Despre incinerare, pro si contra

Cu ceva timp in urma ii spuneam nevestei mele, mai in gluma, mai in serios, ca daca mor inaintea ei ar fi poate mai bine sa fiu incinerat, decit sa se chinuie cu toate necazurile unei inmormintari si ingrijirea unui mornint. Sotia mea, care este o ultraconservatoare in aceste chestiuni, ca si in altele, a refuzat pina si discutia despre acest subiect.

Sunt constient ca in mediile ortodoxe de la noi acest subiect suna de-a dreptul a blasfemie. Argumentele aduse insa de adversarii incinerarii sunt de cele mai multe ori absolut ridicole si cel mai adesea n-au nimic de-a face cu Scriptura sau cu teologia crestina.

Iata insa ca astazi excelentul site Catholica, administrat cu multa dedicare si profesionalism de domnul Radu Capan, publica AICI un articol pe aceasta tema. Am aflat de acolo, cu o oarecare surprindere, ca teologia catolica nu considera neaparat incinerarea ca fiind incompatibila cu practica crestina. Astfel articolul citat afirma:

Biserica, deşi preferă înmormântarea tradiţională, nu respinge această practică cu excepţia situaţiilor când este dorită ca formă de dispreţ faţă de credinţă, respectiv când acest gest postulează neantul spre care este condusă fiinţa omenească.

Este evident insa ca Biserica Catolica prefera ingroparea. Articolul aduce o serie de argumente impotriva incinerii, din pricina implicatiilor pe care le-ar putea avea aceasta asupra atitudinii oamenilor fata de realitatea mortii.

As vrea sa va incurajez sa cititi acest scurt articol si apoi sa discutam, daca doriti, care sunt argumentele voastre pro si care sunt cele contra incinerarii.

Stiu ca nu este un subiect prea incitant la vreme de vacanta, dar se potriveste totusi cu caldurile lui cuptor prin care  trecem in vremea aceasta.

Author: DanutM

Anglican theologian. Former Director for Faith and Development Middle East and Eastern Europe Region of World Vision International

30 thoughts on “Despre incinerare, pro si contra”

  1. N-am argumente biblice, dar eu vad inmormantarea ca un respect pentru Creator. Trupul ne-a fost imprumutat, nu facem ce vrem cu el nici in viata, nici dupa moarte. Daca am respect pentru el in viata si nu mi-l vand drogurilor sau prostitutiei, de ce n-as avea respect pentru el si dupa? Se-ntampla accidente fara voia noastra (arsi pe rug, mancati de fiare sau pesti), dar nu gasim cazuri in biblie de oameni care au cerut sa fie incinerati. Sa nu uitam ca oasele lui Iosif au fost purtate prin pustie 40 de ani…spre a fi ingropate. (gen 50:25, exod 13:19,iosua 24:32) si Iosif e pe lista eroilor credintei nu pentru alte merite ci pt ca a cerut ca oasele sa nu-i fie abandonate intr-un pamant strain. –doar o parere, fara argumente, daca este permis aici.

    Like

  2. Pingback: Persona
  3. poate totusi nu conteaza forma avind in vedere ca Hristos le-a spus unora ce cereau rețeta cea mai buna la problema lor ca se ratacesc pentru ca nu cunosc ceva si ca Dumnezeu este Dumnezeul celor vii. nu exista interdictie specifica impotriva incinerarii, dar nici impotriva casatoriri dupa o anumita ora. o data ars biserica nu mai poate face nimic dar cum multi au fost arsi ca sa fie pedepsiti si altii fac trimitere la focul nestins al pedepsei probabil ca arderea va fi doar o solutie in extremis pentru un crestin. daca tot am adus aminte de casatorie, nu vad cum unei casatori nu i se recunoaste legitimitatea de catre superiorul unui preot daca e facuta dupa o anumita ora. daca e facuta, e facuta. daca trupul e ars, poate fi ingropata cenusa.

    Like

  4. Numele meu este Gherhgev Dorin si sunt administratorul primului crematoriu modern deschis in Romania. Am intrat pe acest forum pentru a face cunoscuta existenta noastra si a raspunde eventualelor intrebari. Pagina de web a crematoriului poate fi gasita la adresa
    http://www.phoenix-cremation.ro
    Pentru toti cei interesati am initiat proiectul ,,Porti deschise” in fiecare zi de Miercuri a saptamanii intre orele 9 – 12. In cadrul acestei vizite este prezentata; tehnologia existenta, procedurile si etapele procesului de incinerare.

    Like

  5. Buna, imi place sa ma declar crestin, si nu pentru faptul ca cred in Dumnezeu, ci mai mult, pentru faptul ca il si caut si incerc sa relationez cu el cat pot de mult desi recunosc ca mai am multe lacune in viata mea, dar ma straduiesc… Cu toate astea, si mie mi-ar placea sa fiu incinerat. Daca in biblie zice ca esti din pamant si in pamant te intorci, si o luam adliteram, nu vad care e problema sa te intorci in pamant ca si cenusa, desi eu cred, citind intreg contextul, nu scotand textul din context cum a facut si domnul John I Nicorici, ca nu e vorba de inmormantarea omului aici in geneza 3:19. Iar revenind la ce a spus domnul John I Nicorici, eu cred ca mai trebuie sa studiem putin. Repet, nu poti sa scoti un text din context pentru ca asta e o gresala foarte mare care o condamna biblia, eu cred ce e ca si cum ai adauga sau ai scoate ceva din cuvantul lui Dumnezeu. Iata ce scrie de fapt in acel pasaj din Tesaloniceni: Însuşi Dumnezeul păcii să vă sfinţească pe voi desăvârşit, şi întreg duhul vostru, şi sufletul, şi trupul să se păzească, fără de prihană, întru venirea Domnului nostru Iisus Hristos. (biblia ortodoxa). Este vorba de o urare, nu despre inmormantare. Ce faci daca mori in incendiu?? nu mai mergi in Rai?? Nicidecum. Asadar as dori un alt argument mai evident.

    Like

  6. Domnul meu,
    O regula hermeneutica elementara cere ca orice text sa fie interpretat in cintext. Interpretarea dvs. nu numai ca nu respecta aceastra regula, dar este si absolut fantezista, caci atit prin incinerare, cit si prin simpla putrezire, trulul nu mai ramine INTREG.

    Like

  7. Tocmai pentru că de două ori mi-s-a şters comentariul,revin pentru a 3-a oară:1Tes.5:23:
    “…şi duhul vostru,sufletul vostru şi TRUPUL vostru să fie păzite INTREGI…”!Literă de Evanghelie, sau interpretabil?Domnule Dănuţ,M.,la RM, mi-aţi părut invincibil !Ce se întâmplă aici în SUA, că 1/3 vor arşi…! Probabil raţiuni financiare! Aici este mai scump a muri decât a trăi! În câteva ceasuri, am făcut rost de 15.ooo Sigur, nu doresc nimănui experienţa mea! (plus 1.5000 Privat-Detectiv)!Dacă n-aş fi avut o familie Binecuvântată, nu ştiu ce făceam pe criza asta! Sigur, că necunoaştetrea Scripturii,şi presiunea nevoilor…
    Ce am scris este opinia mea, şi nu o impun nimănui-John,I.Nicorici

    Like

  8. Domnule Dănuţ M.! La RM,eraţi mai invincibil ! Nu-mi vine să cred, o simplă părere a unora de aici, dintre Oceane şi”Done”! Acum tuturor: ce ziceţi de pasajul Biblic:”…şi duhul vostru,sufletul vostru şi TRUPUL vostru, să fie păzite ÎNTREGI, fără prihană la venirea Domnului nostru Isus Hristos”! Faptul că 1/3 dintre Americani, ar prefera incinerarea,cum spune ” artzar”, este o dovadă a faptului că în America este mai scump să mori decît sa trăieşti ! Nu doresc nimănui,experienţa asta, dar a trebuit să fac rost repede de 15.000 de dolari, pe vremea de criză de acum, plus 1.500 privat-detectiv ! Dacă nu aveam o familie Binecuvîntată… nu ştiu ce aş fi putut face! Să revenim la Biblie:porunca este ca “trio-ul” nostru compoziţional,Trihotonicul, nostru, să fie “păzit” întreg!”Literă de evanghelie” sau negociabil, interpretabil? Mă întreb şi eu? Pe deasupra, câte situaţii Biblice identice avem? Mulţumesc!John I N.

    Like

  9. Pingback: Blog Okidochi.com
  10. Va rog sa ne dati aici link-ul catre acea postare. Sunt sigur ca va fi de interes pentru unii dintre cei ce citesc blogul.

    Like

  11. Nu circula chiar tot timpul , mai vin si pe acasa .
    In plus ii ingropi pe cei dragi aproape de tine , in localitatea de resedinta nu undeva departe sa nu poti sa mai mergi la cimitir.
    Mormantul fiind in aceeasi localitate , poti sa mergi din cand in ,,vizita”, sa mai cureti buruienile , sa mai schimbi crucea stricata de vreme sau huligani.

    Like

  12. Pana la urma oricum toata lumea ajunge in pamant , ca e ingropat ca e incinerat.
    Cenusa care e de exemplu aruncata in apa marii va ajunge pe fundul marii , care e din pamant sau va fi depusa de valuri pe o plaja sub forma de aluviuni .
    Deasemenea cenusa se poate ingropa ajungand in pamant.
    Daca omul e mancat de o fiara salbatica , fiara respectiva va muri si ea o candva si va ajunge prin descompunere in pamant .
    Deci incinerarea si ,,intoarcerea in tarana” nu se exclud reciproc.
    Desigur si in aceasta problema trebuie tinut cont de obiciurile , cultura societatii in care traim , nu cred ca are rost sa ne apucam noi sa facem ,,valuri” inutil . Au si traditiile rolul lor (traditiile care nu contrazic Scriptura binenteles) si cred ca e bine sa tinem cont de ele.

    Like

  13. Off-topic,

    Pentru domnul CNI

    Pe blogul ClujulEvanghelic.ro am inceput sa public in mai multe parti un articol scris de un prieten (Paul Chis, mai comenteaza si el pe acest blog) despre controversa iconoclasta. As fi bucuros sa am si un mic raspuns din partea unui credincios informat ortodox.

    Like

  14. Intr-o seara de Ianuarie crosetam o discutie cu niste prieteni despre subiectul in cauza. Intr-un material al National Funeral Directors Association se mentiona faptul ca o treime din americani ar fi de acord sa fie arsi dupa moartea lor si nu ingropati. Un alt sondaj de opinie printre lideri ai National Association of Evangelicals releva faptul ca 8 % din acestia ar alege sa fie dusi la crematoriu. Ceva variatiuni pe tema asta am scris intr-o postare pe blog…

    Like

  15. Categoric impotriva incinerarii: 1.In ritualul inmormantarii se pastreaza un paralelism evident cu ritul botezului (sau invers), care se pierde in cazulincinerarii.
    2. Mantuirea nu vizeaza doar un suflet nematerial, ci si trupul material. Consider ca acesta este cinstit mai bine prin inhumare, decat prin incinerare.
    3. Hristos insusi a fost ingropat. Evanghelistii insista mult asupra acestui fapt pentru mai multe motive, printre care si acel exprimat la punctul 2.
    4. Incinerarea a fost intotdeauna asociata paganismului. Crestrinarea unui popor a inclus totdeauna abandonarea incinerarii si adoptarea inhumarii, cu fata spre Rasarit, daca se poate. Este traditia Bisericii.

    Like

  16. “Dumnezeu are treaba cu sufletul nostru”.
    Dupa parerea specialistilor in traditiile iudaice, si aici numesc deocamdata doar pe Claus Westermann, butada care ar descrie cel mai bine antropologia vetero-testamentala nu este “eu am suflet” ci eu sunt suflet”. Iar termenul suflet, “nephesh”, are de-a face nu numai cu partea aceea metafizica pe care popular o numim suflet, ci cu intreaga dimensiune umana, compusa din cele trei entitati cunoscute de noi: soma, psyche, pneuma.
    As spune deci, ca Dumnezeu are treaba cu fiinta umana intreaga, pe care a creat-o dupa reguli numai de El stiute.
    Pavel ne spune ca in realitatea viitoare vom avea un trup nou. Care este legatura dintre trupul vechi si cel nou? Tare as vrea sa stiu…
    Dar sunt absolut sigur ca Dumnezeu nu are nevoie de o banca ADN in ziua cea mare, deci, “chiar daca mi-as da trupul sa fie ars”, pentru El nu ar fi nici o problema la inviere!

    Like

  17. am trecut si eu prin faza, “ba nu, ba da” si in cele din urma am decis ca e ok si incinerarea si arderea in acid, uătevăr. dacă ni se tot predica ca “nu trupul asta inviaza” ca asta e supus degradarii…. va dati seama dupa inviere ce de batrini am avea in preajma si cite probleme? unii care au fost “rapiti” au descris lumea de dincolo (evident nu e cea de dupa a doua venire, dar e totusi ceva) ca o lume de tineri, chiar daca ei erau in virsta la data cind s-a intimplat ceea ce s-a intimplat. parerea mea ca intre a te minca viermii sau a te dezintegra in spatiu cosmic nu e mare diferenta, dumnezeu are treaba cu sufletul nostru. chiar daca nu e amintit in geneza, nu cred ca acesta ajunge in ţărînă.

    Like

  18. Foarte bună remarca dumneavoastră, frate Mănăstireanu, legată de aglomerarea urbană şi de aici şi cea din cimitire. Am înţeles că există o adevărată mafie a locurilor de odihnă din cimitire.

    Like

  19. Analiza dvs. vadeste faptul ca problema este complexa so ca orice solutie simplista va esua.
    Daca este sa adaug o noua dimensiune la discutie, aglomerarile urbane si imposibilitatea extinderii cimitirelor in multe locuri din lume sunt o provocare foarte serioasa pentru chestiunea despre care vorbim aici.

    Like

  20. În sudoarea feţei tale să-ţi mănânci pâinea, până te vei întoarce în pământ, căci din el ai fost luat; căci ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce.” (Genesa 3:19).
    Consider că acest verset e grăitor. Aici nimeni altul decât Dumnezeu vorbeşte vrând parcă să traseze o cale. “Ai păcătuit, plata păcatului tău e moartea. Iar în momentul când mori, trupul acesta al tău care este ţărână, în ţărână seva întoarce.” Am putea spune că e o regulă, dar ca orice regulă are şi excepţile ei. Bunăoară, dacă vorbim de indieni (cei asiatici şi nu cei nord-americani greşit denumiţi indieni) cunoaştem despre ei că îşi incinerează morţii, ei neavând cimitire.
    Chis Paul aducea un argument de bun simţ amintind pe cei martirizaţi, (dintr-o pricină sau alta) fiind arşi pe rug. Ce ne facem cu aceştia? Pe lângă aceştia mai sunt alţii care au murit mâncaţi de fiare sălbatce sau de peştii mării şi exemple ar mai fi, mi-am amintit doar de aceştia.
    Ar trebui să ţinem cont şi de contextul cultural al fiecărui popor. E bună înhumarea? Nu ştiu. E bună incinerarea? Nu ştiu. Cert e că indiferent cum va trece trupul acesta, prin foc, prin înec, ars, înhumat sau aplicândui-se un alt procedeu, ştim că la învierea de apoi, moartea va da pe toţi pe cei care în cursul istoriei i-a ţinut captivi indiferent de forma prin care i-a capturat.

    Like

  21. Eu n-as tine cenusa in casa. Cel mult la cimitir undeva. Sau mai bine imprastiata in patru zari.
    Argumentul de mai sus nu mi se pare insa prea convingator. Oamenii cirvula foarte mult astazi, se muta din loc in loc, mult mai mult ca acum un secol si vizitarea unui mormind debine adesea imposibila.
    Exista astazi modalitati mult mai eficiente de pastrare a memoriei cuiva. Fotografiile, inregistrarile video, etc. sunt mult mai de folos. Desigur, ele pot eluda realitatea morii, pe care o realizezi mult mai mult la un mormint, dar aceasta o poti realiza si la inmormintarea altora, caci oamenii vor continua sa moara si aceasta este o realitate pe care n-o putem evita.

    Like

  22. N-am incercat s-o conving pe sotia mea sa ma incinereze dupa moarte. Nu am inca o pozitie foarte ferma in aceasta chestiune.
    Pe de alta parte. in lumea civilizata (si noi pretindem a face parte din aceasta) se obisnuieste cva ultimele dorinte ale celor decedati sa fie respectate, pe cit este cu putinta. Pina si paginii faceau asta. Cu atit mai mult crestinii.

    Like

  23. Ingroparea are totusi un mare avantaj fata de incinerare : rudele ramase in viata pot veni la mormant cand vor sa isi aminteasca de tine , au un loc unde pot sa te planga , un loc unde esti prezent chiar si numai ci oasele.
    Si incinerat esti prezent prin cenusa dar sa tii urna cu cenusa in casa pe birou sau deasupra semineului mi se pare cam morbid , eu cred ca as avea cosmaruri daca asa avea o astfel de urna in casa.

    Like

  24. Nu stiu ca Biblia sa interzica incinerarea cadavrelor, deci din acest punct de vedere nu vad ce probleme ar fi. De vreme ce Dumnezeu nu se pronunta nici pro si nici contra acestei practici cred ca cei care doresc sa faca acest lucru nu gresesc.
    Din putinele mele cunostinte legate de acest subiect stiu ca , crestinii care se opun acestei practici aduc argumentul ca mortul nu poate fi ars pt. ca la Inviere nu o sa mai aiba un trup care sa invieze . Argumentul nu sta in picioare pt. ca Dumnezeu atotputernic si poate sa invie pe oameni chiar pornind de la un oscior sau de la un fir de par care a scapt de foc. Deasemenea ar putea sa creeze un trup nou si deci sa nu aiba nevoie de vechiul ,,material” din care a fost facut vechiul trup. Dumnezeu nu e limitat de actualul ADN uman pt. a face invierea viitoare.
    In plus exista o multime de martiri crestini care au fost arsi pe rug , deci incinerati , nu prea cred ca Dumnezeu nu o sa ii invieze . O sa gaseasca EL o solutie.
    Oricum personal as prefera ca atunci cand voi muri sa nu fiu incinerat cel putin nu in totalitate , mi-ar placea ca organele care sunt inca bune in momentul mortii sa fie donate unor persoane bolnave si care au nevoie de transplant(asta daca nu voi avea ,,piesele” uzate definitiv de vreo boala sau batranete) . Nu are rost sa arzi ceva ce inca e bun si poate fi folosit la salvarea vietii cuiva.
    Noi putem sa ne zicem parerea si sa ne dorim un lucru sau altul dar cand vom muri nu noi vom hotara ce se va intampla cu cadravrul nostru ci neamurile. Asa ca degeaba incercati sa o convingeti pe sotia dumneavoastra sa va incinereze ca oricum va face cum va dori ea (si nici nu va putea fi acuzata ca nu v-a ascultat pt. ca de vreme ce ati murit ea a iesit de sub autoritatea dumneavoastra) si nu veti putea sa faceti nimic in acel moment , mort fiind.

    Like

Leave a reply to Alexandru Nădăban