“Cazul” Alin Cristea – 4

Toxicitatea blogosferei evanghelice

Criticii lui Alin Cristea se declara oripilati de tupeul acestuia de se confrunta public cu personalitati ale lumii evanghelice, precum Daniel Branzai si Marius Cruceru. Ca unul care-i cunoaste foarte bine pe amindoi, eu unul nu le-as plinge de mila. Nu cred ca sunt atit de neajutorati incit sa aiba nevoie a le sari in ajutor „surorile” binevoitoare. Va asigur ca sunt capabili sa se apare si singuri. Iar daca n-au facut-o, cine stie, poate ca au ei motivele lor. N-ar fi mai bine sa-i intrebati pe ei decit sa presupuneti si sa va adunati pacate in mod inutil?

Pe de alta parte, cine crede ca Daniel si Marius sunt delicate domnisoare de pension, se inseala amarnic. Cei care le frecventeaza blogurile stiu bine ca pot fi, si unul si altul, extrem de abrazivi, si la fel de „colorati” in limbaj ca Alin, daca asa gasesc cu cale. Dar ceea ce-i deranjeaza pe critici la Alin, pare sa nu-i deranjeze deloc la cei doi (desi, trebuie sa recunosc, la “culoare” Alin ii “bate” pe amindoi), ca sa nu mai vorbim de altii.

Nu ma indoiesc de faptul ca criticii lui Alin sunt animati de cele mai bune intentii fata de el (desi, asa cum bine stim, „drumul spre iad e pavat cu intentii bune”). Dar daca tot au pornit sa „pliveasca” ogorul bloggeristic atunci cred ca au gresit adresa, incepind cu bogurile acestuia.

Spatiul virtual evanghelic este bintuit de la inceputurile sale de tot felul de extremisme si de patologii, mai mult sau mai putin psihanalizabile. Exista bloguri evanghelice cu adevarat toxice si periculoase, care cultiva ura si otravesc spiritul si asa suficient de tulburat al evanghelicului roman. Acestea insa nu par sa deranjeze nicicum pe cei porniti sa asaneze blogurile lui Alin. Ma intreb mereu, de ce oare?

„Vindecatori” care au urgenta nevoie de vindecare; „lideri” pe care nu-i urmeaza nimeni; femei isterice, sau doar frustrate, din cele mai diverse pricini; batrini care au imbatrinit degeaba; turnatori si colaborationisti transformati peste noapte in vajnici luptatori anticomunisti; „lucratori” fara lucrare; tineri talibani resentimentari, dornici de singe; diletanti notorii, erijati in experti in istorie; clerici deprimati ca nu le mai asculta nimeni bazaconiile; fosti disidenti esuati in resentiment si amaraciune; manipulatori patentati, care se autodeclara salvatorii „ortodoxiei” evanghelice; lichele talentate si lipsite de scrupule, numai bune pentru a-i prosti pe naivi si creduli; toata aceasta stranie „fauna” bintuie padurile spatiului virtual al evanghelicilor romani.

Nu este nevoie sa ma „murdaresc” umblind prin aceste mizerii, pentru a oferi mostre „din putul gindirii” acestor personaje cu adevarat toxice pentru mediul evanghelic romanesc. Sunt sigur ca ii cunoasteti si dvs foarte bine. Dar taceti, din lasitate sau din pura complicitate.

In mod straniu, desi nu am nici un motiv a ma indoi de sinceritatea lor, nici pe domnul Pope, nici pe doamna Botan nu pare sa-i deranjeze cu ceva revarsarea de otrava de pe aceste veritabile latrine virtuale. Pe ei Alin Cristea ii deranjeaza, cu licentele lui de limbaj si disputele lui zgomotoase. N-ar trebui oare sa asteptam de la niste crestini maturi mai multa obiectivitate si masura?

Am fost sigur ca titlul lui Alin, reclamat de domnul Pope, va stirni animozitati. Si pina la un punct sunt de acord cu critica adusa. Nu cred ca acest gen de licenta de limbaj se potriveste cu ceea ce cred eu ca ar trebui sa fie blogul Romania Evanghelica. Acodul meu cu domnul Pope se opreste insa aici. Ceea ce contine mai departe acel post al domnului Pope este de fapt un soi de „character assassination”, mai degraba decit o mustrare frateasca, absolut binemeritata.

Nu sunt un vizitator asiduu al blogurilor domnului Pope sau al doamnei Botan. Desi apreciez destule lucruri acolo, sunt prea multe lucrurile care ne despart ca sa avem suficiente de impartit, dar cele citeva vizite pe care le-am facut in „casele” lor virtuale nu mi-au lasat nicidecum impresia ca am de-a face cu niste oaze irenice de seninatate. Dimpotriva, din ambele razbate adeseori o violenta surda impotriva a tot ce ceea ce este altfel decit ei, chiar daca aceasta este asezonata din belsug cu „siropul” pietist indispensabil evanghelicului roman clasic.

De data aceasta, intentionat sau din greseala, violenta a biruit siropul si a iesit masiv la suprafata. Aceasta insa, cred eu, nu este un accident, ci mai degraba virful unui aisberg ale carui adincimi abisale ramin nesondate.

Pe de alta parte, mediul evanghelic romanesc, ca si cel de aiurea, este dominat de un soi de pudibonderie alergica la orice fel de asperitati de limbaj. Pentru gustul presupus „taiat imprejur” al evanghelicului roman, expresii cristice de genul „pui de napirci” si „morminte varuite”, sau cele pauline de genul „scrijeleasca-se” (literal, „emasculeze-se”) sunt mult prea greu de inghitit.

Aceste evidente licente limbaj, ca si ironiile, mai mult sau mai putin voalate din discursurile lui Isus, au rolul de a colora limbajul si de a mari impactul discursului asupra ascultatorilor. Aceasta intr-o lume normala. Evanghelicii romani traiesc insa, cel mai adesea, intr-o lume iluzorie, artificiala, care are prea putin contact cu realitatea. Tocmai de aceea, exagerari precum cele ale lui Alin Cristea in postul mult-incriminat, au mai degraba rolul de a ne aduce cu picioarele pe pamint. Chiar cu riscul de a ne izbi de el.

Multi dintre noi am ris, cu inteles, atunci cind Petre Tutea a folosit expresia extrem de plastica, chiar daca cam grosiera, „eu ma screm, si lui ii vine”. Si chiar daca unele urechi mai sensibile s-au simtit lezate, cu siguranta ca acele persoane nu vor uita niciodata ceea ce a vrut sa spuna pitorescul personaj prin aceste cuvinte. Citi oameni intregi la minte vor refuza oare sa-l citeasca pe Tutea din pricina repetatelor lui expresii licentioase? Eu nu cunosc niciunul.

De asemenea, citi dintre noi stiu ca marele CS Lewis, autorul atit de citit si apreciat de evanghelici, chiar daca el insusi nu era evanghelic (!), mai scapa din cind in cind cite o „vorba de duh” (if you know what I mean!)? Nu cunosc nici un om inteligent si normal care sa fi refuzat a-l citi pe CS Lewis din pricina aceestei slabiciuni omenesti. Cine vrea, va pricepe ce am vrut sa spun. Celorlalti le doresc sa fie sanatosi.

Inchei spunind ca, dupa parerea mea, prezenta evanghelicilor in spatiul virtual, pe care am incurajat-o in mod constant de la inceputurile ei, este un mare cistig si, deocamdata, singura piedica eficienta impotriva manifestarii spiritului autocratic si secretomaniac ce domina pe liderii lumii evanghelice romanesti in perioada postcomunista. Datorita caracterului absolut deschis si democratic al internetului, liderii nostri nu-si mai pot face mendrele in conclavurile lor ultrasecrete, fara a le fi data pe fata micimea. Internetul este, din pacate, cel putin deocamdata, singura expresie a societatii civile in mediul nostru.

De aceea, sunt gata sa suport o vreme (chiar daca nu fara a taxa) anumite excese, mai ales lui Alin Cristea, care a jucat un rol absolut esential in conturarea unei prezente evanghelice consistente in spatiul virtual. In rest, suntem cu totii oameni, cu calitati si slabiciuni, si avem cu totii nevoie de harul lui Dumnezeu. De aceea spun, din nou, Dumnezeu cu mila!