Mari Blaj – Tanzania, note de calatorie


Tanzania – Muntele Kilimanjaro

Tanzania e un nume cu o sonoritate prea abrazivă pentru gustul meu. Nu intra în nici un fel de intenţii de călătorie. Dar cum eu călătoresc adesea unde trebuie, nu unde vreau, iată că mă îndrept înspre Tanzania.

În avionul KLM, vis-à-vis de mine, un domn în vârstă, pe care l-am bănuit a fi francez, citeşte din Biblie. Surâd. Presupun că are cam acelaşi scop ca mine în ţara către care ne îndreptăm. Nu spun nimic, nu-mi place să vorbesc cu necunoscuţi. Călătoresc frecvent, pe toate meridianele, petrec ore întregi în avioane şi în aeroporturi, dar nu entamez niciodată o discuţie dacă nu sunt constrânsă.

Avem escală la Kilimanjaro. Pasagerii pentru Dar es Salam rămân în avion. Escala se prelungeşte. Încerc să mă dezmorţesc plimbându-mă printre rânduri. În ultima secţiune a avionului e plin de tineri zgomotoşi, îmbrăcaţi în tricouri sau hanorace inscripţionate. O misiune umanitară, îmi spun. Bănuiala avea să mi se confirme la destinaţie, în timp ce ne aşteptam bagajele.

Se plimba şi venerabilul domn de alături. Îl găsesc stând în picioare la un capăt de culoar. Îmi iau inima în dinţi: „V-am văzut citind din Biblie. Cu ce prilej în Tanzania?” Eram sigura că e misionar. „Am privilegiul să-l urmez pe Isus Hristos de 40 de ani. Citeam din Evanghelia după Matei.” Ce răspuns forestier! Sunt oarecum dezamăgită. Repet întrebarea: „Cu ce prilej călătoriţi în Tanzania?” „E o vizită de afaceri, îmi răspunde, iar mie mi se clatină toate asumările; nu e francez, e american; nu e misionar, nici pastor, e om de afaceri. El continuă pe un ton mai jos: „De fapt merg să mă întâlnesc cu preşedintele Tanzaniei şi alţi demnitari tanzanieni pentru implementarea unor proiecte ale companiei noastre.”  „Cu ce se ocupă compania?” „Tehnologie de stocare a energiei solare şi de epurare prin osmoză a apelor reziduale.” „Ştiţi, zic eu, cu ani în urmă mă aflam la o conferinţă în Singapore şi am fost întâmpinaţi cu o butelcuţă de apă potabilă obţinută prin osmoză din ape reziduale. A fost cea mai bună apă pe care am băut-o vreodată. (Vă asigur că nu-l flatam. N-am uitat niciodată surpriza pe care am avut-o bând apa aceea: cât de bună poate fi apa ! Era aidoma momentului în care iţi pui ochelari şi deodată îţi dai seama cum sunt lucrurile cu-adevărat.) Era în 2002.” „Noi eram aceia. Atunci ne lansam produsul.” Am rămas aproape „bouche bée”, cum zic francezii. „Compania noastră, îmi povesteşte mai departe, produce tehnologie de recuperare care să permită accesul la apă potabilă şi energie electrică cu costuri foarte mici. Dna Ambasador al Tanzaniei la Washington este o femeie foarte instruită. Domnia sa a organizat aceste întrevederi cu speranţa că vom putea ajuta Tanzania.” Apoi vorbim puţin de ce fac eu, de unde vin ş.a. Unul dintre foştii ambasadori ai SUA în România era un apropiat al său !

În clipa aceea mi-am dat seama de rostul mai înalt al întâlnirii noastre. Eu aveam să-mi întâlnesc în Dar es Salam studenţii aflaţi în stagiu. Întâlnirile acestui om trebuiau susţinute în rugăciune. Ceea ce am si făcut cu toţii în zilele care au urmat. Era încurajator să vezi cum Dumnezeu are oameni peste tot. Am reflectat din nou la unul dintre numele cu care El se numeşte pe sine,  „domnul oştirilor”. Nu al uneia singure, nu pe un singur front. Are mai multe şi ele sunt menite să angajeze aceeaşi bătălie, pe fronturi diverse, cu strategii şi mijloace diverse.

Dl. Berkman era managing director al Assensus Capital LLC. Iar mă înşelam: mă gândisem că e om de ştiinţă. De fapt era avocat, absolvent la Barkeley, plus ceva studii teologice, că vorbim de America, nu de Europa raţionalistă, unde cu mare greu putem asocia ştiinţa şi teologia. Ne aşezăm la locurile noastre. Decolăm. Se apleacă de pe scaunul de vis-à-vis şi îmi spune: „Adineauri citeam din pilda grăuntelui de muştar. Şi  m-am gândit că este exact metafora potrivită pentru compania noastră. Acum 40 de ani, când am început, cu doar 2 chimişti entuziaşti, n-am fi visat că vom ajunge la ceea ce suntem astăzi. Noi, nişte nimeni.” N-am replică. Îmi cere cartea de vizită, mi-o dă pe-a lui, ne binecuvântăm reciproc şi coborâm.

Era seara târziu la Dar es Salam. La aeroport mă aştepta un şofer somnoros. Acum, uitându-mă înapoi, înţeleg că nu era de vină ora târzie, era somnolenţa unei naţiuni întregi. Maşina înainta pe străzile pline de forfotă, printre clădiri abia luminate, uneori doar de lămpi cu gaz sau de farurile maşinilor. Da, e nevoie aici şi de cei ca noi, şi de Assensus Capital. E nevoie de apostoli şi de buni samariteni, dar şi de ştiinţă şi tehnologie. Nici una nu e îndeajuns fără cealaltă.

Author: DanutM

Anglican theologian. Former Director for Faith and Development Middle East and Eastern Europe Region of World Vision International

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s