Confesiunea de la Westminster –20 – Despre libertatea crestina si libertatea de constiinta

Capitolul XX. Despre libertatea creştină şi libertatea de conştiinţă

1. Libertatea pe care le-a câştigat-o Cristos credincioşilor în Evanghelie, constă în eliberarea de sub vina păcatului, de sub condamnarea mâniei lui Dumnezeu şi de sub blestemul legii morale. Mai constă în eliberarea lor de această lume rea, de sub robia lui Satan şi de sub domnia păcatului, de orice rău cauzat de suferinţe, de boldul morţii, de victoria mormântului şi de condamnarea veşnică; mai constă în accesul liber la Dumnezeu şi în ascultarea de El, nu din robia fricii, ci dintr-o dragoste sinceră, ca a unui copil, şi o minte binevoitoare. Toate acestea au fost împărtăşite şi de credincioşii aflaţi sub Lege; dar în dispensaţia Noului Testament libertatea creştinilor este extinsă mai departe prin eliberarea lor de sub jugul legii ceremoniale, sub care a trebuit să se supună biserica iudaică, printr-o mai mare îndrăzneală în a veni la tronul harului şi prin primirea într-o măsură mai deplină a darului Duhului Sfânt decât au avut parte în mod obişnuit credincioşii de sub lege.

2. Numai Dumnezeu este domn peste conştiinţă şi El a lăsat-o liberă de doctrinele şi poruncile oamenilor aflate în vreun fel în contradicţie cu Cuvântul Lui sau care, în materie de credinţă şi închinare, trec peste el. Astfel încât, credinţa în aceste doctrine sau ascultarea de aceste porunci din îndemnul cugetului înseamnă trădarea adevăratei libertăţi de conştiinţă; a cere o credinţă implicită şi o ascultare absolută şi oarbă înseamnă a distruge atât libertatea conştiinţei, cât şi raţiunea.

3. Cei care, sub pretextul libertăţii creştine, trăiesc în vreun păcat, ori iubesc vreo poftă, prin aceasta distrug scopul libertăţii creştine; iar scopul acesta este ca, o dată eliberaţi din mâinile duşmanilor noştri, să-I slujim Domnului fără frică, trăind înaintea Lui în sfinţenie şi în neprihănire toate zilele vieţii noastre.

4. Şi fiindcă puterile rânduite de Dumnezeu şi libertatea câştigată de Cristos au fost date de Dumnezeu nu pentru a distruge, ci pentru a ne spirjini şi a ne păstra unii pe alţii, cei care, sub pretextul libertăţii creştine, se opun oricărei autorităţi legitime sau exercitării legitime a acesteia, fie ea civilă sau ecleziastică, se opun rânduielii puse de Dumnezeu. Iar pentru declararea publică a unor astfel de opinii ori pentru susţinerea unor practici care contravin revelaţiei naturale sau principiilor cunoscute ale creştinismului, fie că este vorba despre credinţă, închinare sau comportare, sau [contravin] puterii evlaviei; ori dacă [susţin] păreri sau practici greşite care, fie prin natura lor, fie prin modul lor de răspândire şi de susţinere au un rol distructiv pentru pacea şi ordinea (comune? exterioare?) pe care Cristos le-a aşezat în Biserică, aceştia pot fi traşi în mod legitim la răspundere şi împotriva lor pot fi luate măsuri care ţin de competenţa Bisericii şi de puterea magistraţilor civili.

 

Author: DanutM

Anglican theologian. Former Director for Faith and Development Middle East and Eastern Europe Region of World Vision International

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s