Dr. Valentin Teodorescu despre ‘forta mistica’ si altele asemenea

Draga Doru,

Ti-am scris un mesaj mai lung, dar din pacate, printr-o greseala de tastare l-am pierdut…De aceea voi incerca sa-ti raspund, din lipsa de timp, mai pe scurt…Din pacate nu cunosc prea bine disputele dintre Tudor Popescu si ortodoxia, de care el s-a distantat. In special, daca a avut rezerve in legatura cu teologia mistica ortodoxa, nu stiu la ce anume mai precis se refera aceste rezerve. Doar daca as cunoaste detalii mai precise mi-as putea face o opinie asupra acestor lucruri…

Nu sunt un mare specialist in mistica… am mai citit cate ceva, dar ceea ce eu stiu nu se poate compara cu ceea ce stiu Danut, Emil Bartos, Silviu Rogobete sau Daniel Farcas. Insa din cate am studiat, in legatura cu criticile aduse lui Ton sau Wurmbrand, acestea sunt, in opinia mea gresite si dovedesc ignoranta.

De exemplu, desi intr-adevar Pseudo-Dionisie Areopagitul a fost influentat de neoplatonism (neoplatonismul era in acea vreme un fel de context filosofic universal acceptat – asa cum era empirismul in vremea lui Jonathan Edwards), el nu a acceptat neoplatonismul in mod necritic.

De fapt, mistica crestin este in general incompatibila cu orice gen de misticism panteism, din cauza a cel putin doua doctrine care ‘blocheaza’ orice panteism…: personalismul divin (Dumnezeu este o fiinta in trei persoane), si doctrina creatiei. In timp ce Plotin era adeptul unui emanationism panteist, al unui misticism care avea drept scop final eliberarea de multiplicitate si unirea cu Unul divin, pentru Dionisie nu ne putem uni cu Dumnezeu dupa acest tipar, intrucat divinitatea nu face parte din creatie, ci e dincolo de Unu si de Multiplu…

Prin urmare, unirea cu Dumnezeu, pentru Dionisie si urmasii sai, nu se putea face, ca la Plotin, prin efort personal si oarecum natural – odata ce ne-am eliberat de orice multiplicitate – , ci numai prin har, si niciodata prin ousia – sau esenta divina (ci asa cum va spune Grigore Palama mai tarziu – si ma refer aici doar la modelul teologiei mistice ortodoxe – prin energiile divine). Noi niciodata prin theosis nu vom deveni, ontologic vorbind, egali persoanelor Trinitatii…Trinitatea va ramane intotdeauna ‘Sfant Trinitate’: niciodata nu va deveni o ‘Sfanta Multiplicitate’.

Ioan Damaschinul descria procesul indumnezeirii printr-o analogie cu fierul inrosit in foc: desi focul penetreaza fierul, el ramane fara indoiala fier in continuare. Tot asa si natura umana, desi ‘se indumnezeieste’, ramane deplin umana in ciuda acestui lucru…asemeni trupului glorificat al lui Hristos. Desigur, s-ar putea obiecta ca dintr-un singur verset biblic care face apel la indumnezeirea omului (1Petru 1: 4) este greu sa creezi o doctrina care sa fie, pentru anumite traditii crestine atat de centrala…

De aceea, personal eu tind se prefer mai degraba ideea lui Jean Calvin, care vedea in aceasta expresie (theosis) mai degraba un echivalent al sfintirii in unire cu Hristos… Insa probabil adeptii theosis-ului s-ar putea apara sugerand ca nici doctrina Trinitatii nu apare in mod direct in Scriptura, si totusi este o dezvoltare legitima a ceea ce Noul Testament spune despre persoanele Tatalui, Fiului si Sfantului Duh…

De aceea nu am nici o intentie – si nu cred ca este legitim – sa invinuiesc de erezie (sau, mai grav, sa demonizez) pe vreunul din adeptii ‘theosis-ului’.  Si trebuie spus ca au fost de acord cu aceasta doctrina – desi au dezvoltat-o in moduri diferite – si catolicii si unii protestanti (exemplul cel mai edificator in acest sens este insusi Martin Luther… vezi de exemplu eseul de la adresa: http://www.ctsfw.net/media/pdfs/marquartlutherandtheosis.pdf ).

Despre Meister Eckhart, si presupusa erezie a lui Wurmbrand legata de acesta, iarasi, nu cunosc decat putine (am inceput de ceva vreme sa citesc cartea lui Daniel Farcas despre acesta, dar am lecturat-o doar partial).

In orice caz, Rudolf Otto, in cartea lui ‘Mistica Estului si Mistica Vestului’ respinge ca falsa si ignoranta orice acuzatie de panteism atasata acestuia. Din cate am citit, chiar si perspectiva atat de ciudata a lui despre acea ‘Gottheit’ dincolo de persoanele dumnezeirii nu implica o dumnezeire impersonala sau vreun panteism atasat acesteia… Gottheit nu se refera la o dumnezeire ‘subpersonala’ ci mai degraba la una ‘suprapersonala’: Dumnezeu nu este mai putin, ci mai mult decat o persoana….

De altfel, am inteles ca, mai nou, biserica catolica ar dori sa retraga acuzatia de erezie adusa in trecut lui Eckart. Am citit in comentariile anterioare si unele acuzatii legate de o anumita erotica sugerata in misticismul crestin. Cred ca si in aceasta privinta ar putea fi facute cateva precizari…

Evident, a aduce erotismul uman, asa cum il stim, in relatie cu mistica crestina ar fi aberant… Nu spune Biblia ca in cer vom fi asemenea ingerilor, si, prin urmare ca erotismul fizic omenesc nu va mai exista acolo? Insa nu trebuie uitat ca in Efeseni 5:31-32, Pavel vorbeste despre o mare taina, referindu-se la legatura dintre Hristos si Biserica, si o face pornind de la o analogie cu casatoria umana, facand o aluzie la faptul ca in casnicie ‘omul se va lipi de nevasta-sa, si cei doi vor fi una’.

Asta inseamna ca dragostea dintre om si Dumnezeu are valente foarte variate: asa cum Noul Testament vorbeste despre iubirea lui Dumnezeu fata de noi dupa analogia dragostei dintre parinti si copii (El este Tatal nostru, noi suntem copiii sai), sau dupa analogia dragostei dintre prieteni (Isus numeste pe ucenici prietenii sai si afirma ca ‘nu este dragoste mai mare decat sa-si dea cineva viata pentru prietenii sai), tot asa in Biblia gasim si dragostea dintre noi si Dumnezeu dupa modelul dragostei romantic-pasionale dintre un iubit si o iubita: Dumnezeu ne vrea ‘cu gelozie’ pentru sine, in mod exclusiv.

Atat Isus, cat si Pavel si Ioan vorbesc despre relatia Bisericii cu Hristos dupa modelul nuntii, al relatiei de dragoste dintre un Mire si o Mireasa…Asta nu inseamna ca trebuie sa intelegem relatia dupa un model absolut identic celui uman; dar prin ‘analogie in diferenta’ (dupa tiparul sintezei apofatic-catafatice thomiste), in mod transfigurat, putem spune ca dragostea romantica-pasionala eros, este, asemeni dragostei ‘afectiune’ sau a dragostei ‘fileo’, o umbra a modului complex in care suntem iubiti de Dumnezeu….

Si desigur, mai presus de toate, Dumnezeu ne iubeste cu dragostea neconditionata si jertfitoare ‘agape’, care, cum sugereaza C.S. Lewis, invaluie si desavarseste toate celelalte tipuri de iubire…Despre ideea de mai sus legata de ‘eros’, capitolul 9.IV din cartea ‘Warranted Christian Belief’ a lui Plantinga este deosebit de relevant…


In plus, pentru ca unii considera ca mistica nu are nici o legatura cu crestinismul, ar trebui sa le amintim ca limbajul biblic abunda de expresii mistice: Isus este in noi, noi suntem in Hristos, Duhul Sfant locuieste in noi, noi suntem Templul Duhului Sfant, cine iubeste pe Isus, va fi iubit de Tatal, si atunci ‘Tatal si Fiul vor veni la el si vor locui impreuna cu el’….daca asta nu este mistica, atunci ce este? Asa cum din cauza pacatului noi ne aflam ‘la infinita distanta de Dumnezeu’, cum ar spune Kirkegaard, tot asa, prin har, noi ne aflam intr-o intima legatura cu Dumnezeu, fiind uniti cu Hristos si cu Duhul Sfant, si prin ei, cu Tatal…

* * *

NOTA:  Textul de mai sus a fost trimis initial ca un comentariu la aceastaAICI. postare. Explicatia siglei din capul acestei postari se afla

Author: DanutM

Anglican theologian. Former Director for Faith and Development Middle East and Eastern Europe Region of World Vision International

15 thoughts on “Dr. Valentin Teodorescu despre ‘forta mistica’ si altele asemenea”

  1. Valentin:
    Mutumesc pt amplul raspuns. Nu ma asteptam sa muncesti pt mine. Multumesc si lui DM pt amabilitatea de a-l posta.
    Am sa-l recitesc si sa ti-l copiez pe un group yahoo unde unii s-au pronuntat pe-aceasta tema. Sper ca n-ai probleme cu asta.
    2-3 chestii:
    -am banuit ca e ceva in incrincenarea anti-mistica a tudoristilor si istoria lui Tudor Popescu. Sa stii ca-i iubesc pe tudoristi -am prieteni.
    -nici eu nu ma grabesc sa-i fac eretici pe oameni. Mai intii ca nu-s teolog, apoi pt ca e o acuzatie grava.
    -Mihai Wurmbrand spunea ca RW fusese acuzat ca meditatiile sale din subteran n-ar fi corecte teologic. RW nu s-a speriat: “stati voi 14 ani inchisoare si multi ani in solitudine si asteptati-va s-aveti o teologie corecta”. RW isi pemite in multe locuri sa scrie ce-i trecea prin cap la ora aceea. Apoi, el n-a avut neaparat o linie teologica pe care a urmat-o cu consecventa. Citatul lui celebru” cu baptisti ma botez, cu penti vorbesc in limbi, cu adventistii tin simbata, etc”…. Ma feresc sa ma pronunt despre asta; nu doar ca nu-s toelog ci si pt ca-l iubesc pe RW. Exista insa pasaje pe care le-ai putea folosi impotriva lui. Ele pot sa fie reflectiile sale de moment si sa nu fie definitorii pt crezul sau. Am dat din greseala unui tinar “Legile nedrepte ale lui Dumnezeu” si asta saracu’ s-a buimacit de cap. Sper sa nu sperii pe nimeni, dar putini stiu un citat din Bintia. Dinsa ar fi spus:’Richard a fost trimis de Domnul in a 2-a detentie pt ca din prima a iesit influentat de teozofie si trebuia sa se lecuiasca(sic)” . Sa nu spui la nimeni asta. Richard ramine pt mine un mare om al lui Dumnezeu. El si-a permis insa uneori s-o pe cai cam indraznete, incit vorba unui prieten, “trebuia sa-ti pui sigurante mai mari pt a nu-ti sari sigurantele”. In general, pot digera speculatii destul de extravagante dar nu in spatiu public. In public e bine sa raminem cuminti. S-ar putea sa narozim lumea!
    Succes la studii. Ales gutten!

    Like

  2. Doru,
    Si eu ii apreciez pe tudoristi, si pe Wurmbrand…ma bucur ca simtim si gandim in aceasta privinta la fel…Daca a alunecat dupa prima detentie RW in teosofie, o fi posibil, nu stiu…despre teosofie nu stiu prea multe, dar din cate am auzit, e bine sa ne ferim de ea…Si in legatura cu versetul din 1 Ioan din nou iti dau dreptate…poate fi un bun argument pentru theosis…insa, strict vorbind, nu unul direct…cineva care nu impartaseste ideea indumnezeirii ar putea (probabil) sugera ca “putem fi ca El in multe feluri”…

    Like

    1. Povestea cu afirmatia d-nei Bintia am auzit-o de la altii; eram copil pe-atunci. O fi adevarata? Adevarul e ca sotiile sunt mai severe cu noi si e cam greu sa-ti pastrezi intacta teologia fara Scriptura, in partasie sporadica cu alti credinciosi si in contact cu intelectuali necrestini. Pe vremea aia nu era new age.
      Citeva chestii:
      -prin anii ’70 ne incinta muzicologul George Balan. Umblam dupa el prin tara; avea conferinte ne-atee si era pt noi un protest vs. comunism. Am aflat apoi ca era toesof si ca mai avea si aplecari sexuale dubioase. Dezamagire; din cite stiam eu teosofii contesta dumnezeirea lui Iisus. RW mi s-a parut hristocentric si i-am urmarit scrierile din tinerete pina la batrinete si benzi de magnetofon vechi + predici noi din America. Ma indoiesc sa fi dat in teosofie.
      -@Pastrarea credintei in puscarie fara Scriptura. Ca sa legam 2 chestii una de alta:
      a) Cind pastorul Feri Visky venea acasa din puscaria a schimbat trenul intr-un oras; avind citeva ore la dispozitie si a intrat in casa unei cunostinte. Dupa 6.5 ani pune mina prima data pe Biblie. Emotie; ce sa citeasca? Deschide la-ntimplare: “6 ani sa tii pe prinsii de razboi si in al 7-lea an sa le dai drumul” (sic)… “Oamenii au dat 22 ani condamnare dar DUmnezeu a dat 6”-comenteaza Feri bacsi mai tirziu. In ziua procesului, d-na Visky primise versetul “Judecata e-a DOmnului”- si a crezut ca inseamna ca sotul ei scapa. “Da”-comenteaza Visky-“judecata a fost a Domnului; sotia nu s-a inselat decit partial”…. Stiu ca se ridiculizeaza deschiderea Bibliei la-ntimplare printre cetitorii acestui blog; asta nu-L impiedica pe DUmnezeu sa vorbeasca cu copiii Sai si astfel cind vrea El.
      -O chestie asemenatoare. Cind l-au ridicat pe Simion Motz (lotul Moisescu) i-au facut perchezitie. Omul a vrut sa nu deschida sertarul de la bucatarie unde tinea Biblia (loc neobisnuit). S-a decis sa nu-l insele pe militian si a deschis sertarul. Cind l-a deschis, surpriza: Biblia era de obicei inchisa; de data asta era deschisa la Iov: “dar stiu ca Rascumparatorul meu este viu” – i-a sarit in ochi versetul subliniat cu rosu. “Nu stiu ce ma faceam in inchisoare fara versetul acesta”- povesteste dinsul.
      Da’ era greu sa-ti pastreze teologia intacta indiferent care va fi fost adevarul cu RW si prima detentie.
      Multumesc pt atentie. Domnul sa fie cu tine si casa ta.

      Like

  3. Astazi misticismul devine un numitor comun pentru religia mondiala ce se iveste la orizont. Este usor sa calci pe un teren “minat” si sa nu-ti pese de urmari, asta pana in momentul in care “mina” va exploda si se vor face victime multe. Sunt multi proroci si hristosi mincinosi care se ridica in aceste vremuri si e nevoie de discernamant prin Duhul Sfant ca sa deosebim ce este de la El si ce nu.
    Roadele acestor proroci si ceea ce vestesc ii da de gol. Sunt patru piloni importanti ai Bisericii: Invatatura apostolilor, legatura frateasca, frangerea painii si rugaciunea. Daca nu trecem peste ce este scris, cu siguranta ca nu vom gresi. Multi cauta azi extaz si minuni, insa doar cei care traiesc dupa Voia Lui si fac Voia Lui vor vedea pe Dumnezeu.
    Cineva pe aici (parca) era indragostit de Kierkegaard, adeptul sintezei fara sa folosesti ratiunea. Omul acesta a influentat decisiv lumea moderna, insa si teologia crestina. Lumea insa nu-si da seama ca sinteza nu este Calea lui Dumnezeu, ci antiteza.
    Cuvantul lui Dumnezeu pus in antiteza cu viata noastra aduce pocainta si adevaratele valori in viata noastra. Asistam astazi la anarhie si la opozitie fata de Adevarul absolut si cu parere de rau la teologi crestini care sar in “carul” disperarii, cautand mantuirea prin “saltul credintei” separat de rationalitate. Fals! Domnul Isus spunea : “Cercetati Scripturile, pentru ca socotiti ca in ele aveti viata vesnica, dar tocmai ele marturisesc despre Mine. ” (Ioan 5:39)
    Tare ma sperie ca aceste “extazuri mistice” sustinute de unii vor nimici pe multi. In Cer vom sta fata-n fata cu realitatea si Domnul sa ne ajute sa ne lasam calauziti de El.
    Simion Ioanas

    Like

    1. Domnule Ioanas,
      Perorariile dvs vadesc multa ignoranta (dar si aroganta; despre asta au multe intelepte vorbe de duh romanii) , nu numai in ce priveste filosofia si teologia, dar si Biblia, la care va credeti tare.
      Ma tem ca intr-un asemenea cer, asa cum vi-l imaginati, nu veti fi decit dvs, eventul cu domnii Pop si Dan. Mie, sincer, n-o sa-mi lipsiti.

      Like

      1. Reflectind la dialogul d-lor Manastireanu si Ioanas citeva remarci parca s-ar impune:
        1-Misticism e evident biblic. Dar el trebuie contrabalannsat de Scrriptura si chiar de ratiune, poate si rationalism. Nu cred ca contesta nimeni ca secte au aparut in urma unor viziuni si/sau conceptii/interpretari gresite ale Scripturii. Iata de ce rezerve trebuie sa existe fata de aceste manifestari. Ca sa nu mai vorbim de adevarate tragedii aparute in cazurile unor sinceri credinciosi contemporani. Viziuni, profetii au condus la deczii gresite cu consecinte de durata. Macar ceva ratiune trebuia in astfel de cazuri.
        2- Problema e si cu sfintii de pe vremuri. Eu am fost entuziasmat citind dialogul lui Bernard de Clairvour cu Mintuitorul Acesta L-ar fi intrebat pe Domnul care-a fost cea mai dureroasa rana, iar Domnul i-ar fi raspuns ca “cea de pe umar”. Interesant, dar om fi putind dovedi? La urma urmei, ateii si criticii Bibliei contesta si experientele Domnului/ ale ucenicilor, d-apoi p-ale celorlalti sfinti… Ca sa nu mai vorbim de acuzatii celebre: am fost impresionat de povestea lui padre Piori & stigmatul lui Cristos. Dar altii-l decalara fals. Sa nu ma-ntelegeti gresit, nu ma deranjeaza daca-i adevarat. Dar o fi?
        Concluzie:
        -Nu-nteleg poticnirea evanghelicilor in misticism. Vali T. a aratat bine, daca mai e necesar, ca Scriptura e plina de misticism.
        -Dar exultarea misticului doar pt a obtine un scor in meciul evanghelici-istorici conduce la un rezultat nefericit. Experientele mistice trebuiesc verificate cu spirit extrem de critic. Altfel riscul ereziilor r mai mare pt cei ce le accepta decit pt ce ce le resping apriori.
        In ce ma priveste, sunt un baptist mistic. Dar Scriptura ramine supremul criteriu; ba si mintea nu strica in tot acest proces.

        Like

      2. In ce ma priveste, sunt extrem de alergic la orice forma de fanatism, mai ales religios. Dar de aici pina la a contesta, cum fac tsingaii astia, orice legitimitate a misticii crestine, este cale lunga. Sa fim seriosi. Sunt gata sa suflam si in iaurt, dar sa nu incercam a lega Duhul la ieslea noastra, ca nu tine.

        Like

      3. Da, pe calea stramta este o turma mica! Eu m-as bucura sa fiti in Cer cu Domnul Isus si cu toti cei ce-L iubesc pe El. Nu trebuie sa deveniti ironic atunci cand cineva are o alta parere decat aveti dumneavoastra. Puteti sa ma caracterizati cum doriti, cred ca important este cum ma caracterizeaza Domnul. Nu ma astept la flori atunci cand procalam pe Isus Domnul, cand ma tin de Cuvantul Sau, asa ca Dumnezeu sa ne ajute sa calcam in fiecare zi pe urmele Domnului Isus si sigur vom ajunge Acasa.
        Traim vremuri grele domnule Manastireanu si vrem, nu vrem, stam de o parte sau alta a baricadei. Unii ar vrea sa ne spuna ca e bine sa traim in anarhie si in domeniul spiritual, noi “putinii” stim insa ca nu-i asa, anarhia vine de la incornoratul. In poporul lui Dumnezeu este ordine, disciplina si Sistem de valori (Scriptura), care ne ajuta sa croim carari drepte cu picioarele noastre.
        Multumesc oricum pentru “urarea de bine” pe blogul dumneatale, imi pare rau ca nu sunt iubit de domnia voastra si ma bucur ca Dumnezeu este diferit de noi oamenii. Dialogul si relatia cu semenii este un capitol la care avem de invatat fiecare din noi si mai ales noi romanii.

        Like

      4. Daca dvs. vi se pare ca tonul ultimativ si sentential al comentariului dvs. exclusivist era un indemn la dialog, atunci va inselati amarnic. Imi oare rau, dar n-am timp pentru asemenea prostii ieftine. Astea mi-au mincat toata tineretea in biserici. Sanatate.

        Like

      5. De acord cu Danut si Doru in legatura cu problema experientelor mistice. Nu cred ca as putea adauga ceva semnificativ la toate astea…Poate doar observatia ca, din cate se pare, si apostolul Pavel a avut o experienta asemanatoare (in 2 Cor 12), despre care insa a preferat sa nu ne vorbeasca prea mult…As dori insa sa adaug cate ceva despre Kierkegaard, pentru ca domnul Ioanas tot a adus vorba despre el…Eu am facut referire la Kierkegaard pentru simplul motiv ca de cateva luni ii studiez ceva mai serios filosofia, si unele idei ale lui, care mi s-au parut relevante pentru discutia noastra, imi erau foarte proaspete…Dar pentru ca domnul Ioanas a dorit sa mearga mai departe si sa aduca ceva criticii gandirii kierkegaardiene, poate s-ar potrivi sa mai adaug cateva lucruri…Kierkegaard nu a fost niciodata “adeptul sintezei fara a folosi ratiunea”. Dimpotriva, el e considerat mai degraba adeptul unei dialectici (existentialiste) care – in contrast cu dialectica hegeliana -, refuza sinteza. Ca nu sinteza, ci antiteza, e calea lui Dumnezeu, este o critica de baza a lui Kierkegaard impotriva filosofiei hegeliene. De la stadiul estetic al vietii la cel etic, sau de la cel etic la stadiul religios, nu e posibil pentru K. o trecere naturala, necesar rationala, ci e vorba de un salt calitativ. Omul este pus de fiecare data, cand se afla in fata unui nou stadiu al vietii, sa decida daca vrea sa paseasca spre noul stadiu, sau sa ramana in cel vechi….este vorba de un “sau-sau”, nu poti fi cu picioarele in doua luntri in acelasi timp….nu e posibila nici o “sinteza”: ori te afli intr-o parte, ori in alta…In acest sens viata ne cheama la un anumit salt, la un anumit risc, la o anumita decizie, fie ca ne place sau nu…Kirkegaard nu vorbeste in nici un sens de vreun “salt al disperarii, dincolo de rationalitate”. Dimpotriva, vorbeste despre un salt care ne poate scapa de disperare…..Pentru ca el crede ca, atat timp cat omul e departe de Dumnezeu, se afla in angoasa, disperare si pacat (de fapt K. echivaleaza intr-un anumit sens disperarea cu pacatul)…Ori crestinismul e tocmai cura care ne poate scapa de aceasta boala. Desi s-a inteles de catre multi ca Kierkegaard ar fi un adept al irationalului (unii istorici ai filosofiei crestini, precum Colin Brown -si daca nu ma insel, Francis Schaeffer, – sustin – din pacate – acest lucru, din insuficienta studiere a surselor primare si a comentariilor mai serioase – cred eu), lucrurile stau de fapt altfel…Kierkegaard sustine ca paradoxul intruparii (cu tot ce implica aceasta: saracie, suferinta moarte), reprezinta – pentru cei care nu cred -, o idee absurda si irationala – ceva de genul conceptului de cerc patrat. Dar in opinia lui, acest absurd (logic) este doar aparent…Asta intrucat pentru cel necredincios ideea ca Dumnezeu ar fi putut accepta ‘scandalul particularitatii’, devenind om si traind printre noi, in smerenie, saracie, suferinta, dispret si moarte (dupa un tipar absolut contrar asteptarilor umane – care vor sa vada in Dumnezeu o fiinta puternica, autoritara, plina de splendoare, urmand modelul gloriei si stralucirii lumesti), este un scandal…In plus, ideea ca acesta revelatie paradoxala a dragostei si harului lui Dumnezeu – aratate in smerenie si suferinta – vine la pachet cu revelatia deplinei pacatosenii a omului (a situarii acestuia in neadevar si pacat cat timp nu l-a intalnit pe Hristos), e un scandal. (In limbajul lui K., pentru omul fara Dumnezeu aceste doctrine constituie “ofensa”, fata de care ractioneaza cu dezgust si nervozitate). De aceea, pentru omul neregenerat, neiluminat de Duhul sfant, revelatia fundamentala a intruparii lui Hristos si a pacatului uman e irationala si absurda…Dar nu la fel stau lucrurile pentru credincios…Desi si pentru acesta din urma intruparea constituie un paradox, ea nu are nimic absurd sau irational in ea. Oricat de incredibil ar parea ptr. necredincios faptul ca Dumnezeu a luat chip de om, a trait printre noi si a murit pentru noi, a murit si inviat, pentru credinta nimic nu e prea greu de acceptat…Daca pentru “simtul comun” uman, aceste lucruri par imposibile, pentru credinciosul iluminat de adevar, prin Duhul Sfant, tot ceea ce la om nu e posibil, e posibil in Dumnezeu…Ceva asemanator se poate spune si despre experienta lui Avraam: desi pentru omul obisnuit ideea ca Avraam e chemat de Dumnezeu sa-si jertfeasca fiul e absurda si irationala, pentru Avraam aceasta poate fi primita. Asta intrucat, prin ochii credintei, acesta din urma asteapta ca, in ciuda uciderii fiului sau, Dumnezeu poate sa i-l redea pe acesta inapoi, inviindu-l din morti…Credinciosul crede ca Dumnezeu poate face minuni, acolo unde omul carnal vede doar imposibiltati…De fapt, toate aceste idei isi au pentru Kierkegaard originea in cunoscutul pasaj despre intelepciunea umana si intelepciunea divina din 1 Corinteni cap. 1 si 2. Un verset din acest pasaj ar fi deosebit de relevant in acest context: “Iudeii, intr-adevar, cer minuni si grecii cauta intelepciune; dar noi propavaduim pe Hristos cel rastignit, care pentru Iudei este o pricina de poticnire, si pentru neamuri o nebunie; dar pentru cei chemati, fie iudei, fie greci, este puterea si intelepciunea lui Dumnezeu”…Kierkegaard a luat foarte in serios versetele de mai sus…Daca intr-adevar, el a refuzat orice gen de argument rational ptr. credinta crestina – lucru fata de care eu personal am mai putine retineri decat el – acest lucru s-a intamplat ptr ca nu credea intr-un crestinism defensiv, nevoit sa-si apere doctrinele in fata dusmanilor. Mai degraba credea intr-un crestinism ofensiv, fata de care nu credinciosul, ci necredinciosul trebuie sa se apere…Dupa el, motivul pentru care necredinciosii nu primesc pe Hristos nu il constituie lipsa argumentelor (si indoielile), ci mai degraba dorinta de a ramane in intuneric, fuga de lumina…Nu noi trebuie sa convingem pe oameni de adevarul credintei, ci Hristos, prin Duhul, confrunta pe fiecare cu adevarul Evangheliei si-l convinge…Iar cand Hristos convinge pe cineva, si-l pune in fata unei alegeri, acestuia revelatia cresina ii apare convingatoare (caci revelatia Duhului poarta cu sine o rationalitate inerenta si suficienta pentru a-l pune pe om in fata deciziei)….Nu e vorba aici de nici un fel de salt irational….E mai degraba vorba de un salt de la necredinta la credinta, de la neascultare la ascultare….Presupusa irationalitate a revelatiei constituie doar o scuza a necredinciosului pentru a fugi de lumina lui Hristos, si de viata traita cu El in credinta si ascultare….

        Like

  4. Multumesc si eu ptr urari, Doru, si-ti doresc binecuvantari familiei tale de asemenea…Foarte interesante povestirile tale…Si eu cred ca, daca Wurmbrand a avut vreodata vreo “faza teosofica”, probabil asta se referea doar la anumite idei, nu la preluarea teosofiei in totalitate…La urma urmei, destul de rapid dupa prima perioada de puscarie a urmat a doua perioada, si ma indoiesc ca motivul celei de-a doua condamnari a fost propagarea ideilor teosofice…Din cate am citit, intre cele doua perioade a predicat niste mesaje absolut ‘ortodoxe’…In plus, sunt si eu de acord ca, daca ideile (si experientele – de altfel Helena Blavatsky a fost medium…) teosofice sunt dubioase, unele persoane care le practica pot fi personaje foarte interesante…S-ar putea sa stiu si eu un caz asemanator cu al tau, dar, de frica incertitudinii datelor, ma feresc sa dau mai multe detalii…All the best!

    Like

  5. O singura chestie. Bintia nu spunea ca motivul condamnarii ar fi fost raspindirea ideilor teosofice. Ci doar ca Dumnezeu l-ar fi lasat sa treaca prin aceasta “curatire”.

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s