Vasile Ernu – Manifestul cartii

Ceea ce urmează se referă la o problemă culturală majoră, dar care porneşte de la un exemplu concret: situaţia cărţii în ansamblul său. Ştiu că în România e bine să spui doar ceea ce e bine să se audă şi să deranjezi doar atît cît îţi permit diversele centre de putere. Voi încălca această regulă. Ceea ce urmează nu e nici o condamnare, nici o tragere la răspundere, nici o analiză exhaustivă, ci o încercare de a depista problemele profunde, de a le pune în discuţie şi de a propune anumite soluţii.
Nu am pretenţia de originalitate, căci o bună parte din idei „plutesc în aer” şi sînt cunoscute destul de bine în mediile de specialitate;  doar că nu se prea discută public. Voi vorbi despre „carte” într-un sens larg, considerînd-o cel mai bun, sigur şi ieftin instrument de educaţie şi, de aceea, şi cel mai important. Prin „literatură”, în acest text, definesc orice gen, cu excepţia carţilor de ştiinţă. Deci, cum putem salva industria cărţii şi mări numărul cititorilor?

Situaţia actuală

Trebuie să pornim de la o constatare simplă: în acest moment, Statul şi instituţiile sale care se ocupă de domeniul cultural nu dispun de nici o analiză serioasă şi credibilă a domeniului cultural în ansamblu şi în mod special al situaţiei cărţii de la noi. E lăudabil că Centrul de Studii şi Cercetări în Domeniul Culturii încearcă să ne ofere din cînd în cînd cîte o analiză, dar totul e încă timid, ca la început de drum. Mediul privat nu a făcut nici el mai nimic în acest sens. Deci, nu avem nişte date statistice serioase şi nici discuţii publice cu actorii principali ai acestui domeniu, aşa că despre piaţa de carte din România nu se ştie mai nimic.

Cititi mai departe…

Prietenul Mihail Neamtu scrie si el AICI despre aceasta initiativa.

* * *

Acesta este un text lung si nu stiu citi dintre cei dvs. vor avea rabdarea de a-l citi in intregime. De aceea, redau mai jos rezumatul sugestiilor facute de Vasile Ernu pentru revitalizarea cartii in spatiul romanesc:

  1. Trebuie depăşită ideea-clişeu cum că statul este „un prost administrator”, iar privatul un „excelent administrator”. E o temă lungă şi complicată. Eu cred că putem porni de la o premisă minimă: ambele pot fi şi bune şi proaste. În domeniul culturii, putem aduce exemple la îndemînă: în acest moment, una din cele mai dinamice şi creative instituţii de cultură de la noi, foarte iubită de publicul tînăr, este o instituţie de stat, condusă de o mînă de oameni, Centrul Naţional al Dansului – Bucureşti. ICR e alt exemplu pozitiv. Pe partea mitului eficienţei privatului poate fi adus ca exemplu modul în care sistemul financiar bancar modial, esenţă a sferei private şi a eficienţei, trebuie să fie salvat din 20 în 40 de ani de Stat, cea mai „ineficientă” structură.
  2. Politica neimplicării statului în acest sector nu este în interesul său şi este dăunător pentru cetăţenii săi. De 20 de ani, Statul asistă, este părtaş la distrugerea unei imense infrastructuri culturale şi educaţionale, ca să ne referim doar la domeniul despre care discutăm. El trebuie să-şi revizuiască urgent această poziţie şi să-şi redefinească rostul.
  3. c. Statul trebuie să-şi regîndească priorităţile în domeniul cultural. El deţine o infrastructură în care a investit şi în perioada precomunistă şi în perioada comunistă, şi nu trebuie să renunţe la ea. Politicile de privatizare totală sau de neimplicare a Statului în industriile culturale sînt distructive pentru cetăţeni şi implicit îi dăunează şi Statului. Statul nu trebuie să devină o sursă de cultură sau de bani, ci trebuie să pună la dispoziţie o infrastructură şi să aibă un rol de mediator.
  4. Crearea unui rol central al statului în domeniul cultural şi al educaţiei nu presupune distrugerea privatului.
  5. Un stat care investeşte în cultură şi educaţie are dreptul să impună anumite forme de impozitare. El trebuie să găsească forme de impozitare a unor industrii care să contribuie la fondurile culutrale. Avem o mulţime de modele europene: jocuri de noroc, alcool, ţigări etc. Acum cîţiva ani, în Estonia, ţară cu un nivel de educaţie şi cultural destul de ridicat, vedeai afişe cu sloganul: Jucaţi (la Loto), Beţi şi Fumaţi – aşa veţi susţine cultura şi educaţia din ţară!
  6. Scăderea numărului de cititori face ca afacerea cu cartea să fie o afacere foarte neatractivă pentru piaţa liberă. Aceasta duce la rîndul lui la dispariţia librăriilor. Problema difuzării este una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă piaţa de carte. În România, piaţa de carte este estimată la o valoare de 50 mil. Euro. E o cifră nesigură din lipsă de studii pe domeniu, însă e o sumă infimă în comparaţie cu ţările ocidentale, sau chiar centraleuropene. Germania are o piaţă de 10 miliarde Euro şi publică 96.000 te titluri anual (în 2009). Noi estimăm 12.000 de titluri. Din datele de care dispunem, vedem că între 1990 şi 2010, editarea de cărţi a cunoscut o evoluţie importantă: numărul de titluri a crescut de la trei la 15 mii; în schimb, tirajele au scazut de la 57 milioane la abia 9 milioane. E vorba de sărăcirea generalizată a populatiei, care cumpără tot mai puţine cărţi (de şase ori mai puţine cărţi).Editarea e de cinci ori mai diversificata, dar lectura e de şase ori mai redusa. La această problemă trebuie găsite urgent soluţii.
  7. Mai mult, pînă acum, cîştigurile autorilor si ale traducatorilor erau impozitate, conform Legii, cu 10%. Guvernul actual, din lipsă cronică de bani, adîncita acum de criză, încearcă să impoziteze şi autorii cu acel cumul de impozite şi taxe cu care sunt loviţi angajaţii şi angajatorii în cazul contractelor de angajare obişnuite. Acestea, cumulate, se ridică la peste 70% din ceea ce primeşte omul în mînă (net), iar aplicarea unei asemenea legi fie ar arunca în aer preţul cartii (deja prea mare pentru piaţa autohtonă), fie ar genera diverse malversaţii contabile care să permită supravieţuirea ambelor părti (primejdios şi jenant pentru toată lumea), fie ar reduce drastic numarul contribuţiilor originale, din lipsă de posibilităţi materiale. Şi, deja în momentul acesta, dupa cum bine ştim, e problematic să trăieşti din drepturile de autor, chiar şi fără să ne mai lovească pe toţi barosul unor impozite suplimentare.
  8. Administraţia Fondului Cultural Român există teoretic, are programe de sprijinire a culturii scrise, dar modul de lucru cu aceasta instituţie este atît de birocratic, de greoi şi de restrictiv, incat multe edituri au renunţat să mai facă apel la acest tip de subvenţie. Cunosc o mulţime de editori care, după cîţiva ani în care s-au straduit din greu să respecte toate imperativele legislaţiei în domeniu şi să facă echilibristica de contabilitate fără de care nu ajungi la calculele necesare, s-au săturat şi au renunţat să mai ceară subvenţii.
  9. Ministerul Culturii a avut un fond dedicat achiziţiei de carte pentru biblioteci. Programul a mers greoi, cu multe probleme. A fost închis din lipsă de fonduri. Profesorilor li s-a luat sprijinul financiar pentru achiziţia de carte. Aceste fonduri trebuie urgent repornite.
  10. România impozitează tot de-a valma, fără priorităţi şi distincţii. Că-i carne sau ou, că-i cărămidă sau salopetă, că-i viezure sau carte, tot 16% e impozitul pe profit. Statul trebuie să scadă acest impozit.
  11. Altă problemă dificilă sînt impozitele şi taxele aplicate atît angajatului, cît si angajatorului: în cazul unei abordări legale a chestiunii, aceste impozite constituie o povară grea pentru întreprindere.  În total cifrîndu-se (ce trebuie să plătească angajatul plus ce trebuie să plătească întreprinderea) la mai mult de 70% din ceea ce primeşte angajatul în mînă.
  12. Avem o Lege a cărtii, e sublimă ca toate legile noastre, dar are un mic defect: nu funcţionează. E blocată la comisii, ministere etc. De exemplu: în Legea cărţii acum în vigoare, se prevede înjumătăţirea taxelor poştale pentru carti, dar nu se aplică, Poşta explicînd că nu există fonduri cu care s-ar putea acoperi această reducere.
  13. Toate cărţile care se editează pe hîrtie să se producă şi digital şi să se creeze o bază de date la care să aibă acces gratuit orice cetăţean (vezi proiectul „Piraterie naţională”.)
  14. Înlocuirea treptată a manualelor pe hîrtie cu manuale digitale. Digitizarea României va duce la dispariţia mafiei din domeniul manualelor. Dispare suportul lor pe hîrtie, apare accesul la manuale digitale gratuit, dispare mafia producerii lor. Book Reader-ele sînt finanţate de către Stat.
  15. Trebuie urgent creat un fond special pentru susţinerea cărţii pentru copii (scriere, ilustrare, editare), pentru promovarea şi achiziţionarea ei.
  16. Digitizarea şi accesul gratuit la cărţi electronice poate fi un proiect de proporţii şi poate avea un efect extraordinar mai ales asupra educaţiei. Statul nu a reuşit şi nu va reuşi în următoarea perioadă să ne pună la dispoziţe o infrastructură, un mecanism de educaţie gratuit şi de calitate. Situaţia educaţiei şi a calităţii umane din această zonă se înrăutăţeşte cu viteză. Practic trebuie să ne luăm educaţia în propriile mîini, să ne autoeducăm dacă vrem să supravieţuim. Accesul la ridere, la cărţi gratuite poate cel puţin ameliora degradarea sistemului de educaţie. Iar Statul, cu investiţii minime, poate avea un profit uriaş: cetăţeni ceva mai educaţi.
  17. Punerea urgentă în aplicare a „Legii cărţii”, care e blocată pe la diverse ministere.
Advertisements

Author: DanutM

Anglican theologian. Former Director for Faith and Development Middle East and Eastern Europe Region of World Vision International

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s