Despre diaspora evanghelica romaneasca – 5

Perspectivele emigraţiei evanghelice româneşti din America

Încerc să închei, cât voi putea, într-o notă mai pozitivă, privind spre viitor.

Nu cred ca bisericile evanghelice de limbă română au mare viitor în America. Poate cele penticostale vor rezista mai mult, dar cu vremea vor dispărea şi ele, ceea ce este normal. Dacă românii au emigrat în America, este natural să devină cu vremea americani. Dacă n-o fac, de ce s-au mai dus acolo?

Pe măsură ce, să sperăm, perioada patologică postcomunistă a comunităţilor evanghelice din România va deveni o chestiune de domeniul trecutului, probabil că şi diaspora evanghelică din America va intra într-o perioadă de dezvoltare mai normală, căci, este evident, între cele două comunităţi există o simbioză de netăgăduit. Patologiile de acasă sunt în mod normal exacerbate în contextul imigraţiei.

Pe măsură ce societatea românească va reveni la normal (nu vă grăbiţi totuşi, mai durează vreo 20 de ani) unii dintre cei care au emigrat probabil se vor întoarce în ţară. Sau măcar nepoţii lor. Avem deja câteva exemple de asemenea curajoşi, mai ales în spaţiul privat, mai deschis la promovarea competenţei. Cei mai mulţi însă nu se vor întoarce niciodată, căci ţara din care au plecat nu mai există.

Speranţa mea este însă că, în timp, legăturile între specialiştii români din ţară şi din diaspora se vor dezvolta, spre folosul reciproc. Vorbesc despre specialişti în general, dar putem vorbi şi de teologi sau specialişti în misiune ori pastorală. Ne îndreptăm spre o lume globală şi, orice am crede despre asta, este raţional să ne adaptăm la ea şi să folosim  cât mai deplin avantajele acestei noi realităţi.

Scriptura ne vorbeşte despre o lume care, apropiindu-se de finalul istoriei, nu devine mai buna, ci mai rea. Soluţia în faţa acestei situaţii nu este panica şi nici cedarea la ispita scenariilor oculte, ci încrederea că Domnul istoriei este şi va rămâne pe tron. Aşa fiind, vorba lui Luther, daca ştiu că mâine este sfârşitul lumii, astăzi sădesc un pom. Nu neapărat de dragul pomului, deşi are şi el valoarea lui, ci mai ales din pricina a ceea ce sădirea lui construieşte în noi, căci acest lucru va dăinui veşnic.

Vă las spre meditaţie această ultimă metaforă, în finalul micii mele analize cu privire la diaspora evanghelică românească din America. Sper ca ea să fie de folos să sa dea de gândit celor care şi-au format acest bun şi smerit obicei. Celorlalţi le doresc numai bine.

Vă doresc tuturor un an mai bun ca cel care a trecut.

Author: DanutM

Anglican theologian. Former Director for Faith and Development Middle East and Eastern Europe Region of World Vision International

9 thoughts on “Despre diaspora evanghelica romaneasca – 5”

  1. O sa devina americani dar asta nu inseamna ca o sa inceteze sa ramana romani. Sau asa sper , cel putin limba si istoria romana sper sa nu o uite. Nu cred ca o asimilare totala in randul americanilor anglo-saxoni e o idee buna

    Like

    1. Teoretic vorbind, sunt romani care spun “sa imprumuta ce-i bun de la Americani, si sa alungam cei rau de la noi -Romani” … dar mi se pare ca aceasta buna lozinca … nu este discutata pe larg si aprofunzita ca sa poata face un impact in viata oamenilor romani din SUA.

      La fel … multi romani dupa ani de zile fiind in SUA spun … “eu nu sunt american, eu sunt roman” (la identificarea culturala) … si cand merg in RO se dau mare ca ce bine le sta lor in SUA acuma ca sunt Americani.

      Oricum, cred ca primele doua generatii de emigranti in SUA au crize de indentificare sanatoasa. Parintii cerand copiilor sa vorbeascu numai romaneste cu ei (altcumva este o desconsiderare fata de parinti) si copii nu stiu daca sunt americani in deplin sau daca sunt romani.

      Like

  2. Nu, cred ca vor deveni americani. Vor deveni oameni. Mai mari, mai echilibrati, mai buni, mai culti, mai, mai, mai… Ori se vor limita la ceea ce au fost si se vor usca incetul cu incetul, neintelegand ca omul creste, se dezvolta, se maturizeaza sau descreste… Uni spera sa ramana ceea ce au fost. O iluzie. O privire aruncata in oglinda si gata… te dumiresti. Nu poti ramane ceea ce ai fost. “Te ridici sau te cobori? Te intreb de doua ori.” Cam asta este periplul nostru. A treia oara nu te mai intreaba nimeni. Incetezi sa mai existi. Cel putin la nivel socio-intelectual.

    Cei nascuti acolo, ma refer la copii nostri. Devin americani cu radacini puternice in cultura familiei in care s-au nascut. De cele mai multe ori aceasta apartenenta are prea putin de-a face cu romanismul si mai mult cu formarea de care au beneficiat in copilarie si adolescenta.

    Ei sunt ceea ce le-am dat voie sau incurajat sa devina. Sunt si exceptii, dar prea putine.

    Like

    1. Sunt absolut de acord cu ceea ce scrieti. Cheia este in familie. Daca parintii sunt respectati de copii, ei pot fo modele si calauza in formarea acestora ca oameni. Opusul insa este de asemenea adevarat. Ne transmitem cel mai adesea patologiile catre copiii nostri, acestia devenind victimele lucrurilor nerezolvate din viata noastra.
      Multumesc pentru aceasta contributie importanta la discutia noastra.

      Like

  3. Imi aduc aminte cand in Chicago la inceputul anilor 80′ un pastor mai in varsta se “chinuia” sa ofere sambata copiilor si tinerilor ore de romana. Un alt pastor, tot trecut de varsta a doua, imi spunea: “Mai bine s-ar stradui sa-i faca prima data oamenii si apoi romani!” Cred ca si unul si altul dorea ceva bun. Si totusi omul se “fabrica” acasa, nu la biserica si nici la Universitate. Biserica are rolul de-a accentua ceea ce spune tata si mama vis-a-vis de formare/cultura/omenie si nu invers, la fel si scoala.
    Am vazut romani tineri in SUA care datorita “contextului cultural de acasa” (bataie sora cu moartea, betie pana se vedea nivelul alcoolului in ochii, etc.) nu doreau sa aiba de-a face cu romanismul sau sa se identifice cu el.
    Am vazut pe alti la care doar bunicii au fost nascuti in Romania si ei “se dadeau mari romani” desi nu stiau o “boaba” romaneste. Aveau un respect si o dragoste deosebita fata de bunici.
    Dorim evanghelizarea lumii… nu o vom putea realiza pana cand nu vom intelege ca “familia” este cheia.

    Cred ca Billy Graham merge/a mers intr-o extrema, dar pe mijloc, la fel si James Dobson, intr-o alta extrema, tot pe mijloc pe undeva.

    Se pune mare accent astazi pe asa zisele “celule”. Este o forma apropiata de ceea ce propun, dar “celula” este familia. Aici se formeaza caracterul, intelectul, etc. Sunt si exceptii (copii orfani, cei divortati, cei vaduvi)
    Ati putea sa va imaginati familii cu 10-14 copii in care parintii sunt model si formeaza caractere?
    Fam. Wesley a fost o familie asemanatoare… si exemplele ar putea continua.
    Din cate imi dau eu seama astazi avem familii cu 1-2 copii pentru care parinti nu-si fac timp suficient ca sa-i formeze. Nu spun ca nu au timp, timpul exista… fiecare avem 24 de ore. Iti faci sau nu iti faci timp, “to be or not to be” un parinte adevarat.
    Imi cer scuze pentru zig-zac-ul pe care l-am facut intre idei si nu numai.

    Like

    1. Ca bunic, care este mai tot timpul, cind e acasa, cu trei nepoti, apreciez ca n-ati uitat de bunici. Uneori bunicii pot adauga ceea ce nu pot da parintii, din prea mult stres legat de nevoile zilnice.

      Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s