Augustin Ioan despre votul elvetian pe tema minaretelor

Domnul Augustin Ioan publica in revista Dilema un foarte interesant comentariu arhitectural si de mentalitati pe tema referendumului elvetial legat de minarete, al carui verdict a fost negativ.

Aceasta tema a ocazionat comentarii patimase in ambele tabere. Domnul Ioan incearca sa aduca discutia pe terenul rationalitatii. Textul merita citit. Va transcriu aici un fragment, pentru a va stirni interesul:

…iată experienţa răsăriteană în materie de toleranţă arhitecturală sacră. Imperiul Otoman a fost tolerant, dar nu excesiv şi, oricum, nu în aceeaşi proporţie peste tot, ci, probabil, în conformitate cu procentele etnice şi precedente militare neplăcute. Paradoxal, acolo unde erau mai mulţi turci, îşi permiteau să fie mai liberali. Pe de altă parte, turcii, care taman şi-au amintit că e musai să îi pedepsească pe elveţieni acolo unde îi doare mai tare, retrăgîndu-şi, adică, banii din băncile acelora, bine ar face dacă şi-ar aminti – dacă tot fac anamneză colectivă – ce au făcut strămoşii lor cînd au avut puterea peste creştini şi, mai ales, cum îi tratează – acum, nu cu secole în urmă! – pe cei din Patriarhia Ecumenică, fix la Istanbul.

Author: DanutM

Anglican theologian. Former Director for Faith and Development Middle East and Eastern Europe Region of World Vision International

4 thoughts on “Augustin Ioan despre votul elvetian pe tema minaretelor”

  1. zicea cineva ca anumiti mohamedani i-au facut pe elvetieni si pe nemti la gramada “nazisti” din cauza referendumului. se pare ca presa pina atunci favorabla lor s-a intors impotriva pt ca ambele natiuni sunt sensibile la astfel de epitet. asa ca au pierdut presa.

    inspiratie pt presa din romania.

    Like

    1. De unde se vede ca PR-ul este important in politica. La fel si la noi, daca ‘Prostanacul’ n-ar fi fost… neinspirat sa-l viziteze pe ‘mogul’ poate alta era soarta alegerilor. Vorba ceia, ‘prost sa fii, noroc ca esti’.
      A propos, apelativul ‘mahomedan’ sau ‘mohamedan’ este jignitor pentru credinciosii islamici, cam cum este pentru noi apelativul ‘sectant’.

      Like

    1. Musulmani este cel mai corect. Asa isi spun ei. Merge, de asemenea, credinciosi islamici.
      “Islamist’ inseamna extremist islamic, deci nu merge, caci nu toti sunt asa. Nici macar majoritatea. Este vorba de o minoritate, dar de una foarte vocala si agresiva. Ca si in cazul fundamentalistilor crestini. Numai ca, spre deosebire de acestia, islamistii folosesc acum mai mult mijleace militare si teroriste pentru promovarea scopurilor lor aberante, cu rezultate aberante asupra imaginii siamului in lume. Ceea ce convine de minune militaristilor din vest, caci in acest fel ii pot prosti pe naivi si isi pot urmari si ei, la rindul lor, scopurile la fel de nenobile.

      Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s