Despre generalizari

Acest text se doreste a fi un comentariu la o postare recenta a lui Dyo, despre geralizari, pornind de la o afirmatie critica a lui Beni Faragau despre blogurile crestine (cu referinta speciala la cele evanghelice). Este evident ca cei vizati au sarit in sus ca arsi si s-a iscat imediat o zarva de ‘talcioc’, asa cum ii spune Dyo.

Mai intii, trebuie sa spun ca nu ma surprinde afirmatia lui Beni Faragau. Cunoscindu-l pe Beni mult mai bine si de mai multa vreme decit multi dintre cei care citesc acest blog, l-am vazut de nenumarate ori facind afirmatii transante, generalizatoare si in spirit de judecata fata de lucruri in care avea putine competente. Si este clar ca, cu vederea lui deficitara de acum, este imposibil sa fie competent in domeniul blosferei evanghelice. Pe linga asta, chiar daca ar vedea mai bine, asa cum il stiu, ma indoiesc ca ar avea vreun interes in acest domeniu. Fiecare cu prioritatile lui, nu-i asa?

Pe de alta parte, asa cum corect spune Alin Cristea, si eu fac asta uneori, ceea ce nu este deloc bine si incerc sa ma corectez. Recent, intr-o vizita in Statele Unite, cel mai bun prieten al meu de acolo, un roman emigrat de multa vreme, imi reprosa in mod delicat acest lucru in legatura cu afirmatiile mele din spatiul virtual, riscante si adesea gresit generalizatoare, despre „cultra americana”. Stiu, deci, ca sunt un delicvent in acest domeniu. Cred totusi ca am facut ceva progrese in ultima vreme, dar poate ma insel. As indrazni sa spun insa ca si Alin face din cind in cind asemenea greseli, dar poate ca impresia mea este gresita si doar incerc sa ma albesc innegrindu-l pe el. Cu siguranta ca el este mult mai atent si mai echilibrat ca mine in acest sens.

Beni Faragau, pe de alta parte, are competente biblice neindoielnice. Nu-i impartasesc hermeneutica mecanica si structuralista si lipsa de instrumentar pentru intelegerea sobtilitatilor teologiei dogmatice, dar ii admir harnicia si perseverenta. Ma mir de faptul ca nimeni nu s-a aplecat inca sa scrie o monografie despre teologia lui, cu calitatile si slabiciunile ei. Radu Gheorghita sugera cindva ca poate ar merita ca unul dintre studentii baptisti sa faca asta pentru licenta sau dizertatia de masterat. O teza de doctorat ar fi probabil prea mult, caci, desi Beni a scris deja foarte mult, lipsa lui caracteristica de interactiune cu literatura de specialitate ar descalifica un asemenea demers. Se vede insa ca proiectul a fost abandonat dintr-un motiv sau altul. Poate ca explicatia este teama, pauzibila, a unei reactii prea dure din partea lui Beni. Nu stiu.Cred totusi ca ar fi mai de folos ca cineva s-o faca atita vreme cit Beni traieste, pentru ca el sa poata raspunde la analiza facuta si sa corecteze eventuale imprecizii sau neintelegeri. Este oare cineva interesat de o asemenea provocare?

Orice om are insa dreptul la o opinie, buna sau rea. Fericiti cei care isi afirma dreptul si practica de a nu avea opinii in domenii pe care nu le cunosc. Aceasta este insa o virtute rara la romani (chiar si atunci cind au singe unguresc, ca Beni). In definitiv, asa cum spunea si Dyo, toti facem asta, unii mai mult, altii mai putin. Chiar si apostolul Pavel generalizeaza, saracul. Nici el nu e perfect, ca unii dintre noi.

In al doilea rind, sunt gata sa recunosc competenta de netagaduit a lui Alin Cristea in domeniul blogosferei, mai ales a celei evanghelice (intr-un fel ma bucur ca am fost exclus discret din aceasta, din pricina afilierii mele anglicane; astfel sunt mult mai ferit de rezidurile aruncate cu regularitate in „mahalaua evanghelica” (citat din Alin) din spatiul, virtual.

In acelasi timp trebuie sa spun totusi ca nu sunt de acord cu argumentul lui Alin Cristea, iterat in mai multe rinduri, inclusiv in interpelari adresate mie, cum ca ar trebui sa citesti toate blogurile ca sa poti face afirmatii generalizatoare cit de cit legitime. Asa cum spunea si Dyo, nici Alin nu le citeste pe toate. Si bine face. Sunt prea multe gunoaie si nimicuri in destule dintre cele pe care le-au cercetat eu. Ce motiv am avea sa pierdem vremea cu ele. Orgoliul de a putea spune ca le-am citit pe TOATE mi se pare o motivatie ridicola.

Cu cit am cercetat insa fiecare, avem, cred eu, dreptul la o opinie si la exprimarea unei impresii. Desigur, aceasta ar trebui formulata cu modestie: ‘cred ca…’, ‘dupa opinia mea…’ etc. etc. Numai ca graba scrisului pe blog, mai ales in comentarii, ne face adesea sa uitam aceste accente si precizari absolut necesare.

Consider, deci ca este mai de folos sa ne concentram pe lucrurile esentiale, cum ar fi crearea unor oaze de normalitate in blogosfera, si sa nu ne pierdem energia cu dispune de importanta secundara. Daca insa cineva vrea neaparat sa faca asta, cum s-ar putea opune cineva?

Sa aveti o duminica cu odihna de spirit.

Author: DanutM

Anglican theologian. Former Director for Faith and Development Middle East and Eastern Europe Region of World Vision International

2 thoughts on “Despre generalizari”

  1. Stimate domnule Dănuț Mănăstireanu,

    Sper ca în cîteva zile să dau o replică cordială articolului dumneavoastră, care conține chestiuni de interes pentru cititorii blogosferei evanghelice.

    Pînă atunci, aș dori să resping următoarele:

    “…argumentul lui Alin Cristea, iterat in mai multe rinduri, inclusiv in interpelari adresate mie, cum ca ar trebui sa citesti toate blogurile ca sa poti face afirmatii generalizatoare cit de cit legitime.”

    Nu îmi aduc aminte să fi propus cuiva să citească TOATE blogurile evanghelice pentru a avea o opinie competentă.

    Formularea lui Dyo conține o fomulă de felul acesta, iar cu altă ocazie v-am interpelat: CÎTE bloguri evanghelice citiți?

    Dar nu îmi amintesc să fi folosit o asemenea formulare pe care mi-o imputați. Pe blogul lui Dyo sugeram să nu folosim cuvinte precum: tot, toate, întotdeauna.

    Dacă cumva s-a întîmplat să fi folosit o formulă care dă de înțeles ceea ce îmi reproșați, mă dezic pur și simplu. 🙂

    Like

    1. Draga Alin,
      Poti sa-mi spui linistit Danut sau, daca vrei domnule Danut, dar nu ma lua te rog cu ‘stimate domnule Danut Manastireanu’ ca ma fisticesc de tot 🙂 si o sa mi se suie la cap.
      Ai dreptate. Nu pot cita, cu punct si virgula, o afirmatie textuala a ta de acest gen. Atunci insa cind mai multe persoane, care nu neaparat iti sunt ostile, ajung la imporesia ca acesta este sensul afirmatiei, poate ca este bine sa incerci a formula mai exact ceea ce ai dorit sa transmiti, in asa fel incit sa nu mai apara neclaritati. Daca insa nu ti se pare important, asta e.
      Nu cred ca te poti astepta ca toata lumea sa cheltuie atita vreme pe bloguri cum faci tu. Pentru tione aceasta este o profesie. Noi suntem cu totii niste amariti de amatori. Si nici nu cred ca este corect sa te astepti ca, in absebta acestei calificari, sa ne abtinem de a face consideratii generale legate de impresiile noastre.
      As sugera, deci, sa parasim reprosurile de natura formala si sa ne ocupam de esenta. Daca noi facem afirmatii incorecte, ceea ce este sigur ca se va intimpla, raspunde-ne cu argumente si ne vom replia. Reprosurile generice si de natura formala nu nevor ajuta insa. Cel putin pe mine.
      Multumesc de ingaduinta si numai bine.
      Cu pretuire frateasca in Cristos, in ciuda diferentelor constante dintre noi,
      Danut

      Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s