CĂSNICIA CERE MAI MULT DECIT DRAGOSTE
de JACK şI CAROLE MAYHALL
Cuvînt înainte
O căsnicie reuşită, spun cei mai mulţi, nu are probleme serioase, în timp ce căsnicia nereuşită este cea care are multe probleme. Acolo unde sînt oameni, sînt şi probleme ű fie în căsnicie, fie în afara ei. Dacă nu ai probleme, s-ar putea să fii paralizat.
În căsnicie, diferenţa între o navigare lină şi naufragiu este rezultatul a ceea ce voi ca şi cuplu faceţi atunci cînd “vremea” se strică. Toate căsniciile au părţile lor slabe şi tari. Dacă în căsnicie dispare elementul dinamic, ea se deteriorează. Formaţia soţ-soţie trebuie fie să progreseze, fie să se dizolve.
Au fost scrise volume întregi despre cauzele care duc căsnicia la faliment, dar numai foarte puţine sfaturi privind protejarea şi cultivarea unei relaţii bune au ajuns în rafturile bibliotecii. Multe cupluri sînt frustrate şi disperate, deoarece nu ştiu cum să rezolve procesul degradării relaţiei dintre ei.
Jack şi Carole Mayhall au scris “Căsnicia cere mai mult decît dragoste” în baza unei bogate experienţe personale, cu scopul de a revitaliza căsnicii, noi sau vechi. Cheia sugerată de ei este «să lucrezi la ea». Dar cum? Prin fixarea de responsabilităţi, prin sublinierea acestui concept cu principii scripturale şi prin ilustrarea valabilităţii acestora prin propria lor viaţă.
Misionarii de pretutindeni afirmă faptul că familia creştina este cea care are impactul cel mai mare într-o cultură păgînă. Cultura vestului, odata creştină, înseteaza dupa reînvierea acestei atmosfere purificatoare a vieţii căminului. Această carte este un indicator înspre acest obiectiv.
Howard şi Jeanne Hendricks.
Prefaţă
Vorbim despre sărut… nu e în obiectivul nostru dar să încercăm. Cînd fiica noastră era de cinci ani, avea un repertoriu întreg de săruturi: “fluturaşul”, sărutul pleoapei pe obraz, “eschimosul”, sărutul nasului, “sărutul săniuţei” alunecînd de la un capăt al obrazului la celălalt şi, în fine, demodatul “sărut zgomotos”.
O astfel de diversitate există astăzi şi în descrierea căsătoriei, începînd de la: fericită, bună, mediocră, pînă la îngrozitoare sau fără speranţă. Din toate numai trei la suta se pretind a fi căsătorii reuşite. Poate puţin mai multe speră să fie căsătorii bune, dar cei mai mulţi admit deschis că sînt înjugaţi la o căsătorie înspăimîntătoare
Astăzi, tabloul căsătoriei e aşa de întunecos, încît a pierdut contrastul dintre lumină şi umbră. Nu ne mai miră destrămarea căsătoriilor, ci mai degrabă faptul că ele există.
Sîntem zguduiţi de forţe puternice asupra cărora nu avem nici un control. Şi cu cit mai mulţi profeţi ai întunecatului destin strigă în jurul nostru, cu atît mai obsedaţi devenim de propriile noastre eşecuri.
Dar Dumnezeu?…
Este o realitate că în SUA divorţul se apropie rapid de 50% .Vedem în jurul nostru o societate în procesul destrămării care se complace în propria-i autodistruge-re, încercînd să-şi satisfacă setea nemaipomenită după ceea ce de fapt nu poate atinge. Auzim istorii cu privire la legături destramate, cămine nefericite şi căsătorii nereuşite.
Dar Dumnezeu?
E nevoie de trei persoane pentru a alcătui o căsătorie care să împlinească. Un soţ, o soţie şi Dumnezeu. Căsătoria poate să fie o legătură minunată care poate să împlinească în mod desăvîrşit, dar numai dacă DUMNEZEU este prezent în ea.
Dumnezeu a creat, a proiectat şi a plănuit căsătoria. Apoi a întocmit un plan care să-i asigure reuşita. Acest plan este dat în BIBLIE, iar în epistola lui Pavel către Efeseni el este numit “umblarea” creştinului. Biblic prin această umblare, se înţelege trăirea de fiecare zi a creştinului în ascultare de El şi de Cuvîntul Său. Dacă nu acceptăm această umblare, adică ascultarea de Dumnezeu, o legătură durabilă este aproape imposibil de realizat. Dar cu ajutorul şi conducerea lui Dumnezeu, pentru doi oameni care continuă să crească în dragoste, căsătoria este cu siguranţă fericită. Ea reclamă însă două ingrediente permanent obligatorii.
Primul este rugăciunea, pentru că fără puterea lui Dumnezeu această umblare în dragoste este imposibilă.
Al doilea este hotărîrea ambelor părţi de a lucra la relaţia dintre ei. În căsătorie nu poate fi cuplat pilotul automat.
Fiind dedicat acestor două ingrediente, orice cuplu poate zidi o relaţie care să reflecte dragostea lui Christos pentru Biserica Sa.
Această carte este “a lui” şi “a ei”.Sperăm că o veţi citi împreună, fie ca şi cuplu, fie ca şi logodiţi. Am prezentat cartea din două puncte de vedere, “al lui” şi “al ei”. Veţi descoperi de multe ori diferenţe, dar credem că veţi descoperi un singur mesaj esenţial.
Rugăciunea noastră este ca lucrurile pe care Dumnezeu ne-a învăţat în ultimii 30 de ani de cunoaştere reciprocă să vă ajute să vă îndrăgostiţi mai tare unul de altul şi de DUMNEZEU CARE ne-a creat pe toţi.
Jack şi Carole Mayhall.
* * *
Nota
Aceasta este şi intenţia şi rugăciunea noastră. In numărul viitor vom continua cu primul capitol intitulat: “Bazele unei căsnicii reuşite.” şi avind ca subtitlu: “Alege o temelie”.
Aşteptam să ne scrieţi impresiile voastre, şi mai ales ale celor care recunosc că au probleme şi au nevoie de ajutor în acest domeniu. Recunoaştem faptul că noi nu putem schimba pe nimeni. Aceasta este aşa cum Jack şi Carole spun, mai întîi opera suverană a lui Dumnezeu, şi apoi a celor care doresc însănătoşirea familiei lor. Noi vă stăm la dispoziţie ca susţinere şi comunicare cu sfatul şi rugăciunea noastră. Dumnezeu să ne ajute!
exact ca si in crestinism in care este nevoie mai mult decit dragoste, nu?
LikeLike
indeed
LikeLike
Salut! Imi poate spune cineva cum as putea sa fac rost de aceasta carte? multumesc.
LikeLike
Din pacate aceasta carte n-a fost tiparita in Romania. Ea a circulat ca traducere doar in format dactoligrafiat.
In limba engleza poate fi achizitionata pe situl Amazon.
LikeLike
Ba da!!! Aceasta carte a fost tiparita in Romania. Eu sunt printre persoanele care am citit-o. La un moment dat stiam editura si am cautat-o pe net, dar nu am dat de ea. Am incercat f mult sa o gasesc, dar cred ca am imprumutat-o cuiva si nu am mai primit-o inapoi. Cartea este excelenta.
LikeLike
Am gasit acest link:
http://www.efraim.ro/casnicia-cere-mai-mult-decat-dragoste-carte-227.html
LikeLike
Multumesc frumos. Ma intreb daca mai poate fi comandata undeva.
LikeLike
M-am interesat la editura “Lumina Lumii” si din pacate au spus ca nu se mai poate gasi. Dumneavoastra nu o aveti nici in format dactoligrafiat?
LikeLike
Da, o am in format dactolografiat, dar se afla in cutiile de biblioteca inca nedeschise si nu stiu cind voi ajunge la ea.
Ma intreb insa ce anume ar putea impiedica editura sa republice cartea. ASta ar fi cea mai simpla solutie. Sau, daca n-au bani, s-o distribuie in format ebook. Asta nu costa mai nimic.
Danut
LikeLike
deci? ati rezolvat ceva cumva? cum pot face si eu rost de ea? .. in orice format…
LikeLike