Vladimir Bortun – Este filantropia o datorie?

CriticAtac publica astazi un articol foarte interesant pe tema saraciei si a filantropiei. Cred ca merita citit de cei interesati de aceasta problematica. Iata inceputul articolului:

Probabil că pe mulţi dintre noi ne străbate, din când în când, un oarecare sentiment de vină pentru că nu facem nimic sau nu facem îndeajuns pentru săracii pe care-i vedem pe stradă, în ziare sau la televizor.[1] Ne aducem deodată aminte că avem mai mult decât strictul necesar (avem haine variate, gadget-uri, vacanţe etc.), în vreme ce alţii nu au ce mânca ori dorm în stradă. Numai că, de regulă, alungăm rapid această disonanţă interioară, spunându-ne că, în definitiv, nu e datoria noastră ca indivizi să-i ajutăm pe aceşti săraci. Lăsându-i deoparte pe cei care consideră că săracii îşi merită soarta şi nu trebuie ajutaţi, oamenii cred, în genere, că această datorie revine statului, Bisericii, organizaţiilor caritabile sau persoanelor foarte bogate.

Dintre toţi, mai ales oamenii de stânga (îndeosebi socialiştii) cred că statul este cel care trebuie să-i ajute pe săraci. În cazul stângii, asta implică două idei: (1) statul trebuie să-i ajute pe săraci, deoarece toţi indivizii au dreptul (pozitiv) la un trai decent, iar statul trebuie să asigure respectarea acestui drept şi (2) statul este cel mai în măsură să-i ajute pe săraci, deoarece sărăcia nu poate fi combătută în mod eficient şi sistematic decât pe cale politică, instituţională.

În această schemă, filantropia joacă un rol secundar în combaterea sărăciei, ca modalitate binevenită de a suplini eforturile întreprinse de instituţiile statului. Dacă intervenţia statului e necesară, filantropia e doar dezirabilă. Totuşi, unii gânditori de stânga, ca Slavoj Zizek, merg mai departe şi afirmă că filantropia are potenţialul de a înfrâna lupta împotriva sărăciei, deoarece le dă oamenilor iluzia că, prin câteva donaţii, îşi fac datoria faţă de săraci. Această mulţumire de sine îi ţine pe oameni departe de acţiunea politică, contribuind astfel la perpetuarea sistemului care face posibilă sărăcia (căci doar prin schimbarea sistemului pot fi eradicate cauzele sărăciei, şi nu doar efectele acesteia).[2]

Cred că viziunea mai generală de stânga e corectă. Mai întâi, îmbunătăţirea situaţiei săracilor nu este – în primul rând – un dar venit din partea semenilor lor, ci reprezintă un drept al celor săraci şi, prin urmare, o datorie a statului. Apoi, sunt de acord că numai politicul – în speţă, statul – poate lua măsurile structurale necesare pentru combaterea sărăciei ca fenomen sistemic. Dar toate acestea nu trebuie să însemne, automat, că am delegat toată problema pe umerii statului, iar noi nu mai trebuie să facem altceva decât să-l încurajăm s-o rezolve. Cred că putem, în paralel, să ne implicăm şi în acţiuni caritabile. Mai mult decât atât, cred că, din punct de vedere moral, trebuie să ne implicăm în astfel de acţiuni. Cred că filantropia nu este doar dezirabilă, ci şi necesară – ea este o datorie morală. Iar în cele ce urmează, voi prezenta ceea ce consider a fi cea mai plauzibilă şi, totodată, provocatoare pledoarie adusă până acum în sprijinul acestei idei.[3]

Cititi AICI articolul integral.

 

Author: DanutM

Anglican theologian. Former Director for Faith and Development Middle East and Eastern Europe Region of World Vision International

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s