Criza uceniciei in comunitatile evanghelice romanesti – 2 – Ispita luminilor rampei

2. Ispita luminilor rampei

Pe Isus îl găsim în scripturi raportându-se în mod diferit la trei grupuri de oameni:

a. mulțimile – cărora le predică, și între care face minuni;

b. ucenicii – grupul larg al celor care au decis să-l urmeze, și cărora le explică sensul și motivația slujirii sale; și

c. apostolii – cei 12 intimi ai lui, chemați să fie cu el și apoi trimiși să facă ceea ce l-au văzut pe el făcând.

Așa cum o dovedește lucrarea lui Isus, între aceste trei tipuri de lucrări n-ar trebui să existe contradicție. În realitate, cei mai mulți slujitori creștini se simt atrași, ca fluturii spre lumină, de strălucirea (adesea îndoielnică) a amvonului, mai degrabă decât de lucrarea de ucenicie, care presupune implicarea lipsită de glorie în formarea unui grup mic de oameni.

După întâlnirea mea providențială cu Navigatorii, am luat decizia radicală de a renunța la activismul meu religios, care mă făcea sa fiu la biserică nu numai la cele trei slujbe săptămânale, ci la toate celelalte, în mai toate zilele săptămânii. Am decis să fiu prezent și implicat, de atunci încolo, doar la slujba de duminică dimineața – în care conduceam uneori studiul biblic și din când în când predicam – și la întâlnirea săptămânală de tineret, de care răspundeam. Restul timpului îl consacram relațiilor cu prietenii mei necredincioși și grupului mic pe care îl uceniceam. Mulți dintre liderii bisericii se întrebau unde sunt și ce fac eu în restul timpului. Caracterul secret al întâlnirilor grupului de ucenicie (din pricina riscurilor legate de urmăririle Securității și a faptului că biserica, cu liderii ei cu tot, era infiltrată de informatori), a făcut ca mulți dintre liderii bisericii să nu afle niciodată cum stăteau cu adevărat lucrurile.

Atunci când la nunta fiului meu au venit mulți dintre cei uceniciți de mine în acei ani și au mărturisit despre impactul pe care l-a avut acest lucru în viața și slujirea lor, unul dintre liderii bisericii mi-a spus: „acum înțeleg ce făceai tu în anii aceia”. Rareori am primit o confirmare mai convingătoare a valorii uceniciei. Pentru a culege însă această roadă trebuie să fim gata să slujim în relativă obscuritate ani și ani de zile, ori, prea puțini sunt dispuși astăzi să plătească acest preț.

Primul dintre noi care s-a orientat spre slujirea pe platforma eclesială a fost Paul Negruț. La puțin timp după ordinarea lui ca pastor la Oradea, atras fiind de faima de evanghelist de rang național, el a părăsit nu numai grupul național al Navigatorilor, ci și (pentru totdeauna, din câte se pare) lucrarea de ucenicie. După 1989 au făcut-o și alții dintre noi, astfel încât ucenicia a rămas un soi de Cenușăreasă, a cărei lipsă de strălucire și glorie nu mai atrăgea pe nimeni.