“Cazul” Alin Cristea – 2

Alin cel straniu

Il cunosc pe Alin Cristea din toamna lui 1994, cind mi-a devenit student la ceea ce se numeste acum Universitatea Emanuel din Oradea. Ne-am intilnit, de asemenea, in vara lui 1996, cu ocazia unui program in cadrul caruia cei mai buni studenti ai universitatii (did you get it or should I be more explicit?) erau invitati sa lucreze tiomp de doua saptamini la lucrari de amenajare la Tyndale House, in Cambridge, Marea Britanie, avind apoi acces timp de o saptamina la biblioteca acestui faimos centru evanghelic de studii biblice,pentru a-si pregati lucrarea de licenta. Poate nu intimplator, atunci a inceput sa se prabuseasca, incetul cu incetul, visul pe care l-am construit, alaturi de Paul Negrut si de alti citiva colegi, de a face din Emanuel, cea mai buna scoala de teoloie evanghelica din estul Europei. Mare pacate acest vis s-a spulberat, desi era absolut realizabil, asa cum aratau lucrurile inainte de vara aceea. Dar despre toate acestea, poate, alta data.

Faptul ca Alin era unul dintre putinii studenyi din anul lui care avea deja o licenta universitara, constituia pentru el un mare avantaj, de maturitate si de extensie a experintei, in raport cu ceilalti colegi. Ca student, Alin a vadit deosebita inteligenta si creativitate, chiar daca, personal, ma asteptam la mult mai mult de la el. Dar poate ca am fost un profesor mult prea exigent pentru asteptarile studentilor. Asta mai degraba ei ar trebui sa va spuna. Alin a fost, de asemenea, un student foarte incomod, lucru pe care il pot confirma si ceilalti colegi prpfesori. In ciuda acestui fapt,  am pastrat o relatie activa cu el, de-a lungul anilor, cu suisuri si coborisuri, cu colaborari fructuoase, dar si cu certuri crunte, urmarind, uneori cu nedumerire, alterori cu admiratie, ceea ce a reusit sa realizeze de cind si-a terminat studiile. Nimic neobisnuit aici, as spune, cind este vorba de o relatie intre oameni foarte diferiti si, amindoi, destul de stranii. Eu cred insa ca Dumnezeu are ca hobby „colectionarea” de oameni stranii si incomozi. Este suficient sa va uitati la profeti ca sa intelegeti ce vreau sa spun. Asa fiind, nu ma deranjeaza deloc sa ma inconjor de oameni mai „altfel”.

Alin n-are cum sa placa conformismului plictisitor si lipsit de imainatie care domina spatiul evanghelic romanesc, asa cu Marius, cu tot conformismul lui calificat fata de institutia „Emanuel” si nonconformismul lui in toate celelalte, nu are cum sa placa celor care gasesc siguranta in platitudine si uniformitate.

Unii se intreaba din ce traieste Alin, de vreme ce nu este  incadrat in „cimpul muncii” (Va mai amintiti expresia din limbajul de lemn comunist?). Nu m/as mira ca unii dintre acestia sa aiba reflexul de a-l denunta „la ilicit”, din aceasta pricina. Acestora nu le-ar trece prin cap ca, vorma englezului, „this is none of their business”. Noi insa, colectivisti din fire si prin educatie, avem prostul obicei de a ne baga mereu in viata altora, acolo unde „nu ne fierbe oala”, iar atunci cind cei vizati refuza sa revina „pe linie”, ne razbunam cu „sfinta” birfa evangelica. Sociologia a pus demult diagnosticul acestor patologii minoritare. De aceea nu merita sa ne mai batem capul cu ele.

Alin are gura prea mare, spun altii. „Se ia” fara jena de Ton, de Negrut, de Cruceru, sau de Branzai, de Uniune si de „mamad” Comunitate. „Omul acesta nu are niciun Dumnezeu”, pentruca cred ei, nu respecta nici un fel de autoritate.

Alin are, fara indoiala, o gura mare si nu iubeste prea mult autoritatea, mai ales atunci cidn este opresiva. Si eu sunt la fel. As spune, mai degraba, ca Alin „nu se uita la fata omului”. Asa fiind n-a ezitat niciodata sa ma apostrofeze in modul cel mai ferm cu putinta, in privat sau in public, asa cum a fost cu ocazia scandalului legat de acuzatia de plagiat adusa lui Paul Negrut.

Pentru unii, nenumaratele proiecte cullturale pe care le-a initiat sau in care este implicat Alin Cristea sunt oura apa de ploaie. Pentru mine insa, Confesionala, Revista revistelor culturale, Thymos si, mai nou, Romanian evanghelica, sunt proiecte pe care niciun om cinstit si lipsit de prejudecati nu are cum sa le treaca cu vederea.

Sunt acestea proiecte perfecte? Nicidecum, caci ele sunt rodul unui autor imperfect, omul Alin Cristea. Dar, dati-mi voia sa va dau o veste proasta: la fel sunt si proiectele noastre. Si noi impreuna cu ele.

VA URMA

Advertisement