva evanghelicilor, ia orisice denominatie vrei; a predicat in toate si la toti; cu toate guvernele si toate partidele.
        Cum zicea ap. Pavel? S-a facut totul pentru toti?

        Dar apropo, ce e rau in a repeta papagaliceste ce au spus Parintii Bisericii?
        S-au exprimat incilcit, confuz, neclar sau ce?

        Like

  2. cind se citeste Scriptura in biserica (in vremurile trecute, la analfabetii prezenti) se citeste…papagaliceste; adica din nou si din nou, textul ad-literam, asa cum este scris. Ce scrie, aia se citeste si se repeta.

    Mai departe e datoria fiecaruia sa puna in practica ce s-a citit papagaliceste din Scriptura.

    Dar acum spune, nu e mai bine ca omul sa auda Scriptura citita, asa papagaliceste, din nou si din nou, decit sa auda predici (interpretarea celor citite) din nou si din nou? (mai ales ca raportul dintre cele citite si predica e net in favoarea predicii)
    Tu ce zici?

    Like

  3. Scrie in Psalms 119:11,  “Strâng Cuvântul Tãu în inima mea, ca sã nu pãcãtuiesc împotriva Ta”!

    Aceasta “stringere” se face repetind si tot repetind cele scrise sau transmise de Dumnezeu Tatal (in VT) sau de catre Hristos (in NT).
    Un fel de activitate papagaliceasca.
    Doar, doar se va prinde ceva de animalul ala!
    De unii se prinde de unde si asemenarea cu Dumnezeu! 🙂

    Like

  4. ‘papagaliceste’ inseamna ‘fara creier, inconstient, formal, fata inima si implicare’.
    Sper ca nu sugerezi asocoierrea acestor caracterizari cu lectura biblica in biserica sau studierea operei Sfintilor Parinti.
    Din punctul meu de vedere, acesta este ultimul comentariu pe acerst subiect. Cum spuneam, nu ma intereseaza discutiile la acest nivel si nu cred ca tie ifi fac vreun bine. Ca sa nu mai spun de altii.

    Like

    1. “papagaliceste” poate insemna si copiere adomina.
      Zicem Tatal Nostru adomina cum este scris, asa papagaliceste; pot zice ca nu e nevoie de prea mult creier dat fiind ca nu judecam (gindim) din nou si din nou semnificatia ultracunoscuta a cuvintelor rugaciunii de mai sus.
      Zicem “te iubesc” asa papagaliceste ca doar nu-ti trebuie multa gindire filozofica de fiecare data cind spui asemenea frumoase cuvinte.
      Le crezi si le zici. Elaborezi gindire filozofica profunda mai tirziu.

      Cit privesc “discutiile la acest nivel”:
      1. coboara-te si tu frate la cei mai putini ginditori, filozofi, etc. decit tine; asta tine de umilinta crestina;
      2. blogul tau se vrea cumva deschis numai discutiilor elitiste?
      3. mie imi fac bine aceste discutii fie si intru haz; nu te superi pentru asta, nu-i asa?
      4. asta explica probabil lipsa (aproape totala) a femeilor in discutiile de pe blog; la fel si in blogul lui Dyo, alt mare ginditor crestin.

      Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s