John Stott la All Souls

Reiau aici si acesl text mai vechi despre John Stott, in memoria acestui mare om al lui Dumnezeu.

John Stott la All Souls

Curând după sosirea la Londra am dorit cu toţii să vizităm Biserica All Souls, ca să ne întâlnim din nou cu John Stott. Paul este cel care ne-a dus acolo, căci el se ştia foarte bine cu Stott. Nu-mi amintesc foarte multe lucruri despre acea slujbă. Ştiu că m-a impresionat foarte mult calitatea şi versatilitatea orchestrei, care putea cânta cu aceeaşi uşurinţă de la imnuri la negro spirituals şi de la muzică clasică la jazz. Predica „unchiului John” a fost la fel clară şi de solidă ca întotdeauna. Am fost uimit să văd că cu mult înainte de începerea slujbei nu numai sanctuarul bisericii, dar şi sala mare de la subsol, la care slujba se transmitea prin televiziune cu circuit închis, erau înţesate de oameni, mai ales tineri, dar nu numai, şi de cele mai diverse rase. Mi s-a spus că aşa este întotdeauna când predică Stott acolo.

Nu vă pot spune ce emoţii am avut să dau din nou mâna cu acest mare lider creştin la terminarea serviciului. Smerenia şi căldura lui m-au cucerit din prima clipă. Am decis atunci că, ori de câte ori îmi voi putea permite (căci un bilet de metrou costa aproape patru lire sterline, iar noi eram studenţi săraci), voi încerca să merg la închinare la All Souls, ceea ce am şi făcut de destule ori încât să socotesc că aceea a fost biserica mea în Londra. Poate că tocmai această experienţă, alături de interacţiunea cu teologia liturgică şi sacramentală, în cursul studiilor doctorale, m-au făcut să mă apropii de anglicanism.

În ultimii ani. de fiecare dată când am ajuns la All Souls, am observat cu tristeţe cum „unchiul John” îmbătrâneşte şi începe să uite anumite lucruri. Ultima dată când l-a văzut, în cursul unei vizite în care l-am dus pe fiul meu să vadă All Souls, Stott, deşi a fost pe platformă, doar a rostit rugăciunea de final şi n-a mai ieşit la uşă, ca de obicei, pentru a da mîna cu credincioşii. Am aflat cu îngrijorare că anul trecut a căzut pe scări în propria casă (apartamentul lui, foarte modest de altfel, aflat la mică distanţă de All Souls, era situat pe trei niveluri). Nu m-am mirat deci atunci când am auzit că în primăvara acestui an „unchiul” a decis să se retragă într-o mică comunitate din sudul Londrei care este rezervată clericilor anglicani aflaţi la pensie. John Stott s-a retras din activitatea publică aşa cum şi-a făcut şi lucrarea: cu modestie şi discreţie. Ce mare păcat că avem atât de puţine exemple de acest gen între liderii evanghelici români. Şi mă tem că nici generaţia noastră (şi chiar cea care vine imediat după noi) nu arată mult mai bine. Haideţi să dăm vina pe comunism pentru asta, căci este mai uşor de suportat. Dar dacă totuşi cauza principală este mai degrabă în noi?

Advertisement