Timpenii de pe internet – zice-se, crestini masacrati de extremisti budisti in India

Sunt sigur ca mai multi dintre voi ati primit deja un mesaj care circula viral pe internet si prin SMS. El spune ceva de genul:

Mesaj din partea Pr. Goio Eskibel, csv: Vă trimit mesajul primit de la Superiorul provincial al franciscanilor din India. “Rugaţi-vă pentru Biserica din India. Extremişti budişti, în India, au incendiat 20 de biserici noaptea trecută. Pentru această seară au plănuit să distrugă 200 de biserici în provincia Olisabang. Au intenţia să ucidă 200 de misionari în următoarele 24 de ore. În acest moment toţi creştinii se ascund prin cătune. Rugaţi-vă pentru ei şi trimiteţi acest mesaj tuturor creştinilor pe care îi cunoaşteţi. Cereţi lui Dumnezeu să se îndure de fraţii şi surorile noastre din India. Când veţi primi acest mesaj, vă rog să-l trimiteţi de urgenţă şi altor persoane. Rugaţi-l pe Domnul Atotputernic şi Învingător.”

Sper ca n-ati dat acest mesaj mai departe, caci el este, un nou exemplu de felul in care crestinii vadesc naivitate, daca nu chiar prostie si nu fac minimul efort de a verifica.

Textul este fals pentru ca:

  • in India nu exista provincii, ci state
  • nu exista nici un stat sau localitate, in India sau in alta parte din lume, cu numele de Olisabang
  • budistii sunt in India o minoritate mai mica decit cea crestina
  • nu exista o miscare extremista budista in India

Daca cineva s-a rugat pentru crestinii din India, n-a facut rau. Dumnezeu va sti ce sa faca cu rugaciunile acelea. Nu stiu insa ce va face cu prostia si naivitatea de care am dat, eventual, dovada. Poate ca solutia este sa ne caim de prostie si, vorba romanului, ‘sa na bagam mintile in cap’, caci de aceea ni l-a dat Dumnezeu, nu pe post de dop, ca sa nu ne ploua in git.

Author: DanutM

Anglican theologian. Former Director for Faith and Development Middle East and Eastern Europe Region of World Vision International

7 thoughts on “Timpenii de pe internet – zice-se, crestini masacrati de extremisti budisti in India”

  1. Din pacate, din 2011 pana acum, s-a cam schimbat situatia. Crestinii sunt masacrati in foarte multe provincii. Dar despre ei lumea nu stie, pentru ca e prea ocupata sa dea like-uri pe Facebook.

    Like

  2. Pastorii, incluiv cei cunoscuti, care nu sunt neaparat si cei mai buni, nu sunt imuni la boala naivitatii, ca sa vorbesc eufemistic.

    Like

Leave a comment