Domnul Liviu Antonesi a publicat astazi pe blogul sau o reflectie lucida si trista asupra efectului celor doua catastrofe di ultima vreme, moartea presedintelui polones si eruptia vulcanului din Islanda, asupra ambitiilor prometeice ale fiintei umane, prea increzatoare in valentele soteriologice ale avansului sau tehnologic.
Textul sau este o convingatoare pledoarie pentru smerenie. Se merita sa-l cititi. Redau mai jos un mic fragment, pe post de motivatie.
Prometeismul nostru a suferit o lovitură peste bot! Am primit o lecţie de la natură, însă nu în forma violentă a unei erupţii catastrofice, a unui cutremur devastator sau a unui tsunami, ci prin semnale de-a dreptul diafane – ceaţa, norul vulcanic… Am primit o lecţie şi un leac pentru trufia noastră, puternici ai zilei sau doar bieţi oameni. Din păcate, mă tem că am primit doar un „leac de frică”. Or, frica nu este un învăţător, un sfetnic bun. Frica vine şi trece, frica e o reacţie mai degrabă viscerală. Iar dacă se permanentizează, devine blocantă. Nimic nu se poate face sub semnul unei eterne frici. Ne-ar fi fost mai degrabă de folos o lecţie despre limitele noastre, ale puterilor şi operelor noastre, o lecţie de umilitate. Dar nu cred că sîntem în stare de aşa ceva! Se va fi găsind aici farmecul naturii noastre? Nu ştiu, chiar nu am un răspuns.
Cititi AICI intregul articol.
Persona 