De citit, de catre toti cei cu nostalgii ale copilariei.

Timposibil

Mi s-a povestit că pe la vreo 3 ani, când mă plimbam cu mama cu de mână prin centru, m-am oprit la un moment dat în fața unei biserici și am cerut rapid:
– Acolo?
Și, fără să mai aștept vreo încuviințare, nefiind nici împiedicată, am înaintat pe drumulețul din curte ce ducea spre ușă.

Aceasta este intrarea cu pricina.
*

*

Și acum mă simt fascinată de ea; e una dintre preferate; se pare că există unele atașamente care nu se schimbă și nu se satură. Cred că mare parte din ceea ce mă atrăgea atunci și continuă să o facă și acum e tocmai acel drum înverzit prin curte. Apoi, faptul că porțile sunt întotdeauna deschise (așa ar trebui să fie bisericile, nu?). O invitație să intri să te rogi. Niciodată nu mi s-a întâmplat să intru și să nu fie sau să nu vină cineva să se…

View original post 28 more words