Interviu cu Dr. Alexandru Nadaban la Radio Ciresarii – 5

RC – Cine poate fi lider?

AN – Există o idee preconcepută în biserici şi în general în toate organizaţiile, fie ele creştine sau nu, adică în partide, în onguri, în companii, guverne, etc, cum că un lider este doar acea persoană aflată într-o poziţie de conducere. Acesta este doar un lider poziţional. El poate să fie în poziţia respectivă, dar mult mai mult contează părerea sau ceea ce face şi spune o persoană care nu se află într-o asemenea poziţie, sau în cea mai înaltă poziţie ci acea persoană care are cea mai mare influenţă asupra organizaţiei. Dacă afirmăm că lider este doar acela dintr-o anumită poziţie, atunci negăm tuturor celorlalţi posibilitatea de a ajunge lideri. Ceea ce nu este nici corect, nici real.

Să dăm cîteva exemple:

Oricine poate fi lider? Da şi nu. John Maxwell, spune că oricine poate învăţa poate să fie lider. Dar trebuie să înveţe, trebuie să se lase învăţat şi trebuie să fie deci disciplinat. A trecut vremea liderilor musculoşi sau şmekeri. Cel puţin în mediul nostru. Henry Minzberg, autor a mai multor carti despre management afirmă că „Conducerea este ca înotul: nu poate fi învăţată citind despre ea.” În direcţia aceasta şi Maxwell propune o soluţie: cel mai bun mod de a învăţa este să te plasezi cât mai aproape de un lider renumit şi să înveţi de la el. Aşa a făcut şi Isus cu cei 12. aşa era în epoca aceea. Toţi rabinii învăţau de la alţi rabini, fiecare stadiu ţinea de la 5 la 12 ani. Apoi puteai deveni rabin, învăţător. Adică puteai deveni lider.

Dar mai există o altă cale, cea naturală. Un mare specialist al managementului,  Tim Peters spune că „ Îi convingi pe cei din poziţiile superioare cu privire la nevoia de schimbare producând-o, nu oferindu-le prezentări extraordinare în Powerpoint. Determină cauza comună. Caută şi găseşte în organizaţie pe cei care gândesc ca tine şi conlucrează cu ei pentru a implementa schimbările, pe care le poţi prezenta şefilor tăi după ce le-ai realizat.

Depinde de situaţie. De ex: revoluţia din 89 a fost declanşată în Arad de un maistru de la orologerie, Onofrei. El a condus afară din intreprindere prima mulţime de oameni care a plecat în marş spre primărie. Cu toate acestea, la faţa locului şi mai apoi timp de multe săptămâni, liderul care s-a remarcat şi a fost acceptat şi privit cu simpatie a fost Valentin Voicilă, un actor al teatrului de stat din Arad. Primul a fost urmat de oamenii lui, al doilea de un judeţ întreg. Primul a mobilizat câţiva oameni, al doilea a ţinut în frâu mii de oameni şi a ocupat primăria a doua zi. Lui i s-a înmânat pueterea de către conducerea comunistă. Primul a ştiut să-i mobilizeze pe cei ce aveau încredere în el pentru că îl cunoşteau, al doilea a reuşit să convingă pe toţi cei ce nu îl cunoşteau, ba chiar şi pe duşmanii săi. Cu toate acestea ulterior niciunul dintre ei nu s-a consacrat ca lider în adevăratul sens al cuvântului.

Un alt specialist în lidership, Phil Dourado mai afirmă că marii lideri au 3 „poveşti” (nu cu sensul de minciuni) prin care trebuie să convingă,

1.una despre sine: cine sunt, de unde provin, pentru ce luptă (care sunt valorile lor), şi ce aşteptări au. Oamenii simt nevoia să afle, să ştie cine eşti şi care sunt valorile tale înainte de a-ţi da dreptul să îi conduci. Conducerea este o învoială, o înţelegere, o convenţie. Liderul conduce pt că i se dă acceptul, permisiunea să conducă. Oamenii îşi vor da seama dacă povestea ta nu este absolut adevărată şi nu are la baza ei integritatea ta ca om, şi nu îţi vor da voie să îi conduci. Cel mai adesea îşi vor ascunde nemulţumirile şi conducerea ta va fi aparentă, falsă.

2.o alta despre organizaţia lor: misiunea şi scopul ei, de ce este tentant să te angajezi acolo, să investeşti acolo şi să cumpări de acolo. Tot în Statele Unite s-a făcut un sondaj printre angajaţi ca să afle care este cel mai bun extraordinar mediu de lucru. Răspunsurile au fost următoarele: a) E cinstit şi deschis: pot să am încredere în şeful meu. b) lucrez şi sunt preţuit conform valorii mele: dacă nu sunt acolo mi se va simţi lipsa. C) mi se dă permisiunea să îmi asum riscul de a lua decizii: „nu-mi daţi sarcini, lăsaţi-mă să iau decizii!”

3. îi fac pe angajaţi să simtă că constituie o parte esenţială din această poveste.

De exemplu JFK vizita sediul NASA şi s-a oprit să stea de vorbă cu un om care ţinea un mop şi l-a întrebat: Tu ce faci? La care omul ce era angajat să facă curăţenie, i-a răspuns: „Îi ajută să plaseze un om pe lună, domnule.” Ştiind că fac parte din povestea organizaţiei tale, oamenii devin conştienţi de ce fac şi asta le oferă un scop precis.

Author: DanutM

Anglican theologian. Former Director for Faith and Development Middle East and Eastern Europe Region of World Vision International

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s