Tinjirea dupa Dumnezeu – 1

Tanjirea dupa Dumnezeu

Richard Foster & Gayle Beebe,Tânjirea după Dumnezeu. Şapte căi ale devoţiunii creştine, Editura Casa cărţii, Oradea, 2009
Prezentare de Simona Gavrilescu

Obiectivul cărţii Tânjirea după Dumnezeu este acela de a explica cele şapte căi principale care ajută la apropierea de Dumnezeu, căi care s-au conturat de-a lungul istoriei credinţei creştine. Autorii, Richard Foster şi Gayle Beebe, apelând la scrierile marilor sfinţi, prezintă viaţa spirituală ca o corectă ordonare a dragostei noastre pentru Dumnezeu, ca pelerinaj, ca recuperare a cunoaşterii lui Dumnezeu pierdute prin Cădere, ca intimitate cu Isus Cristos, ca ordonare corectă a experienţelor noastre cu Dumnezeu, ca acţiune şi contemplare şi, în final, ca ascensiune divină.

Prima cale, cea a ordonării în mod corect a dragostei noastre pentru Dumnezeu, este prezentată prin referirile la Origen din Alexandria, Augustin din Hippo, Bernard de Clairvaux şi Blaise Pascal.

Unul dintre primii creştini care întruchipează prioritatea pe care dragostea omului pentru Dumnezeu trebuie să o aibă faţǎ de celelalte „iubiri”, este Origen din Alexandria. Preocuparea sa a fost aceea de a descoperi principiul ordonator al întregii realităţi a fiinţei umane. Concluzia lui Origen a fost cǎ acest principiu îl reprezintă comuniunea strânsǎ şi permanentǎ cu Dumnezeu, care a dat omului demnitatea dialogului, a relaţiei cu Sine.

Origen vedea viaţa spiritualǎ ca un urcuş în etape – perspectivǎ prezentatǎ în câteva scrieri importante: Despre rugăciune, Omilii la Cântarea cântărilor şi Omilia 27 la cartea Numeri. El susţine cǎ de la o etapǎ la alta creştinul dobândeşte noi virtuţi care îl ajutǎ pe tot parcursul călătoriei.
De asemenea, Origen foloseşte structura neoplatonicǎ a celor trei niveluri pentru a arǎta cǎ între diferitele aspecte ale trăirii noastre cu Dumnezeu există o relaţie de interdependenţă. La nivelul cel mai de jos, omul descoperă pe Dumnezeu cu ajutorul simţurilor, la nivelul al doilea – prin intermediul Scripturilor, iar la cel mai înalt nivel – printr-o comuniune permanentǎ cu El, printr-o dragoste purǎ şi activǎ, îndreptatǎ şi spre semeni. Aceastǎ căutare trebuie sǎ fie înrădăcinata în viaţa şi în învăţăturile Bisericii, dar şi într-o relaţie dinamicǎ cu spaţiul cultural în care creştinul este aşezat.

Augustin din Hippo – teolog important al Bisericii – se concentrează în scrierile sale asupra a trei niveluri ale realităţii: trup, minte şi inimă. Acţiunea providenţială a lui Dumnezeu în istorie demonstrează că El este deasupra tuturor lucrurilor şi că El este Cel care ordonează totul în lume în mod corect – atât nivelul trupului cât şi cel al sufletului – astfel încât nevoile noastre să poată fi împlinite în conformitate cu planul Său.

În De gradibus humilitatis et superbiae, Bernard de Clairvaux identifică douăsprezece etape ale declinului spiritual şi totodată douăsprezece etape ale progresului spiritual. Paşii declinului încep cu un dispreţ faţă de semenul nostru, faţă de autoritate şi în final faţă de Dumnezeu, iar paşii progresului încep cu iubirea semenilor, se îndreaptă apoi spre câştigarea respectului faţă de autorităţile lăsate de Dumnezeu şi duc în final la o înţelegere deplină a vieţii cu Dumnezeu.

Preocuparea principală a lui Blaise Pascal a fost să demonstreze că orientarea voinţei determină rezultatul vieţii noastre. În lucrarea sa fundamentală, Cugetări, Pascal vorbeşte despre credinţa creştină care este cea adevărată pentru că oferă cea mai bună înţelegere a naturii umane. Pascal este cel mai bine cunoscut şi pentru argumentul „pariului”, în care El compară acceptarea credinţei creştine cu punerea unui pariu: mai bine să credem că Dumnezeu există decât să mizăm pe ipoteza că nu există şi să descoperim în final cât de mult ne-am înşelat.

Influenţat de mişcarea jansenista şi de învăţătura lui Augustin, Pascal prezintă felul în care urcăm prin cele trei ordini ale realităţii: trupul, mintea şi sufletul. El susţine că trupul este cârmuit de dorinţă, iar ordinea minţii este cea care ne pregăteşte pentru a intra în relaţie cu Dumnezeu, atenţionând totodată cu privire la pericolul ca mintea să ne conducă spre mândrie. În final, spune el, prin umilinţă şi supunere ajungem să orientăm voinţa noastră înspre voinţa lui Dumnezeu.

Această primă secţiune a cărţii – sintetizată în rândurile de mai sus – subliniază faptul că dragostea noastră faţă de Dumnezeu trebuie să fie principiul ordonator al întregii noastre existenţe. Toate celelalte dimensiuni ale existenţei sau relaţii pe care le construim trebuie să fie clădite pe realitatea dragostei lui Dumnezeu şi pe răspunsul nostru la iubirea Lui.

Author: DanutM

Anglican theologian. Former Director for Faith and Development Middle East and Eastern Europe Region of World Vision International

6 thoughts on “Tinjirea dupa Dumnezeu – 1”

      1. Nu live, ci la televizor. Eram in Timisoara, si v-am vazut pe un post de televiziune Alfa Omega TV, cred. Erati cu inca in domn (pastor, cred) si vorbeati despre Wurmbrand. La un moment dat discutia ajunsese la faptul ca Wurmbrand a argumentat justetea folosirii minciunii pentru a-si salva fratii de suferinta, iar dumneavoastra ati o observatie extrem de inspirata cu “talentul moral” dare trebuie sa dam dovada uneori, fara a-l confunda, insa, cu o nestatornicie a principiilor si valorilor.

        Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s