Explorarea trecutului are valoare de exemplu – 6

Navigatorii

În vara anului 1978, DM termina facultatea şi urma să-şi înceapă slujba la Întreprinderea de Mase Plastice, ca urmare a unei detaşări, după ce iniţial primise repartiţie la o întreprindere din Cehul Silvaniei, despre care ştie că nu a funcţionat niciodată.

În vara anterioară, pe 21 august 1977 avusese loc o întâlnire pe care o consideră „providenţială” cu 2 misionari americani, care lucrau în România cu o organizaţie numită Navigatorii, organizaţie care se ocupa „de ucenicie creştină, de formarea spirituală a tinerilor”. Intervievatul meu mărturiseşte că nu are memoria datelor dar îşi aminteşte cu precizie această dată din cauza importanţei pe care a avut-o în viaţa sa.

A considerat-o „providenţială” pentru că „după cinci ani de activism religios (membru în comitetul de conducere, am predicat, m-am ocupat de tineri, am făcut studii biblice, am cântat în cor, am fost implicat în activităţi de misiune), cu toate tensiunile, cu ruptura dintre conservatori şi radicali din biserică, cu ulcerul de rigoare, ajunsesem la un soi de cinism şi dezamăgire. Opoziţia pe care o făceau în biserică cei care lucrau cu Securitatea sau erau pur şi simplu conservatori faţă de Iosif Ţon şi de toate mişcările astea, faţă de o încercare mai radicală de opoziţie faţă de regimul comunist, mi-aduseseră o teribilă dezamăgire”. „Lucrurile acestea nu mai aveau sens. Mi-am pierdut gustul, pur şi simplu”. „Nu ajunsesem să mă îndoiesc de credinţa mea dar eram teribil de dezamăgit faţă de tot ce însemna biserică (…) ori, întâlnirea cu Navigatorii mi-a dat o nouă perspectivă, aceea a valorii investiţiei în câţiva oameni”.

Cei doi misionari ai Navigatorilor i-au arătat „o mică ilustraţie care realmente dădea sens existenţei mele ca şi creştin. Ei povesteau în esenţă despre faptul că Christos a fost trimis în lume de Dumnezeu să predice Evanghelia, că în urma predicării unii au răspuns în mod pozitiv, s-au convertit. Apoi El a selectat dintre aceia câţiva oameni de care s-a ocupat în mod special, ucenicindu-i formându-i şi ei au devenit ucenicii Lui. Dintre aceştia i-a ales pe cei mai vrednici, pe cei mai vizionari, pe cei pe care i-a găsit cu calităţi speciale şi a format din ei lideri pe care apoi i-a trimis în lume să repete procesul în momentul în care El a trebuit să plece din lumea asta. Ei bine, pentru mine această ilustraţie a procesului, cum îl numesc Navigatorii, realmente a dat un sens vieţii mele. Am realizat că sensul existenţei creştine nu este în activism, că nu un număr de predici, de activităţi pe care îl faci în biserici este important ci investiţia în formarea câtorva oameni. Este cea mai valoroasă… şi asta nu poate fi împiedicată nici de informatori, nici de ultraconservatori, nici de laşi, nici de trădători”.

„Era o viziune holistică asupra existenţei pentru că atunci când mă gândeam la a investi în viaţa unor oameni, discutam cu oamenii ăştia de la spălatul pe dinţi şi pe picioare, de la faptul că nu trebuie să miroase de la tine…. Nu era vorba de un proces de pregătire a tinerilor pentru a deveni pastori în biserici. Cea mai mare parte a lor au rămas laici, au vocaţii seculare… deci ei şi-au continuat existenţa de laici dar, în acelaşi timp, au căpătat un sens al existenţei lor, au căpătat o pasiune pentru formarea altora, s-au format ei înşişi nu doar în sensul strict religios deşi dimensiunea religioasă era una dominantă. Cu oamenii ăştia am citit cărţi, (…) care se dezbăteau în vremea aceea. Nu discutam doar texte biblice, discutam filozofie, discutam psihologie, am analizat timp de câteva luni de zile Minima moralia, cartea lui Andrei Pleşu care apăruse înainte de căderea comunismului, întorcând-o pe toate feţele…”

Organizaţia Navigatorilor, „înfiinţată în anii ’50 continuă să existe şi să funcţioneze în peste o sută de ţări din lume. Nu mai este prezentă, oficial, în România, implicarea sa oficială s-a încheiat în 1989. A lucrat în România din 1975 până în 1989”. DM i-a întâlnit pe Navigatori, în august ’77, prin intermediul legăturilor sale cu mişcarea de disidenţă. „Întâlnirea cu Navigatorii a marcat un început al unui imput dinspre Vest, în formarea unei noi generaţii de tineri evanghelici în România pentru că seminariile teologice erau extrem de controlate de Securitate, numărul de studenţi ajunseseră la un moment dat la 4, o dată la 2 ani, deci în mod clar nu puteau acoperi nevoile bisericilor, erau aproape o mie de biserici baptiste şi existau vreo sută cincizeci de pastori”.

Începând din 1978 s-a format „un grup de lideri naţionali, de 7-8 oameni care era grupul central şi apoi în jurul acestor oameni existau alte grupuri ajungând la aproape o mie de oameni”.

Una dintre enigmele dosarului său este aceea că nu apare nicăieri numele Navigatorilor. „Probabil există un dosar al lor pentru că unii pastori colaboratori ai Securităţii ştiau de existenţa sa, astfel că e imposibil ca să nu existat informaţii”.

În condiţiile în care membrii ALRC-ului au avut de suportat represiunea brutală a autorităţilor: anchete permanente, ameninţări, au fost excomunicaţi din biserici prin intermediul pastorilor colaboratori, bătuţi, supuşi unor presiuni foarte mari, „unul dintre ei s-a sinucis, nemaiputând suporta”, cei mai mulţi dintre ei au fost forţaţi să părăsească ţara.

„În toate mişcările astea erau oameni care doreau să facă zgomot pentru a pleca. Chiar unii dintre tinerii cu care eu am fost implicat au dorit, măcar într-o oarecare măsură, să plece din ţară. (…) Însă pentru mulţi dintre cei care au aderat la ALRC, convingerea mea este că n-au făcut-o pentru a pleca, spre deosebire de mişcarea Goma, în care , cred eu, cea mai mare parte a semnatarilor au văzut în asta un mijloc de a pleca din ţară. (…) După părerea mea, folosul ALRC a fost în radicalismul contestării ideologiei comuniste pe care Pavel şi cei din grup au realizat-o dar, din păcate, impactul pe termen lung a fost destul de redus pentru că ei au fost cu toţii împinşi în afară din ţară.” În această perioadă, mai ales anii 80 -81 şi DM a fost foarte atent supravegheat.

(Interviu realizat de Ligia Dobrincu.)