Metehne ale Bisericii occidentale sancționate de un oriental

Ma bucur sa inteleg ca a aparut in romaneste si a doua carte a FRatelui Yun.
Nu stiam. Merita citita.
Si rugati-va sa-l putem aduce in Romania.

Cu drezina

Am mai citat și cu altă ocazie câteva paragrafe din carteaRâuri de apă vie (scrisă de fratele Yun în colaborare cu Paul Hattaway). Nu susțin că are întru totul dreptate, însă, venind dintr-o biserică în plină efervescență, în care lucrurile se întâmplă la altă temperatură, poate că are ochiul ceva mai limpede decât noi, cei care stăm aici și ne-am cam obișnuit cu apele în care ne scăldăm. Am putea cel puțin să evaluăm cu onestitate avertismentele pe care le punctează. Plus că anumite observații tare iute te fac să te gândești la un exemplu concret, cunoscut.

Probabil că soluțiile propuse de el nu sunt nici infailibile, nici universale. Însă trebuie ținut cont că le-a văzut funcționând și dând roade în Biserica chineză, care își desfășoară activitatea în semiclandestinitate. Măcar nu-s din teorii, ci au fost încercate pe oameni.

Dacă tot vin sărbătorile, avem cel puțin un subiect de…

View original post 644 more words

Author: DanutM

Anglican theologian. Former Director for Faith and Development Middle East and Eastern Europe Region of World Vision International

7 thoughts on “Metehne ale Bisericii occidentale sancționate de un oriental”

  1. Chiar mă întrebam, în timp ce lucram la carte, dacă a autorul a fost și prin România, fiindcă a umblat destul de mult de-a lungul și latul pământului. În orice caz, mi se pare un personaj cu totul atipic, pe care nu și-l poate revendica nimeni – mă refer la confesiunile occidentale. Deși, cu siguranță, are afinități mai mari cu unii decât cu alții.

    Like

    1. Desigur, are afinitati carismatice evidente, dar este absolut unic. Si de temut pentru regimul comunist din China, care face tot ce poate pentru a-l compromite in ochii chinezilor si ai occidentalilor, inclusiv prin intermediul unor lideri chinezi ai bisericilor de casa. Invidia este boala grea, chiar si la crestini. Iar comunistii nu se dau inapoi niciodata din a le specula in mod diabolic slabiciunile.

      Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s