Criza demografica din Romania

Zilele acestea toate discuţiile politice în România se reduc la găsirea unor soluţii de urgenţă care să evite intrarea României intr-un colaps economic de amploarea celui cu care se confruntă în prezent Grecia.

Amînarea sine die a reformelor necesare ale aparatului administrativ, incompetent şi supradimensionat; corupţia generalizată, de la cel mai înalt nivel, la cele mai de jos; clientelismul politic atotprezent; sistemul educaţional demodat şi corupt; moralitatea publică îndoielnică; credinţa creştină afişată cu emfază, dar lipsită aproape de orice fel de implicaţii în planul angajării etice şi sociale; acestea şi multe altele sunt cauze ale situaţiei grave în care se află ţara noastră.

Iar soluţiile propuse acum de preşedinţie şi guvern sunt, ca de obicei, formulate prea târziu, în mod pompieristic şi fără perspectivă (pentru o analiză vitriolată a acestora, citiţi articolul Alinei Mungiu Pippidi, din România liberă; chiar dacă nu pot fi de acord cu toate concluziile sale, doamna Mungiu spune lucruri care trebuie rostite, dar pe care prea puţini au curajul să le rostească).

Unul dintre efectele imediate ale acestor măsuri, luate exclusiv pe criterii economice, fără a se acorda nici un fel de atenţie implicaţiilor etice şi sociale ale acestora – mă refer mai ales la reducerea pensiilor şi a indemnizaţiilor pentru mame – va fi adâncirea crizei demografice fără precedent cu care se confruntă România. Cei care erau deja victime ale capitalismului sălbatic promovat de promotorii neoliberalismului românesc sunt din nou victimizaţi, în vreme ce securiştii şi foştii activişti de partid, de ale căror privilegii nu îndrăzneşte nimeni să se atingă, îşi văd mai departe de afacerile lor veroase, finanţate din pensii imoral de mari.

În anul 2007, Centrul de Cercetări Demografice ‘Vladimir Trebici’ din cadrul Institutului Naţional de Cercetări Econimice al Academiei Române a publicat un studiu intitulat ‘Declinul demografic şi viitorul populaţiei României‘. Documentul pledează pentru o politică coerentă a statului pentru reversarea trendului demografic negativ în ţara noastră, care, dacă continuă în acelaşi ritm nu va mai putea fi oprit, ceea ce ar fi o veritabilă catastrofă şi un atentat la adresa securităţii naţionale.

În mod poate surprinzător pentru unii, o ţară absolut secularizată precum Franţa a reuşit, prin politici inteligente şi de perspectivă să gpsească soluţii la o problemă similară. Iată ce spune studiul citat, la pagina 52.

Dacă ai curiozitatea de a urmări presa scrisă, radioul şi televiziunea din Franţa, ţară în care preocuparea faţă de situaţia demografică a fost şi a rămas o constantă, nu poţi să nu admiri interesul, limbajul corect şi competent al oamenilor de presă, al oamenilor politici şi chiar al opiniei publice, atunci când se discută situaţia demografică. Nu este numai reflexul unui nivel ridicat de civilizaţie spirituală. Este şi rezultatul unei veritabile strategii construite şi cultivate de decenii bune de şcoala demografică franceză, de departe cea mai importantă din Europa. Vom aminti că şi Franţa a trecut, înaintea celui de al doilea război mondial, printr-o criză demografică provocată de scăderea alarmantă a natalităţii. Numai că, marele om de stat care a fost generalul Charles de Gaulle a înţeles semnalele de alarmă trase în mod repetat de demografii francezi şi în primul rând de remarcabilul economist şi demograf Alfred Sauvy, fondatorul şi primul director al Institutului Naţional de Studii Demografice, creat imediat după război. Franţa are astăzi o demografie sănătoasă, în primul rând prin nivelul ridicat al fertilităţii (aproape doi copii la o femeie) iar în spatele acestei realităţi se află o politică familială complexă, extrem de bine articulată, construită în aproape cinci decenii şi adaptată continuu la schimbările pe care le cunoaşte starea demografică. Această politică este rezultatul unei lungi şi impecabile conlucrări între clasa politică şi cercetarea demografică şi din alte arii ale socialului şi economicului. Trebuie însă adăugat că un merit şi o contribuţie incontestabile revin şi presei. Analiza diverselor componente ale politicii familiale, a eficienţei acestora şi a multiplelor faţete ale situaţiei demografice nu constituie o abordare conjuncturală, ci una constantă şi competentă. Cultura demografică este indispensabilă înţelegerii felului în care o populaţie evoluează în timp, care sunt componentele evoluţiei, prin ce mecanisme se produc schimbări structurale, ce implicaţii demografice şi socio-economice au aceste schimbări, răspunderea individului faţă de societate, legătura dintre comportamentul demografic individual şi sănătatea demografică a naţiunii, legătura dintre sănătatea demografică a naţiunii şi binele individual, solidaritatea. Nu ar putea fi rolul cercetării şi al Comisiei Naţionale de Populaţie şi Dezvoltare demararea unei strategii în acest sens şi în România?

Este un subiect asupra căruia cred că teologii şi sociologii din România ar trebui să se aplece cu mult mai mare seriozitate, căci în ce priveşte politicienii, nu cred că există vreo şansă.

Advertisement