Intenţia noastră este de a vă prezenta de fiecare dată, la această rubrică, mărturia unei femei obişnuite din zilele noastre, privind din prisma problemelor specifice fiecăreia, atitudinea şi modul cum s-au raportat la DUMNEZEU, exemplul lor fiind edificator pentru alte persoane care sînt în căutarea umplerii “acelui gol în formă de DUMNEZEU”, existent după spusele sf. Augustin, în fiecare din noi! Aşadar Doina ne povesteşte:
* * *
Nevoia fundamentala a fiecărei femei este nevoia de iubire. În copilărie, această nevoie mi-a fost satisfăcută de părinţii mei, nişte oameni deosebiţi, pe care îi respect foarte mult.Ori de cîte ori ieşeam din această oază, cele mai mici durităţi mă răneau adînc. Astfel cu timpul am devenit neîncrezătoare în oameni şi foarte puţin dispusă să comunic cu ei.
Evenimentul unei morţi în familie, a bunicii mele, a pus capăt copilăriei. A început să-mi fie teama de moarte şi m-am trezit în faţa unor întrebări fără răspuns: “Care este sensul vieţii mele”?, “Ce este moartea”?, “Mai este ceva dincolo? În adolescenţă am mai acumulat cîteva întrebări.
Aveam un cămin liniştit şi o situaţie materială excelentă. Între colegi eram apreciată din punct de vedere intelectual şi o groază de băieţi mă admirau. «Ce-mi mai lipsea ca să fiu fericită?» Tînjeam după iubirea şi siguranţa pe care le-am avut în copilărie. Cărţile şi prieteniile mi-au folosit mult, dar nu mi-au dat ceea ce căutam.
Cu trecerea timpului am început să observ o metamorfoză interesantă la verişoara mea, studentă la filologie. Stătea în gazdă la noi, şi-mi devenise o bună prietenă. O ştiam foarte negativistă şi mereu îngrijorîndu-se de toate lucrurile, de toate nimicurile. Acum se părea că ştie să aprecieze oamenii şi nu mai era atit de afectată de examene dificile şi de profesorii care cereau exagerat de mult.
Aceasta, m-a determinat să fiu mai atentă la tot ce încerca ea să-mi spună de o bucată de vreme, despre Biblie şi creştinism. Nu primisem o educatie religioasă şi am fost curioasă să cunosc ceea ce o schimbase atît de mult pe verişoara mea. De aceea, am acceptat să studiem împreună Biblia şi apoi să discutăm. După doi ani de frămîntări, timp în care m-am confruntat cu întrebări serioase cu privire la Dumnezeu, Biblie şi ştiinţă, am înţeles un lucru extraordinar: creştinismul nu este un set de reguli, sau un sistem de convingeri, ci este o relaţie cu Isus Christos, Fiul lui Dumnezeu.
El a venit pe pămînt ca să moară pe cruce pentru a satisface dreptatea lui Dumnezeu cu privire la toată neascultarea oamenilor. A murit, dar a înviat, făcînd posibilă relaţia noastră cu Dumnezeu. Acest adevăr m-a făcut să îngenunchez şi să accept ca acest Isus Christos să intre în viaţa mea. Întrebările din copilărie şi adolescenţă şi-au găsit în sfîrşit răspunsul. În relaţia de zi cu zi cu Isus Christos am constatat că El este unica sursă care îmi poate împlini nevoile mele de iubire şi de semnificaţie.
Am căpătat siguranţă în faţa viitorului şi a morţii. Viaţa mea s-a transformat. Dintr-o taciturnă, treptat am devenit mai sociabilă. Dintr-o egoistă, m-am transformat într-o persoană amabilă, deschisă şi spre nevoile altora. Am început să le acord oamenilor mai multă încredere. Asta nu înseamnă că nu am avut şi eşecuri. N-au lipsit nici lacrimile! Dar, important este că nu m-am prăbuşit, am primit putere să mă ridic şi să merg mai departe.
Cred că orice om care vrea să fie serios cu sine însuşi, trebuie să-L ia în serios pe ISUS CHRISTOS.
Doina Ghica
* * *
Nota:
Doina, sotia prietenului meu Costel Ghica, a plecat dintre noi acum aproape un an, pe 11 august 2010. Dedicam acest articol memoriei celei care a fost o mama spirituala pentru o sumedenie de tineri din Biserica Neemia si nu numai. Ne rugam ca Dumnezeu sa-i mingiine in continuare pe Costel, pe copii, pe nepoti si pe ceilalti membri ai familiei pamintesti si spirituale, de lipsa de neinlocuit a sotiei, mamei si bunicii lor nepretuite.
Persona 