Interviu cu Dr. Alexandru Nadaban la Radio Ciresarii – 2

Interviul de mai jos a fost transmis pe 17 octombrie 2009

RC – Care au fost motivele pentru care in istoria crestinismului, laicul s-a despartit de cler, clerul devenind „oameni de prima mana” de care se foloseste Dumnezeu si laicii oameni care primesc conducerea în domeniul secular doar?

AN – Diferenţa excesivă dintre cler şi laici s-a profilat în paradigma catolică, unde clerul nu s-a mai căsătorit, dar diferenţirea cler – laicii a apărut şi în Răsărit. Laicii au participat în proporţie mai mică la slujbele bisericii, a apărut vestimentaţia diferită a clerului şi s-a împământenit ideea, nu numai la catolici, că biserica este acea clădire unde te întâlneşti cu Dumnezeu într-un anumit timp al săptămânii şi al zilei. Apoi a fost protestul asceţilor care căutau o cale mai bună către Dumnezeu şi datorită „reintegrării” lor în biserică au apărut căi diferite de a-i fi plăcut lui Dumnezeu şi s-a mărit prăpastia dintre cele două categorii de creştini: laicii şi clerul. Apoi catolicii au oprit ca paharul de la euharistie să mai fie împărtăşit şi laicilor. Doar clerul, că erau mai aproape de modelul Isus şi deci superior, avea parte de el. Exista un tablou, o ilustraţie vis-a-vis de mântuire din Evul Mediu: clerul superior (călugării, episcopii, etc.) trecea apa ce despărţea lumea de cer pe un pod, clerul secular (adică preoţii bisericilor) cu o barcă, iar ceilalţi, laicii, se căzneau să înoate în apele învolburate şi pline de duhuri necurate. Vă daţi seama ce puteau păţi. Mulţi nu mai ajungeau pe malul mîntuirii. Ca urmare dacă voiai să fi sigur mântuit, era bine să iei cel puţin barca, dacă nu puteai să treci pe pod. Evident asta a dus la apariţia a două sisteme în interiorul bisericii. Şi în mod clar laicii, a căror mântuire nu era aşa de sigură, nu puteau conduce. Tot învăţământul catolic învăţa aceste lucruri. E normal că în aceste condiţii unii voiau să ajungă cel puţin preoţi, nu?

RC – Ce a adus nou Reforma in acest sistem?

AN – Reforma a încercat să anuleze acest sistem reafirmând câteva principii cum sunt preoţia universală, principiul mântuirii prin credinţă, prin har şi desfiinţând unele dintre invenţiile tradiţiei: celibatul preoţilor, monasticismul, corul băieţilor, liturghia, etc. Dar a păstrat o uniformă a preoţilor, subliniând diferenţa dintre laici şi cler, şi a pus în practică câteva noi principii: cântatul în comun, imperativul reformării bisericii de către laici în cazul că clerul nu vede această nevoie şi nici nu îşi asumă responsabilitatea. Paharul euharistiei a fost dat şi laicilor, s-a redus ierarhia, s-a tradus Biblia în limba poporului. Scriptura a revenit poporului, nu mai trebuia să mergi la preot, la lider ca să întrebi şi să decizi ceva sau să îţi spună el care e cea mai bună decizie şi să te manipuleze. Deci aici Reforma a aplicat un principiu extrem de eficient, preluat de la Isus prin care nu se urmărea creerea de convertiţi, ci de lideri. Sarcina unui lider nu este să producă urmaşi. Sarcina sa este să producă mai mulţi lideri. Este exact ceea ce a făcut Isus. Nu este eficient să produci soldaţi ce mărşăluiesc, pe care să îi mâni de la spate să câştigi o bătălie. Orice bătălie este câştigată dinainte dacă fiecare soldat din armata ta a înţeles şi a pus în aplicare ceea tu, liderul ei, vrei să pui în practică în teren. Un soldat este un individ fără prea multă sau cu foate puţină iniţiativă. Un lider este un individ care evaluează situaţia, trage concluzia şi influenţează pe cei din jurul său în direcţia cea mai bună, eficientă, cum vreţi să o numiţi. Acum, ce armată aţi prefera: una numai din soldaţi sau una de ofiţeri? Bineânţeles că una de ofiţeri, de lideri, pentru că aceştia sunt foarte bine echipaţi din toate punctele de vedere. Ştiu să citească o hartă, ştiu să folosescă mai multe arme, pe lângă arme mai ştiu şi altceva. Nu numai că cheltuielile bătăliei vor fi mai mici, dar şi pierderile armatei de lideri vor fi mai mici. În mod similar, se pune aceiaşi întrebare cu privire la biserică: preferăm o biserică numai din convertiţi ce nu fac mai nimic sau una de, să zicem, lideri, care ştiu toţi despre ce e vorba şi acţionează ca atare? Cu primii ne vom cheltui resursele pt a-i face să înţeleagă şi să acţioneze, şi vom avea pierderi. Cu cea de-a doua categorie vom fi extrem de eficienţi în ceea ce biserica trebuie să facă: să ducă evanghelia celor nemântuiţi. Şi automat această biserică va creşte, adică va cîştiga.