Ingerul rafturilor – pentru CristiZ

angel_of_the_stacks

În iulie anul acesta mă aflam la Cambridge, pentru o întâlnire legată de un proiect foarte important, despre care n-am apucat încă să vorbesc pe acest blog, şi vizitam St. John’s College împreună cu Dr. David Frost, fellow al acestui colegiu şi Director la Institute for Orthodox Christian Studies din aceeaşi universitate.

Vizitând diverse încăperi ale colegiului, la care aveau acces doar profesorii acestuia, am început să povestim experienţe din timpul studiilor doctorale şi, mai ales, felul providenţial în care ne-a “picat o fisă” la un moment dat, ori am găsit în biblioteci anumite materiale esenţiale pentru studiul pe care îl făceam.

Atunci, profesorul Frost a evocat ceea ce el numea the angel of the stacks (în româneşte, aproximativ, “îngerul rafturilor”) cel care călăuzeşte cercetătorul asiduu către materialele de care are neapărată nevoie. Mi s-a părut o imagine fascinantă şi absolut plauzibilă, pe care v-o împărtăşesc şi vouă aici. Sunt curios dacă şi alţi actuali sau foşti doctoranzi au avut asemenea experienţe miraculoase.

Mi-am amintit poate nu întîmplător  în seara asta despre discuţia din Cambridge. căci de doar câteva ore am auzit o veste bună, legată de examenul de doctorat al mai tânărului meu prieten Cristian Zaharia.

Îi dedic, deci, lui Cristi, acest mic text, cu felicitarile de rigoare şi cu rugăciunea ca îngerul rafturilor să-i fie alături în anii care urmează.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s