Maria Istoc – Sarbatoare de neuitat


Esplanada Catedralei Notre Dame din Paris

Les parvis des gentils – curtile neamurilor, referire la curtea neamurilor de la templul din Ierusalim, loc in care erau admisi paginii –  iata numele dat de Biserica Catolica unei initiative de evanghelizare de durata lansata la sfirsitul saptaminii trecute, 24 – 25 martie de catre papa Benedict XVI.    Ideea este de a permite un dialog intre cei ce cred in Dumnezeu si cei ce nu cred, intre crestini si necrestini la nivel intelectual inalt, dar si intilniri intre oameni simpli, oameni de fiecare zi. Si Roma, cetatea eterna, a ales Parisul, orasul luminilor,  ca debut a acestor manifestari .    ”In orasul acesta far al secolului luminilor, scria un ziarist, a hotarit biserica Catolica sa afirme ca putem reconcilia credinta si ratiunea.   Aceasta incercare vrea sa afirme ca credinta nu este contrara ratiunii, ci ca credinta duce la progresul ratiuni.”

Au avut loc conferinte la UNESCO.   Aceasta institutie seculara prin definitie a dechis portile pentru discutii si conferinte,  despre credinta crestina.   E drept nu este prima data cind UNESCO deschide portile pentru asemenea discutii.  Anul trecut, de exemplu, a avut loc o  conferinta de trei zile despre  Biblie la care am avut favoarea sa particip, iar in ultimi trei ani a avut loc la UNESCO un eveniment organizat de o grupare crestina si cind rugaciunea Tatal Nostru este rostita la UNESCO nu este rutina caldicica de duminica dimineata, ci momentul acela are vibratii profunde in fiinta celor prezenti si aceste vibratii trec mult dincolo de peretii cladirii in ecouri propagate in lume pentru ca aceasta institutie nu apartine doar Frantei, ci lumii.

Au avut loc, de asemenea, conferinte  la Institute de France, la Colége des Bernardins si la Sorbonne, bastion al culturii mondiale, fiica a bisericii nascuta la putin timp dupa Catedrala Notre Dame  de Paris si vineri dimineata chiar la Catedrala Notre Dame.

Evenimentul s-a incheiat vineri seara cu o intrunire libera esplanada de la Notre  Dame.  Au fost prezente peste o mie de persoane, in mare parte tineri de toate categorile sociale, si de toate orientarile.  Locul acesta, care a fost martor al masacrului din noaptea Sfintului Bartolomeu, s-a transformat in loc de aceptare a diferentelor, loc de primire, loc de intilnire.

Intrunirea a inceput la ora sase dupa amiaza si s-a terminat la miezul noptii cu un spectacol de sunet si lumina.    Catedrala Notre Dame, care a stat de-a lungul secolelor ca marturie a prezentei lui Dumnezeu in mijlocul unui popor,   catedrala care a rezistat bulersarilor istorice, si a scapat dementei lui Hitler, care vroia sa o transorme intr-un morman de pietre, s-a imbracat in lumina de culori si nuante de la cele mai fine fine  sau mai rare – de ai fi zis la un moment dat ca goticul sobru  a imbracat straiele Voronetului, la cele mai indraznete , mai moderne si mai extravagante.  S-au cintat imnuri liturgice, a fost prezenta comunitatea ecumenica de la Taizé cu cintarile ei inaltatoare si  concertul unui tinar irlandez  simplu si nepretentios, care isi exprima credinta si bucuria in ritm celt.  Ma intrebam ce legatura exista intre Franta si Irlanda si ma gindeam la mostenirea celta care face puntea intre Irlanda si regiunea franceza Bretagne, (amintiti-va de povestea lui Tristan si Isolda, Romeo si Julieta preshakesteariana).

In seara de vineri 25 martie 2011 a avut loc o atingere de har pe esplanada de la Notre Dame de Paris – nu harul pervertit in merit personal care inrobeste si se transforma in  certitudini sterilizante ; fundamentalism,  legalism, fariseism poate uneori chiar inconstient, si care il inchide pe Dumnezeu intre peretii biserici, il incadreza in tipare rigide si desparte  ‘credinciosul’ de aproapele lui, « Doamne iti multumesc ca Eu nu sunt ca vamesul acesta, Eu postesc… EU… Cind  chemarea credinciosul este sa miarga spre aproapele, sa fie in dialog cu el, ci harul care libereaza  « Veti cunoaste adevarul si adevarul va va face liberi…».

Harul, sursa de progress, nu progresul oferit de secolul 21, care a transformat omul in consumator nesatios, ci progresul devenirii: « Sa il cunosc pe El si puterea invierii Lui si partasia suferitelor lui si sa ma fac asemenea cu moartea Lui….. ca sa ajung… daca voi putea  la invierea din morti…… nu ca am si cistigat premiul sau ca am ajuns desavirsit dar alerg inainte cautind sa il apuc……alerg spre tinta pentru premiul chemarii ceresti…. » Indoieli exprimate de apostolul Pavel, pierderea mintuirii, sau speranta, dorinta arzatoare si anticipare?  Cit de tare ne-am grabit sa dam raspunsuri la intrebari care nu se pun.

Harul, gratiere, adica favoare, nu favoritism, care il face pe cel gratiat sa ramina vesnic intr-o atitudine de recunostinta si de uimire in fata  misterului divin si in fata misterului propriei gratieri.  Harul care deschide portile sperantei, ale inaintairii pe cale, ale devenirii.   Nu ca am si cistigat premiul dar alerg…… Francesco Follo spunea : «Je connais la vérité mai je n’ai pas la vérité dans la poche c’est moi qui  suis dans la poche de la vérité. »  Si ce ar mai fi de adaugat decit sa spunem impreuna cu Blaise Pascal : « Joie, joie, pleures de joie.»   A fost o sarbatoare de neuitat.
Les parvis des gentils – curtile neamurilor, referire la curtea neamurilor de la templul din Ierusalim, loc in care erau admisi paginii –  iata numele dat de Biserica Catolica unei initiative de evanghelizare de durata lansata la sfirsitul saptaminii trecute, 24 – 25 martie de catre papa Benedict XVI.    Ideea este de a permite un dialog intre cei ce cred in Dumnezeu si cei ce nu cred, intre crestini si necrestini la nivel intelectual inalt, dar si intilniri intre oameni simpli, oameni de fiecare zi. Si Roma, cetatea eterna, a ales Parisul, orasul luminilor,  ca debut a acestor manifestari .    ”In orasul acesta far al secolului luminilor, scria un ziarist, a hotarit biserica Catolica sa afirme ca putem reconcilia credinta si ratiunea.   Aceasta incercare vrea sa afirme ca credinta nu este contrara ratiunii, ci ca credinta duce la progresul ratiuni.”
Au avut loc conferinte la UNESCO.   Aceasta institutie seculara prin definitie a dechis portile pentru discutii si conferinte,  despre credinta crestina.   E drept nu este prima data cind UNESCO deschide portile pentru asemenea discutii.  Anul trecut, de exemplu, a avut loc o  conferinta de trei zile despre  Biblie la care am avut favoarea sa particip, iar in ultimi trei ani a avut loc la UNESCO un eveniment organizat de o grupare crestina si cind rugaciunea Tatal Nostru este rostita la UNESCO nu este rutina caldicica de duminica dimineata, ci momentul acela are vibratii profunde in fiinta celor prezenti si aceste vibratii trec mult dincolo de peretii cladirii in ecouri propagate in lume pentru ca aceasta institutie nu apartine doar Frantei, ci lumii.

Au avut loc, de asemenea, conferinte  la Institute de France, la Colége des Bernardins si la Sorbonne, bastion al culturii mondiale, fiica a bisericii nascuta la putin timp dupa Catedrala Notre Dame  de Paris si vineri dimineata chiar la Catedrala Notre Dame.

Evenimentul s-a incheiat vineri seara cu o intrunire libera esplanada de la Notre  Dame.  Au fost prezente peste o mie de persoane, in mare parte tineri de toate categorile sociale, si de toate orientarile.  Locul acesta, care a fost martor al masacrului din noaptea Sfintului Bartolomeu, s-a transformat in loc de aceptare a diferentelor, loc de primire, loc de intilnire.

Intrunirea a inceput la ora sase dupa amiaza si s-a terminat la miezul noptii cu un spectacol de sunet si lumina.    Catedrala Notre Dame, care a stat de-a lungul secolelor ca marturie a prezentei lui Dumnezeu in mijlocul unui popor,   catedrala care a rezistat bulersarilor istorice, si a scapat dementei lui Hitler, care vroia sa o transorme intr-un morman de pietre, s-a imbracat in lumina de culori si nuante de la cele mai fine fine  sau mai rare – de ai fi zis la un moment dat ca goticul sobru  a imbracat straiele Voronetului, la cele mai indraznete , mai moderne si mai extravagante.  S-au cintat imnuri liturgice, a fost prezenta comunitatea ecumenica de la Taizé cu cintarile ei inaltatoare si  concertul unui tinar irlandez  simplu si nepretentios, care isi exprima credinta si bucuria in ritm celt.  Ma intrebam ce legatura exista intre Franta si Irlanda si ma gindeam la mostenirea celta care face puntea intre Irlanda si regiunea franceza Bretagne, (amintiti-va de povestea lui Tristan si Isolda, Romeo si Julieta preshakesteariana).

In seara de vineri 25 martie 2011 a avut loc o atingere de har pe esplanada de la Notre Dame de Paris – nu harul pervertit in merit personal care inrobeste si se transforma in  certitudini sterilizante ; fundamentalism,  legalism, fariseism poate uneori chiar inconstient, si care il inchide pe Dumnezeu intre peretii biserici, il incadreza in tipare rigide si desparte  ‘credinciosul’ de aproapele lui, « Doamne iti multumesc ca Eu nu sunt ca vamesul acesta, Eu postesc… EU… Cind  chemarea credinciosul este sa miarga spre aproapele, sa fie in dialog cu el, ci harul care libereaza  « Veti cunoaste adevarul si adevarul va va face liberi…».

Harul, sursa de progress, nu progresul oferit de secolul 21, care a transformat omul in consumator nesatios, ci progresul devenirii: « Sa il cunosc pe El si puterea invierii Lui si partasia suferitelor lui si sa ma fac asemenea cu moartea Lui….. ca sa ajung… daca voi putea  la invierea din morti…… nu ca am si cistigat premiul sau ca am ajuns desavirsit dar alerg inainte cautind sa il apuc……alerg spre tinta pentru premiul chemarii ceresti…. » Indoieli exprimate de apostolul Pavel, pierderea mintuirii, sau speranta, dorinta arzatoare si anticipare?  Cit de tare ne-am grabit sa dam raspunsuri la intrebari care nu se pun.

Harul, gratiere, adica favoare, nu favoritism, care il face pe cel gratiat sa ramina vesnic intr-o atitudine de recunostinta si de uimire in fata  misterului divin si in fata misterului propriei gratieri.  Harul care deschide portile sperantei, ale inaintairii pe cale, ale devenirii.   Nu ca am si cistigat premiul dar alerg…… Francesco Follo spunea : «Je connais la vérité mai je n’ai pas la vérité dans la poche c’est moi qui  suis dans la poche de la vérité. »  Si ce ar mai fi de adaugat decit sa spunem impreuna cu Blaise Pascal : « Joie, joie, pleures de joie.»   A fost o sarbatoare de neuitat.

Author: DanutM

Anglican theologian. Former Director for Faith and Development Middle East and Eastern Europe Region of World Vision International

2 thoughts on “Maria Istoc – Sarbatoare de neuitat”

  1. Asa trebuia sa incep poate. Merci pentru completare. Cred ca maniera de a comunica evanghelia in zilele de azi e mai mult sub forma dialogala. Am vazut in experienta de aici ca deschide inimi, trezeste, interes si s-ar putea sa fie ceea ce va trebui sa facem in ani care vin. Crestinism este o relatie si intr-o relatie exista dialog.

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s