Andrei Plesu despre toxicitatea spatiului virtual romanesc

Dilema veche din aceasta saptamina publica sub titlul ‘Ce este un forum?’ un text al domnului Andrei Plesu despre comentariile care apare pe diversele forumuri ale publicatiilor romanesti.

Deoarece ceea ce spune acolo Andrei Plesu este valabil si pentru comentariile care apar in blogosfera evanghelica, inclusiv pe cele mai bune dintre ele (ori pe cele mai cunoscute, ceea ce nu este acelasi lucru), redau aici in intregime acest text.

Pentru a vedea comentariile lasate pe forumul Dimelei, va trebui sa faceti efortul deplasarii virtuale pe situl revistei. Va doresc o lectura vindecatoare pentru suflet.

A interveni pe „forum“ a devenit, de cîţiva ani buni, un hobby la îndemînă. La sfîrşitul fiecărui articol publicat în presa curentă, o sumedenie de cititori (care, de regulă, nu-şi semnează mesajul cu numele lor adevărat) se pronunţă, fiecare cu inteligenţa şi gramatica lui, asupra articolului cu pricina. Nimic rău, în principiu. Am făcut însă experienţa de a citi, în mai multe rînduri, felurite reacţii la articolele mele. A rezultat o rapidă reflexie asupra acestui nou „gen“ literar şi mi se pare util să o împărtăşesc forumiştilor înşişi.

Aş aminti, mai întîi, interlocutorilor mei că termenul „forum“, dincolo de istoria lui „electronică“, are o ereditate nobilă, grecească şi latină. Forumul roman, ca şi agora grecească, erau locuri publice axiale în viaţa cetăţii. Forumul era, deopotrivă, spaţiu al autorităţii, al instituţiilor politice, şi loc al adunărilor populare, al dezbaterilor comunitare sau al comerţului. Pe scurt, forumul era un loc al schimbului: de idei, de mărfuri, de opinii. Acolo se luau decizii, acolo se instituiau legi, acolo se desfăşurau „certurile“ între cetăţeni, fie ei reprezentanţi ai diferitelor facţiuni politice, filozofi, negustori, sau gură-cască. Forumul era un teritoriu civic şi ritual. Toate astea ar trebui să impună forumistului contemporan o anumită ţinută, o anumită responsabilitate. A fi prezent „pe forum“ înseamnă a asuma un rol social, un oficiu public. Forumul nu e un ring de box, în care intri pus pe mutilarea adversarului. El nu e, de fapt, un loc al adversităţii, chiar dacă e unul al dezbaterii, al părerilor contradictorii. Ceea ce urmăreşte forumistul nu e să brutalizeze, ci să convingă. Nu să spargă nasurile, ci să reorienteze minţile. Asta se face cu argumente, cu vervă (eventual ironică), nu însă cu injurii şi ghionturi. Şi încă ceva: în piaţa publică nu te duci dezbrăcat, sau în pijama, sau nespălat. Te duci îngrijit la vorbă şi la port, gata să contrezi, gata să îţi susţii fără concesii convingerile, dar niciodată preocupat să îţi înjoseşti propinenţii sau pe tine însuţi prin gesturi şi cuvinte de ocară. E recomandabil să ştii despre ce vorbeşti, să te exprimi corect şi limpede şi, mai ales, să fii la obiect. Să nu te laşi dominat de idei fixe, de obsesii private, de instincte nedomesticite. Să combaţi idei, nu oameni, să nu-ţi iei antipatiile personale drept „principii“, nici competenţa proprie drept cristal.

Forumiştii ar trebui, poate, pornind de la schiţa de mai sus, să-şi pună, măcar din cînd în cînd, problema unei minime etici a forumului. Forumul nu e o anexă a dormitorului sau a closetului de-acasă. E o ieşire în lume, cu tot ceea ce o asemenea ieşire presupune, de la veşmînt la discurs. E un centru social, nu o berărie de cartier. Experienţa mea de lectură, cu unele excepţii, cărora le sînt recunoscător, nu e pe măsura aşteptărilor. Mulţi dintre forumişti sînt fie confiscaţi de o exaltată imagine de sine, fie obsedaţi de sîngeroase resentimente. Cei care îl detestă pe Băsescu scriu despre el indiferent dacă articolul pe care îl „comentează“ e despre piersici. Cei care, mutatis mutandis, mă detestă pe mine, au aerul că aşteaptă febril ocazia săptămînală de a-şi exersa ura şi umorul fin împotriva metehnelor mele pernicioase. Alţii se ceartă între ei, alţii fac paradă de cultură şi subtilitate, carenţi, în mod stingheritor, la amîndouă. Cei mai mulţi nu fac decît să se afle în treabă, cerşind un pic de atenţie, un pic de prestigiu, o ţîră de recunoaştere publică. Forumul roman se construise prin asanarea unei mlaştini. Din păcate, la noi, mlaştina e încă la suprafaţă.

Apărut în Adevărul, 16 martie 2010.

Author: DanutM

Anglican theologian. Former Director for Faith and Development Middle East and Eastern Europe Region of World Vision International

2 thoughts on “Andrei Plesu despre toxicitatea spatiului virtual romanesc”

  1. impresionant articol!! merita publicat in toate limbile si pe toate ‘gardurile electronice’!
    toata aprecierea d-lui andrei plesu! si d-lui danutM pentru postare.

    Like

  2. Plesu in one of his best shots.
    Cred ca prea multi dintre noi nu suntem moralmente pregatiti pentru libertatea asa de mare pe care ne-o ofera, iluzoriu intr-un fel, Internetul. Si, dupa cum merg lucrurile, nici nu cred ca vom fi vreodata. Poate ca parintii ar trebui sa ii invete pe copii, pe langa bunele maniere in societate, si bunele maniare in fata tastaturii. O responsabilitate in plus dar … n-ai ce-i face…

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s