Confesiunea de la Westminster – 3 – Despre decretele eterne ale lui Dumnezeu

Capitolul III.   Despre decretele eterne ale lui Dumnezeu

1. Dumnezeu a rânduit din veşnicie, prin sfatul voii sale desăvârşite în înţelepciune şi sfinţenie, fără constrângere şi fără schimbare, tot ce se întâmplă în lume; totuşi, aceasta nu înseamnă că El este autorul păcatului, că forţează voinţa creaturilor Sale sau că împiedică libertatea sau contingenţa (neprevăzutul?) cauzelor secundare, ci mai degrabă le stabileşte (întăreşte?).

2. Cu toate că Dumnezeu ştie tot ce poate sau ar putea (? are permisiunea sau posibilitatea ?) să se întâmple în orice condiţii posibile, totuşi El nu a hotărât nici unui lucru să aibă loc doar pentru că l-a prevăzut ca existând în viitor sau ca putând să aibă loc în anumite condiţii. (?)

3. Prin hotărârea lui Dumnezeu şi pentru manifestarea gloriei Sale unii oameni şi îngeri sunt predestinaţi pentru viaţă veşnică, iar alţii rânduiţi mai dinainte pentru moarte veşnică.

4. Aceşti îngeri şi oameni, astfel predestinaţi şi dinainte hotărâţi, sunt destinaţi în mod specific (individual?) şi neschimbător; numărul este atât de cert şi de precis încât el nu poate fi nici mărit, nici micşorat.

5. Pe aceia dintre oameni care au fost predestinaţi pentru viaţă, Dumnezeu i-a ales în Cristos pentru slavă eternă, înainte de întemeierea lumii, după planul său veşnic şi neschimbător şi după sfatul tainic şi buna plăcere a voii Sale, datorită numai harului Său şi dragostei Sale, fără ca preştiinţa Sa despre credinţa lor, sau faptele lor bune, sau stăruinţa lor în acestea, sau orice altceva din aceste făpturi să-L condiţioneze sau să-L deetermine la aceasta; şi toate acestea spre lauda harului Său slăvit.

6. După cum Dumnezeu a rânduit pe cei aleşi pentru slavă, tot astfel, prin planul veşnic şi nesilit al voii Sale, El a hotărât mai dinainte toate mijloacele necesare pentru aceasta. De aceea, cei aleşi, fiind căzuţi în Adam, sunt răscumpăraţi în Cristos; sunt chemaţi în mod eficace la credinţa în Cristos prin lucrarea Duhului Lui la vremea potrivită; sunt justificaţi, înfiaţi, sfinţiţi şi păstraţi prin puterea Sa, prin credinţă, pentru mântuire. În afară de cei aleşi, nu există alţii, care să fie răscumpăraţi de Cristos, chemaţi în mod eficace, justificaţi, înfiaţi, sfinţiţi şi salvaţi.

7. În ce-i priveşte pe ceilalţi oameni, Dumnezeu a binevoit – după sfatul insondabil al voii Sale, prin care El Îşi dăruieşte sau Îşi opreşte îndurarea după cum voieşte, spre gloria puterii Sale suverane asupra făpturilor Sale – să-i omită [de la mântuire] (?) şi să-i rânduiască la ruşine şi mânie pentru păcatul lor, spre lauda dreptăţii Sale slăvite.

8. Doctrina acestei înalte taine a predestinării trebuie mânuită cu deosebită înţelepciune şi grijă, pentru ca cei care urmează voia lui Dumnezeu revelată în Cuvântul Său şi i se supun în ascultare, să poată, prin certitudinea dobândită din chemarea lor eficientă, să fie asiguraţi de alegerea lor veşnică. Astfel, doctrina aceasta va oferi motiv de laudă, reverenţă şi admiraţie faţă de Dumnezeu şi umilinţă, sârguinţă şi mângâiere din belşug tuturor celor care ascultă cu sinceritate de Evanghelie.

(Traducerea, Mircea Mitrofan)

* * *

Chapter 3 – Of God’s Eternal Decree

1. God, from all eternity, did, by the most wise and holy counsel of his own will, freely, and unchangeably ordain whatsoever comes to pass: yet so, as thereby neither is God the author of sin, nor is violence offered to the will of the creatures; nor is the liberty or contingency of second causes taken away, but rather established.

2. Although God knows whatsoever may or can come to pass upon all supposed conditions, yet hath he not decreed anything because he foresaw it as future, or as that which would come to pass upon such conditions.

3. By the decree of God, for the manifestation of his glory, some men and angels are predestinated unto everlasting life; and others foreordained to everlasting death.

4. These angels and men, thus predestinated, and foreordained, are particularly and unchangeably designed, and their number so certain and definite, that it cannot be either increased or diminished.

5. Those of mankind that are predestinated unto life, God, before the foundation of the world was laid, according to his eternal and immutable purpose, and the secret counsel and good pleasure of his will, hath chosen, in Christ, unto everlasting glory, out of his mere free grace and love, without any foresight of faith, or good works, or perseverance in either of them, or any other thing in the creature, as conditions, or causes moving him thereunto; and all to the praise of his glorious grace.

6. As God hath appointed the elect unto glory, so hath he, by the eternal and most free purpose of his will, foreordained all the means thereunto. Wherefore, they who are elected, being fallen in Adam, are redeemed by Christ, are effectually called unto faith in Christ by his Spirit working in due season, are justified, adopted, sanctified, and kept by his power, through faith, unto salvation. Neither are any other redeemed by Christ, effectually called, justified, adopted, sanctified, and saved, but the elect only.

7. The rest of mankind God was pleased, according to the unsearchable counsel of his own will, whereby he extendeth or withholdeth mercy, as he pleaseth, for the glory of his sovereign power over his creatures, to pass by; and to ordain them to dishonor and wrath for their sin, to the praise of his glorious justice.

8. The doctrine of this high mystery of predestination is to be handled with special prudence and care, that men, attending the will of God revealed in his Word, and yielding obedience thereunto, may, from the certainty of their effectual vocation, be assured of their eternal election. So shall this doctrine afford matter of praise, reverence, and admiration of God; and of humility, diligence, and abundant consolation to all that sincerely obey the gospel.

(Source, HERE)

Author: DanutM

Anglican theologian. Former Director for Faith and Development Middle East and Eastern Europe Region of World Vision International

4 thoughts on “Confesiunea de la Westminster – 3 – Despre decretele eterne ale lui Dumnezeu”

  1. Fara indoiala asta e partea “tare” a Confesiunii de la Wesminster, plus aceea care vorbeste despre papalitate, undeva mai tarziu … Sunt curios: au ramas lucrurile in acelasi perspectiva teologica sau au mai aparut nuantari intre timp?

    Like

    1. Fiul meu slujeste in Church of Scotland, unde acest document este central, dar, spre bucuria mea, el este privit de prezbiterienii scotieni ca un document istoric important, dar nu ca o dogma imuabila. Acestia privesc in general laleaua (TULIP) calvinista drept o incremenire ideologica in proiect – desigur, unii mai mult, altii mai putin. Neo-reformatii au dezgropat-o si o calaresc pe post de bidiviu naravas care maninca foc (si, desigur, apoi il scuipa asupra infideilor necalvinisti). Traiasca si infloreasca scumpul nostru (neo)fundamentalism.

      Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s