Confesiunea de la Westminster –18 – Despre siguranta harului si a mintuirii

Capitolul XVIII. Despre siguranţa harului şi a mântuirii

1. Deşi oamenii ipocriţi şi ne-născuţi din nou se pot amăgi zadarnic cu false speranţe şi presupuneri fireşti că sunt pe placul lui Dumnezeu şi într-o stare de mântuire, speranţele acestea se vor risipi. Totuşi, cei care cred cu adevărat în Domnul Isus şi Îl iubesc sincer, străduindu-se să trăiască înaintea Lui cu un cuget curat, pot avea în viaţa aceasta certitudinea că sunt într-o stare de har şi se pot bucura în nădejdea slavei lui Dumnezeu; nădejde care nu-i va lăsa de ruşine niciodată.

2. Această certitudine nu este o simplă convingere conjuncturală şi plauzibilă, întemeiată pe o speranţă supusă greşelii, ci o siguranţă infailibilă a credinţei, bazată pe adevărul divin al promisiunilor mântuirii, pe dovada lăuntrică a harurilor despre care au fost făcute promisiunile, pe mărturia Duhului înfierii, care mărturiseşte împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu; Duh care este arvuna moştenirii noastre şi prin care suntem pecetuiţi pentru ziua răscumpărării.

3. Această siguranţă infailibilă nu ţine de esenţa credinţei. Un credincios adevărat poate aştepta mult timp şi se poate confrunta cu multe dificultăţi înainte de a ajunge să aibă parte de ea. Totuşi, primind de la Duhul puterea de a cunoaşte lucrurile pe care i le-a dat Dumnezeu prin har, credinciosul poate să o dobândească, fără o revelaţie extraordinară, ci prin folosirea corectă a mijloacelor obişnuite. De aceea, orice credincios are datoria să-şi dea toate silinţele pentru a-şi face cât mai sigure (întări?) chemarea şi alegerea. Pentru ca prin ele inima lui să crească în pace şi bucurie în Duhul Sfânt, în dragoste şi mulţumire către Dumnezeu şi în putere şi bucurie în toată datoria ascultării, care sunt adevăratele roade ale siguranţei sale. Astfel, ea este departe de a-i încuraja pe oameni la lenevire (neglijenţă?).

4. Siguranţa mântuirii credincioşilor adevăraţi poate fi zdruncinată, diminuată sau întreruptă; prin neglijenţă în păstrarea ei, prin căderea într-un păcat anume care răneşte cugetul şi întristează pe Duhul Sfânt, printr-o ispită venită pe neaşteptată şi cu vehemenţă, când Dumnezeu îşi ascunde lumina Feţei Sale şi îngăduie ca chiar şi cei care se tem de El să umble în întuneric şi să nu vadă deloc lumina. Cu toate acestea, ei nu sunt niciodată cu totul lipsiţi de acea sămânţă a lui Dumnezeu şi viaţă a credinţei, de acea dragoste pentru Cristos şi pentru fraţi, de acea sinceritate a inimii şi de conştiinţa datoriei din care, prin lucrarea Duhului Sfânt, siguranţa mântuirii va reânvia la timpul potrivit şi, prin acestea, în tot acest timp, ei sunt păziţi de completă deznădejde.

Author: DanutM

Anglican theologian. Former Director for Faith and Development Middle East and Eastern Europe Region of World Vision International

One thought on “Confesiunea de la Westminster –18 – Despre siguranta harului si a mintuirii”

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s