Rascumpararea memoriei – o cale mai buna

Domnul Vasilica Croitor este pastor al bisericilor penticostale Betleem din Medgidia si Betel din Constanta.

El a lansat recent, asa cum imi spunea ca va face cu citva timp in urma, un blog pe care va publica o serie intreaga de documente legate de istoria penticostalilor romani sub comunism.

Blogul despre care vorbim aici anticipeaza publicarea cartii Rascumpararea memoriei, la finalizarea careia pastorul Vasilica Croitor lucreaza de mai multa vreme si pe care o asteptam cu nerabdare.

Cei care citesc acest post vor avea, foarte probabil, un flash back, la o lucrare oarecum similara, intitulata Pigmei si uriasi, publicata de Daniel Mitrofan cu citiva ani in urma, intr-un context electoral extrem de agitat in comunitatile baptiste din Romania. Acel text tezist si manipulator a stirnit, pe buna dreptate, nenumarate dispute la vremea aparitiei lui. Din fericire, cu vremea el a cazut in desuetudine, asa cum merita toate productiile de acest gen.

Avind sansa de trece fugar printr-o versiune preliminara a cartii domnului Croitor, va garantez ca intre cele doua lucrari asemanarile sunt numai superficiale. De fapt, intre ele exista diferente absolut radicale. Iata care sunt, in opinia mea, citeva dintre ele:

1. Scopul aceastei lucrari nu este unul electoral, desi ea va aparea, probabil, in preajma unui congres electiv al Uniunii Penticostale. Desigur, lucrarea i-a facut deja sa tremure pe aceia dintre liderii penticostali care au cite ceva de ascuns. Dar asa si trebuie sa fie, de vreme ce acestia n-au avut decenta de a-si marturisi tradarile din perioada comunista nici la douazeci de ani de la caderea fostului regim.

2. Abordarea domnului Croitor este una cit se poate de impartiala, omeneste vorbind, ea netrecind sub tacere pacatele vreuneia dintre tabere, asa cum facea cealalta lucrare. Cu alte cuvinte, avem de-a face cu o incercare de clarificare a trecutului, nu cu una de ocultare a acestuia.

3. Rigoarea cu care este abordat subiectul in cartea de fata este impresionanta, dat fiind ca autorul nu este istoric de profesie, ceea ce arata ca atunci cind exista intentii curate si seriozitate, chiar si un amator poate realiza lucruri de maxima decenta. El incearca sa se fereasca de a da verdicte si face efortul de a opera cu nuante, intr-o problematica complexa, in care numai Dumnezeu este calificat sa rosteasca judecata finala si in care colaborationismul si responsabilitatea pentru acesta presupune o judecata bazata pe discernerea unei gradari infinite de sensuri.

4. Atitudinea cu care se raporteaza autorul la aceasta complicata chestiune nu este una de vendeta, mai mult sau mai putin personala, ci una spirituala, al carei scop este de a oferi o sansa de reconciliere unei comunitati care a incercat timp de peste doua decenii sa ascunda, din diverse pricini si cu diverse scuze, mizeria colaborationismului cu regimul comunist.

Este de asteptat ca aceasta carte sa stirneasca valuri. Acest lucru este inevitabil, in conditiile date. Sa speram si sa ne rugam ca macar unii dintre cei vizati sa fie condusi la pocainta reala, prin confruntarea cu adevarul. Poate ca penticostalii vor reusi sa faca mai bine ceea ce baptistii romani au ratat, probabil definitiv, din prea multa lasitate si politicianism.

Sper din toata inima ca finalul acestui proces sa fie unul bun, care sa zideasca Imparatia lui Dumnezeu. Merita sa ne rugam pentru asta. Doamne-ajuta!