Teodor Sfatcu – Amintiri cu Pr. Zamisnicu

Calugar athonit (nu este Pr. Zamisnicu)

Ieri, 14 decembrie 2010, am primit pe blog urmatoarea nota:

Buna ziua, domnule Danut Manastireanu!
Sunt un nepot al pr. Dumitru Zamisnicu, despre care ati vorbit in unele scrieri ale dvs. Daca nu cer prea mult, as fi recunoscator sa aflu si altele, in situatia ca mai stiti. Daca nu, multumesc pentru cuvintele frumoase spuse despre el. Va doresc multa sanatate, si sarbatorile care vin sa va gaseasca cu bine.
D. Zamisnicu – Iasi, Romania.

I-am raspuns ca voi lua legatura cu prietenul meu Teodor Sfatcu, care stie mai multe despre parintele (un comentariu despre acesta se gaseste AICI pe acest blog, la nota 3 din text).

Ted Sfatcu a avut amabilitatea de a raspunde si i-am cerut permisiunea de a pune raspunsul lui pe blog. Iata-l (cred ca el are o oarecare relevanta, de circumstanta, cu scandalul din zilele astea in comunitatea baptista din Romania):

Prima mea amintire despre parintele Zamisnicu a fost din anii 72-73. Eram la liceu si am insotit-o pe sora mea, Genovieva Sfatcu, sa-l vizitam pe preotul “Z” la spitalul Socola [spitalul de psihiatrie din Iasi], unde era internat sub supraveghere speciala a Securitatii. Tin minte ca i-am dus niste mincare; am auzit de la sora mea Aurora, care avea ore la spital ca student in anul sase la medicina, ca profesorul Brinzei, seful clinicii, se mira de puterea de a posti a preotului; nu minca pentru saptamini, postind, si totusi avea o energie neobisnuita. Era un om deosebit, care a fost sa fie preot; cu par si barba alba, argintie, ochi ageri si patrunzatori, si un spirit charismatic.

Avea tot timpul “urmasi” in jurul lui, unii fosti calugari (Gherasim) sau calugarite (maica Eufimia si Iuliana), care si-au pierdut locul la manastire cind in anii ’60 multe manastiri au fost inchise.

A venit de multe ori in casa noastra pe Cosbuc 31 in Iasi sa vorbeasca cu tatal meu si cu restul familiei. Cea mai deosebita amintire care o am a fost in timpul unei ierni grele cind a venit la noi acasa – imaginea ramasa in minte este de neuitat: cu hainele negre, lungi, preotesti, o barba alba mare, frumoasa si cu o intelegere deosebita a lucrurilor spirituale. In timpul vizitei a stat in picioare, [si, la un moment dat] a ridicat degetul in sus, si [s-]a exprimat [astfel]: “SA NU UITATI CA FIECARE SFINT ARE SCLINTELILE LUI”.

Mi-aduc mereu aminte de cuvintele acestea; oricit am fi de aproape de Dumnezeu, oricit de “sfinti” am fi, avem limitele si ingustimile noastre, si avem nevoie de mila lui Dumnezeu.

In Iasi, maica Eufimia, cred ca mai traieste, ar putea spune mai mult depre parintele Zamisnicu.

Sincerely,

Teodor Sfatcu
California