Confesiunea de la Westminster – 7 – Despre legamintul lui Dumnezeu cu omul

Capitolul VII. Despre legământul lui Dumnezeu cu omul

1. Distanţa dintre Dumnezeu şi creatura Sa este atât de mare încât, deşi creaturile înzestrate cu raţiune îi datorează ascultarea cuvenită ca Creator al lor, ele n-ar putea ajunge să se bucure niciodată de El, astfel ca El să le fie binecuvântarea şi răsplata, dacă nu S-ar coborâ El Însuşi de bună voie, lucru pe care a binevoit să-l facă exprimându-l sub forma legământului.

2. Primul legământ făcut cu omul a fost un legământ bazat pe fapte, prin care lui Adam i-a fost promisă viaţa şi, în el, întregii posterităţi, cu condiţia unei ascultări perfecte şi personale.

3. Deoarece prin căderea sa omul a devenit incapabil să obţină viaţa pe baza acelui legământ, Domnul a binevoit să facă un al doilea [legământ], numit în mod curent „legământul harului”, prin care El oferă păcătoşilor, fără plată, viaţa şi salvarea prin Isus Cristos, cerând de la ei credinţă în El, pentru a fi mântuiţi; şi promiţând să dea tuturor celor care sunt rânduiţi la viaţă Duhul Său cel Sfânt, prin care să le dea voinţa şi puterea de a crede.

4. Acest legământ al harului este prezentat în mod frecvent în Scriptură sub numele de „testament”, cu referire la moartea lui Isus Cristos – autorul testamentului – şi la moştenirea veşnică, lăsată prin testament, cu toate lucrurile care ţin de ea.

5. Legământul acesta a fost administrat în mod diferit în vremea Legii şi în vremea Evangheliei. Sub Lege a fost administrat prin promisiuni, profeţii, jertfe, circumcizie, mielul pascal şi alte rânduieli date poporului evreu. Toate acestea arătau mai dinainte venirea lui Cristos şi erau, pentru vremea aceea, suficiente şi eficace prin lucrarea Duhului, pentru învăţarea şi edificarea celor aleşi în credinţa în Mesia cel promis, prin care aveau iertarea deplină a păcatelor şi mântuirea eternă; şi acesta se numeşte Vechiul Testament

6. Sub dispensaţia Evangheliei, când S-a arătat Cristos – adevărul – slujbele (rânduielile?) prin care este acordat (împărţit?) acest legământ sunt predicarea Cuvântului şi administrarea sacramentelor botezului şi Cinei Domnului. Deşi mai puţine la număr şi administrate cu mai multă simplitate şi mai puţină slavă exterioară, cu toate acestea, în ele [legământul] este înfăţişat într-o mai mare plinătate, claritate şi eficacitate spirituală, tuturor poparelor, atât iudeilor, cât şi neamurilor; şi este numit Noul Testament. Nu există deci două legăminte ale harului, diferite ca substanţă, ci unul şi acelaşi, dar în dispensaţii diferite.

(Traducerea, Mircea Mitrofan)
* * *
Chapter t – Of God’s Covenant with Man

1. The distance between God and the creature is so great, that although reasonable creatures do owe obedience unto him as their Creator, yet they could never have any fruition of him as their blessedness and reward, but by some voluntary condescension on God’s part, which he hath been pleased to express by way of covenant.

2. The first covenant made with man was a covenant of works, wherein life was promised to Adam; and in him to his posterity, upon condition of perfect and personal obedience.

3. Man, by his fall, having made himself incapable of life by that covenant, the Lord was pleased to make a second, commonly called the covenant of grace; wherein he freely offereth unto sinners life and salvation by Jesus Christ; requiring of them faith in him, that they may be saved, and promising to give unto all those that are ordained unto eternal life his Holy Spirit, to make them willing, and able to believe.

4. This covenant of grace is frequently set forth in Scripture by the name of a testament, in reference to the death of Jesus Christ the Testator, and to the everlasting inheritance, with all things belonging to it, therein bequeathed.

5. This covenant was differently administered in the time of the law, and in the time of the gospel: under the law, it was administered by promises, prophecies, sacrifices, circumcision, the paschal lamb, and other types and ordinances delivered to the people of the Jews, all foresignifying Christ to come; which were, for that time, sufficient and efficacious, through the operation of the Spirit, to instruct and build up the elect in faith in the promised Messiah, by whom they had full remission of sins, and eternal salvation; and is called the old testament.

6. Under the gospel, when Christ, the substance, was exhibited, the ordinances in which this covenant is dispensed are the preaching of the Word, and the administration of the sacraments of baptism and the Lord’s Supper: which, though fewer in number, and administered with more simplicity, and less outward glory, yet, in them, it is held forth in more fullness, evidence and spiritual efficacy, to all nations, both Jews and Gentiles; and is called the new testament. There are not therefore two covenants of grace, differing in substance, but one and the same, under various dispensations.

(Source, HERE)

Author: DanutM

Anglican theologian. Former Director for Faith and Development Middle East and Eastern Europe Region of World Vision International

One thought on “Confesiunea de la Westminster – 7 – Despre legamintul lui Dumnezeu cu omul”

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s