Un dialog (nu chiar atit de) imaginar despre Rascumpararea memoriei – 3

Dragi prieteni,

Înclin să fie de acord, în general, cu analiza voastră, cu două excepţii extrem de importante:

1. deşi este adevărat că au existat grade diferite de colaboraţionism al liderilor evanghelici cu regimul comunist, nu este adevărat că toţi evanghelicii români au colaborat cu Securitatea. A afirma aşa ceva este absolut scandalos, dat fiind preţul plătit de mulţi dintre cei care au rezistat sistemului. Am putea spune, de asemenea, că există şi o anume gradare a eroismului, aşa cum există diferite grade ale trădării. Oricum ar fi, a-i confunda pe eroi cu trădătorii sau a-i amesteca într-o supă nedefinită este nu numai fals în raport cu realitatea, ci şi, de asemenea, extrem de ofensator faţă de toşi cei care au preferrat închisoarea sau chiar moartea, colaboraţionismului; din perspectivă morală, nu-i putem compara pe colaboratorii impenitenti mentionati in carte, cu victimele, cum ar fi Rascol.

2. deşi este adevărat că Vasilica Croitor, nu este un istoric profesionist şi cartea lui nu este o teză de doctorat, este extrem de nedrept pentru descrie Rascumpararea memoriei drept o lucrare unacademică; istorici recunoscuţi din România, printre care şi şeful Arhivelor Naţionale româneşti, care este evanghelic, a apreciat cartea ca fiind de o înaltă calitate profesională; nici unul dintre istoricii care au citit cartea şi lucrează în mod regulat în arhive, inclusiv cele produse de Securitate, n-au exprimat îndoieli cu privire la obiectivitatea şi acurateţea datelor prezentate în carte.

Faptul că această lucrare a născut dispute şi contestări nu este o surpriză pentru noi, cei care am trăit sub comunism. În lumina a ceea ce am văzut în propriul meu dosar de supraveghere de la Securitate, am găsit nimic nu este această carte care să contrazică concluziile propriului meu studiu cu privire la colaboraţionismul evanghelicilor în timpul regimului comunist.
Sunt gata să discutăm mai departe orice chestiuni concrete legate de carte sau de acest subiect general.

Sper că ceea ce v-am scris vă va fi de ajutor în a înţelege mai bine lucrurile.

Sănătate,

X

Author: DanutM

Anglican theologian. Former Director for Faith and Development Middle East and Eastern Europe Region of World Vision International

One thought on “Un dialog (nu chiar atit de) imaginar despre Rascumpararea memoriei – 3”

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s