Iliesiu si Tismaneanu – Apel catre Presedintele Romaniei


Paraschiv & Basescu (foto Mediafax)

Apel către Preşedintele României pentru cuvenita memorie a eroului VASILE PARASCHIV

DOMNULUI TRAIAN BĂSESCU – PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

Domnule Preşedinte,

Astăzi a fost înmormântat eroul Vasile Paraschiv, unul dintre cei mai importanţi luptători anticomunişti din Europa anilor ’70 şi ’80, căruia, la 1 Decembrie 2008, i-aţi acordat – la propunerea mea susţinută de dl Vladimir Tismăneanu – Ordinul Naţional Steaua României.

Spre deosebire de Adrian Păunescu – demiurgul propagandei totalitare a regimului comunist ilegitim şi criminal – care în mod revoltător a avut parte de funeralii naţionale, eroul Vasile Paraschiv a fost înmormântat la cimitirul Viişoara din Ploieşti, uitat de autorităţi.

Încă o dată, domnule Preşedinte, România se dovedeşte a fi ţara în care lucrurile se întâmplă invers de cum ar trebui.

Vă solicit să sprijiniţi propunerile pentru cuvenita memorie a eroului Vasile Paraschiv, făcute astăzi de mine şi de dl Vladimir Tismăneanu, susţinute de 32 de organizaţii civice şi sindicale, adresate primului ministru, primarului general al capitalei şi primarului municipiului Ploieşti. .

În numele principiilor Raportului final în baza căruia aţi condamnat regimul comunist ca ilegitim şi criminal, vă solicit de asemenea să propuneţi celor responsabili pentru torturile fizice şi psihice îndurate de Vasile Paraschiv (lista acestor responsabili este prezentată în anexă), să-şi ceară public iertare măcar urmaşilor acestuia: soţia, fiica şi cei doi fii.

Vă mai solicit să le sugeraţi celor responsabili pentru respectivele torturi, dar şi procurorilor Parchetului General care în noiembrie 2008 l-au batjocorit pe Vasile Paraschiv, sau magistraţilor Curţii Supreme care în ianuarie 2010 l-au batjocorit şi ei pe acesta, să doneze văduvei eroului pe care l-au torturat măcar jumătate din salariile sau pensiile lor de sute sau zeci de milioane de lei fraudate moral lună de lună din bugetul României.

Vai de statul care-şi batjocoreşte eroii!

Spre dezonoarea pretinsului stat de drept din ţara noastră, Vasile Paraschiv şi soţia lui au trăit la limita supravieţuirii, batjocoriţi de statul de nedrept ascuns în spatele promisiunilor de Dreptate şi Adevăr pentru care v-a votat poporul român.

6 februarie 2011

Sorin Ilieşiu – autorul apelurilor pentru condamnarea naţională şi internaţională a comunismului

LISTA RESPONSABILILOR PENTRU TORTURILE FIZICE ŞI PSIHICE ÎNDURATE DE VASILE PARASCHIV

NOTĂ: Majoritatea acestora sunt astăzi prosperi oameni de afaceri. Lista este preluată de pe web-saitul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc

OFIŢERI ŞI SUBOFIŢERI AI MINISTERULUI DE INTERNE CARE L-AU URMĂRIT ŞI ANCHETAT PE VASILE PARASCHIV ÎN ANII ’70-’80.

MI – Ministerul de Interne

CSS – Consiliul Securităţii Statului

DSS – Departamentul Securităţii Statului din MI

IJ – Inspectorat Judeţean

ISJ – Inspectorat de Securitate Judeţean din DSS

ISM – Inspectorat de Securitate Municipal

USLA – Unitatea Specială de Luptă Antiteroristă

SECURITATE:

– cpt. BADEA ION, ofiţer în Direcţia I a DSS (ian. 1979)

– col. BÂRZOI GHEORGHE, şef Serviciu în Unitatea Specială „S” din MI (dec. 1976)

– lt. col. BICĂ NICOLAE

– col. BOHÂLŢEA ROMU (n. 1934, com. Proviţa de Sus, jud. Prahova), şef al ISJ Călăraşi (1984)

– general-maior BORDEA GH. ARON (n. 8 mai 1928, com. Vişineşti, jud. Dâmboviţa), adjunctul inspectorului şef şi şef al Secţiei de securitate a municipiului Târgovişte din ISJ Dâmboviţa (18 feb. 1968); şeful ISJ Dâmboviţa (1973-1979); şeful Direcţiei I informaţii interne din DSS (1980-1986)

– general-maior BUCUR NICOLAE, locţiitor al şefului Direcţiei a II-a din aparatul central de securitate (apr. 1956); şef al Direcţiei Generale pentru Tehnică Operativă din CSS (29 feb. 1971); şeful Unităţii speciale „S” din MI (1 dec. 1977)

– col. CHIHAIA ALEXANDRU

– col. CEPRAGA CONSTANTIN (n. 1932, mun. Galaţi, jud. Galaţi), locţiitor al şefului USLA din DSS (1984)

– lt. maj. COTORA IOAN, ofiţer de cercetare penală la ISJ Prahova (1976)

– general-maior DĂNESCU STAN GHEORGHE, (n. 28 iul. 1928, com. Vânătorii Mici, jud. Ilfov), şef de Serviciu la ISM Bucureşti (11 iun. 1970); şef al ISM Bucureşti (mai 1982, 1984); adjunct al ministrului de Interne (1988-1987)

– lt. col. DIŢĂ I. ŞTEFAN, adjunctul inspectorului şef şi şef al Serviciului de securitate al municipiului Ploieşti din ISJ Prahova (18 feb. 1968)

– lt. maj. DOBRE TICU, ofiţer de cercetare penală la ISJ Prahova (1976)

– maior ILIE ALEXANDRU, ofiţer operativ principal la Serviciul I din ISJ Prahova (iun. 1978)

– general-maior IONESCU GHEORGHE IOAN (n. 1922, mun. Ploieşti, jud. Prahova), şeful ISJ Prahova (15 nov. 1976); şef al IJ Prahova al MI (1979)

– col. IONESCU VIRGIL

– col. IONIŢĂ ION, şeful ISJ Cluj (16 ian. 1987)

– lt. col. JIPA CONSTANTIN, şeful Serviciului I din ISJ Prahova (23 mai 1981)

– cpt. LAZĂR PETRE, ofiţer de cercetare penală la ISJ Prahova (1978)

– col. MARINESCU CONSTANTIN, locţiitor al comandantului Comandamentului pentru Tehnică Operativă şi Transmisiuni (1977) şi comandant al Serviciului „S” din MI (1986)

– col. MEDA OCTAVIAN

– col. NĂSTASE GHEORGHE, locţiitor al şefului Direcţiei I din DSS (mai 1978)

– col. ODOCIUC GHEORGHE (iun. 1978)

– col. PĂSĂRIN PAULIAN (n. 1933, com. Săcelu, jud. Gorj), locţiitor al şefului Inspectoratului de Securitate al municipiului Bucureşti (1984)

– col. PESCARU ILIE, şeful ISJ Prahova (10 mart. 1981 şi 20 nov. 1987); membru în Biroul Comitetului Judeţean Prahova al PCR (nov. 1989)

– general-locotenent PLEŞIŢĂ GH. NICOLAE, (n. 16 apr. 1929, satul Noaptes, jud. Argeş), şef al Direcţiei regionale MAI Cluj (26 iul. 1976); secretar general al MI (1975); prim-adjunct al ministrului (1975-1978) şi adjunct al ministrului de Interne (1980-1984)

– col. POPA DUMITRU, şeful ISJ Prahova (apr. 1977)

– lt. col. PREOTEASA GHEORGHE (n. 28 aug. 1935, mun. Bucureşti), şeful Serviciului I din Direcţia I a DSS (25 ian. 1982); şef al ISJ Mehedinţi (1988)

– col. REMUS RADU, şeful Unităţii speciale „R” (transmisiuni radio între DSS, miliţie şi trupele MI; interceptarea transmisiunilor de radio străine) – dec. 1989

– general-locotenent STAMATOIU V. ARISTOTEL, (n. 6 oct. 1929, satul Budieni, com. Scoarţa, jud. Gorj), secretar de stat în MI (1982-1984) şi adjunct al ministrului de Interne (1985-1989); şef al Centrului de Informaţii Externe – UM 0544 Bucureşti (dec. 1989)

– col. TOANŢĂ TOMA, şeful Serviciului I din ISJ Prahova (nov. 1976)

– col. URSESCU NICOLAE, adjunctul şefului ISJ Prahova (1982)

– general-locotenent VLAD IULIAN (n. 23 feb. 1931, satul Gogoşiţa, com. Gogoşu, jud. Dolj), şef al Direcţiei învăţămţnt din CSS (nov. 1967); şef al Direcţiei personal şi învăţămînt din MI (1 feb. 1972); comandant al Şcolii militare de ofiţeri activi a MI (1975, 1976); şef al DSS din MI (1987-1989); ministru secretar de stat în MI (1987-1989)

MILIŢIE:

Miliţia municipiului Ploieşti:

– maior CALCAN ION

– sgt. maj. BĂICOIANU FLORIN

– sgt. maj. NICOLAE VLAD

– plt. POPECU AUREL

– col. VIERU

Miliţia municipiului Bucureşti:

– maiorul BOGHICIOIU VASILE, Secţia 15 Miliţie – Bucureşti

MAGISTRAŢI MILITARI ŞI CIVILI CARE AU COLABORAT CU ORGANELE M.I. ÎN VEDEREA NEUTRALIZĂRII ACŢIUNIILOR LUI VASILE PARASCHIV ÎN ANII ’70-’80

– BĂLOIU ION, şef al Procuraturii locale Ploieşti (1976)

– lt. col. CIOBANU NICOLAE, procuror militar şef la Procuratura militară Ploieşti (feb. 1977)

– DEFTU NICOLAE, procuror la Procuratura militară Ploieşti (apr. 1977)

– col. ŞTEFĂNESCU MIHAI, procuror militar la Procuratura militară Ploieşti (25 mart. 1988)

MEDICI PSIHIATRI CARE PRIN DIAGNOSTICELE LOR AU CONDUS LA INTERNAREA ÎN SPITALELE DE PSIHIATRIE

– BĂLTĂREŢU PETRE, medic specialist neuropsihiatru la Laboratorul de Medicină Legală al judeţului Prahova (1976)

– BOTEZ CONSTANTIN, medic specialist psihiatru la Laboratorul de Medicină Legală al judeţului Prahova (1976)

– CHERESTEGEANU, doctor la Spitalul Voila – Câmpina (1978)

– HONET VALERIU, Laboratorul de Medicină Legală al judeţului Prahova (1976)

– NICOLAU ANTON, director al Spitalului Săpoca, judeţul Buză (1977); deputat de Prahova în Camera Deputaţilor în legislatura 1990-1992

– PITICARU MIRCEA, doctor la Spitalul Voila – Câmpina (1978)

– VALERIU PETRE, doctor la Spitalul Voila – Câmpina (1978)

Author: DanutM

Anglican theologian. Former Director for Faith and Development Middle East and Eastern Europe Region of World Vision International

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s