28 noiembrie 1974 – Scrisoare catre Mihai Enea – 2

Despre „lucrare” am avut într-adevăr o părere influenţată puternic de sistemele doctrinare cu care am avut contact.

Îmi dau seama că nici acum nu am o lumină absolut clară în acest sens, dar mă rog D-lui să-mi descopere el acest lucru şi ştiu că o va face la timpul potrivit.

M-ai întrebat ce fel de părtăşie am aici. Când am început să văd ce înseamnă adevărata părtăşie mi-am dat seama că sunt foarte puţini oameni cu care se poate realiza aceasta, care o înţeleg aşa cum se cuvine. Părtăşie am în primul rând cu logodnica mea. Apropierea aceasta mi-a permis să deschid sertăraşe ale sufletului pe care nu îndrăzneam să le scot la iveală, nici măcar singur, şi cu atât mai puţin faţă de alţii. Mai am părtăşie cu un prieten de vârsta mea cu care mă întâlnesc, pe cât posibil, în fiecare zi câteva minute ca să discutăm despre problemele spirituale de peste zi şi să ne rugăm pentru aceasta. În afară de aceştia, am părtăşie cu un frate şi o soră mai în vârstă, care au contribuit mult, prin puterea Duhului Sfânt, la creşterea spirituală. În sfârşit, când am posibilitatea am părtăşie cu fraţi sinceri din ţară. Pe unii poate că îi cunoşti, pe alţii nu. Ţi-i spun totuşi: XXX, [Ferenc Visky] un preot reformat din Ardeal; XXX [Aurel Chiu] un tânăr din Arad; XXX [Nina Radu] o fată din Bucureşti şi Relu [Gacea], un verişor care se află acum tot în Bucureşti la o şcoală postliceală. Aşa cum spuneai şi tu, cu aceştia chiar dacă sunt în corespondenţă, o importanţă deosebită au avut contactele şi discuţiile personale.

Discutam nu demult cu prietenul meu, XXX, care ar fi cauza unei stări de lipsă a plinătăţii în viaţa noastră. Poate că noi dorim într-adevăr o stare ce nu corespunde în acest moment „creşterii noastre normale”, aşa cum spuneai tu. Totuşi ne dăm seama că adeseori am împiedicat pe D-zeu să lucreze în noi, că ar trebui să fim mai sus, omeneşte vorbind sau mai jos în sensul adâncirii în harul lui D-zeu. Puneam aceasta în legătură cu cele două stări dialectice, absolut necesare vieţii. Viaţa înseamnă asimilaţie şi dezasimilaţie. Inima are sistolă şi diastolă. Viaţa creştină constă din hrănire (rugăciune şi citirea cuvântului) şi trăire („lucrare” sau dacă nu-ţi place acest cuvânt, umblarea potrivit luminii primite, ceea ce pentru mine, şi pentru tine cred, e acelaşi lucru). Fiecare zi, cred eu, are potenţialul ei de încercări şi probleme, iar corespunzător acestuia este necesar un potenţial de hrană spirituală (repet, rugăciune şi citirea Bibliei – bineînţeles că acestea nu sunt reguli sau doctrine, ci concluzii pur generale). Dacă însă eu nu mă hrănesc într-o zi atât cât vrea D-zeu, cât am nevoie pentru acea zi, urmează de aici o serie de înfrângeri, deci un potenţial spiritual negativ. Acesta poate fi adus la zero (iartă-mi te rog terminologia prea mecanicistă, prea tehnică) prin pocăinţă. Dacă eu dau prea puţină importanţă rugăciunii de seara, când îmi fac bilanţul zilnic şi pot vedea dacă n-am scăpat ceva rău, neadus la cruce, a doua zi am uitat şi continuând mereu în acest fel acumulez un potenţial negativ tot mai mare ce îmi aduce răceală, insensibilitate faţă de cuvânt, platitudine şi obişnuinţă în viaţa de fiecare clipă. Nu ştiu dacă această concluzie este întru totul bună şi de aceea o las în continuare înaintea D-lui ca el să-mi dea lumină. Sunt curios totuşi cum priveşti tu acestea.

Author: DanutM

Anglican theologian. Former Director for Faith and Development Middle East and Eastern Europe Region of World Vision International

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s